Vineri Trăim într-o lume bolnavă. Toate valorile sunt bulversate. Aşteptările sunt înşelate. Starea noastră este gravă! De la politicieni care se contrează în direct de zici că sunt duşmani de moarte, pentru ca după aceea să bea o bere împreună, de la promovarea nonvalorilor şi a kitsch-ului la rang de virtute, până la schizofrenia spirituală care ne dezamăgeşte odată cu ipocrizia prelaţilor, pastorilor şi conducătorilor bisericii, lumea este într-un freamăt bolnav. Nu mai ştii ce e normal şi ce nu, sau, vorba lui John Ortberg: ,,toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti!” Pe lângă asta, întâlnim din ce în ce mai mulţi oameni labili psihic, oameni care au doar puţin ceva defect, care nu rezistă presiunilor psihice datorate crizelor de tot felul, sau din ce în ce mai dese exemplare de oameni care distorsionează realitatea, de te întrebi dacă iarba este verde sau nu, că poate este doar o nuanţă nesigură şi că, s-ar putea interpreta că este o paloare de cenuşiu înspre zori şi, ceva nedefinit, înspre apus.
Dincolo de show-urile tv presărate de asemenea cu elemente bolnăvicioase în care am ajuns deja să credem, după care deja tânjim, în care fetele au devenit nişte bucăţi de carne fragedă mişcătoare, iar muzica un fel de solo de ritm cu acompaniament de voce, într-o coregrafie perfectă, cu lumini şi umbre pe feţe zâmbitoare forţat, suntem noi, reci şi din ce în ce mai goi, găsindu-ne o plăcere în omorârea timpului, atât de scurt azi, dar atât de uşor de aruncat pe gunoaie. Într-o lume a încăpăţânărilor fără rost, în care statutul de ,,victimă” este unul râvnit şi exacerbat, vă propunem o altfel de abordare a vieţii. O variantă în care seninul, frumosul şi adevărul să fie contemplate poate uneori în antiteză cu realităţile dure şi contrastante în care ne ducem freamătul existenţei, o posibilitate în care presiunile psihice, indiferent de cât de mari ar fi, să poată fi trecute pe planul secund.
Nu putem trece nepăsători pe lângă strigătele nerostite ale celor din jurul nostru. Nu putem să vedem cum se scufundă fără să ne pese. Am putea spune împreună cu Gabriel Garcia Marquez: ,,Niciodată să nu priveşti pe un om de sus, decât atunci când îi întinzi o mână să-l ridici!” Încercăm să ne trăim viaţa frumos, liniştit, în mijlocul unui malaxor care ne absoarbe într-o atmosferă de presiune cum nu ne-am imaginat. Nu credeam că suntem în stare de reacţiile pe care le avem. În aceasta lume nebună, există un singur punct de echilibru, un singur gând de supravieţuire, şi anume, să învăţăm să iubim!
Cornel Darvasan - Majesty.ro
