Majesty

Zbor pe deasupra durerii

Nu primim sectanţi!

Înainte de înălţarea la cer,Mântuitorul Isus Hristos a rostit cuvintele:,,Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură!Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, cine nu va crede va fi osândit!”Majoritatea teologilor consideră că această ,,Mare trimitere” nu se adresează doar celor doisprezece, ci tuturor creştinilor acestui pământ.Misiunea creştină însă, de-a lungul secolelor, s-a compromis nu numai prin cruciadele aşa zis ,,sfinte” dar şi prin dezinteresul pentru promovarea vieţii şi activităţii lui Isus Hristos în lume.

A trecut vremea de când creştinii erau daţi la lei în amfiteatrele romane, astăzi, se spune că trăim într-o ţară creştină de 2000 de ani, şi că nu avem nevoie să ni se mai spună nimic, dar, în paranteză fie spus, această ţară creştină de două mii de ani nu a avut Biblia în limba română decât din secolul al XVII-lea.

Adică din 2000 de ani, aproape 1700 i-am petrecut fără Biblie.În societatea contemporană, ideea de misionarism, chiar ideea de ,,mântuire” este deja învechită şi irelevantă.Totuşi, atunci când ne bate cineva la uşa apartamentului şi ne uităm prin vizor şi vedem nişte oameni îmbrăcaţi ca pentru nuntă ţinând în mâini cărţi sau materiale colorate cu poze ale lui Isus, ne dăm seama că sunt sectanţi care nu trebuie primiţi în casă şi de aceea, unii dintre noi au pus pe uşa apartamentului inscripţia:Nu primim sectanţi!Ca să nu ne mai deranjeze aceşti indivizi.Puţini dintre noi ştiu însă că însuşi creştinismul a fost considerat pentru multă vreme o sectă a iudaismului. Puţini dintre noi ştiu faptul că şi cei care nu aparţin Bisericilor tradiţionale au aceeaşi Biblie, şi că o discuţie despre valorile eterne ale vieţii aşa cum sunt ele prezentate în Sfânta Scriptură este benefică indiferent câte aspecte ale credinţei le-am înţelege diferit.Şi poate e bine totuşi că nu ai pungaşi şi hoţi la uşă...ce zici?


 Dincolo de prejudecăţile că toţi cei care nu gândesc ca noi sunt nişte nenorociţi, dincolo de sloganul ,,în credinţa în care ne-am născut în acea credinţă murim”, stă dragostea pentru a mărturisi credinţa în Domnul Isus şi ceea ce a realizat El în viaţa noastră. Dacă nu avem ce spune, sau dacă nu avem chef să spunem, înseamnă că nu suntem bine, indiferent de credinţa în care suntem sau ne-am născut! Pentru că, dacă ne-am fi născut canibali, în Papua Noua Guinee poate ar fi trebuit să devenim altceva, şi, niciunul dintre noi nu a putut să-şi aleagă unde să se nască.

Cornel Darvasan - Majesty.ro

Comments (3)Add Comment
Adevarat
written by GoodGospel, 05 iunie, 2009
Din pacate asa scrie si pe usile bisericilor noastre mai nou: "Aici nu primim pe nimeni care nu e de acord cu doctrina Bisericii - Nu discutam despre asa ceva"
Nu credeti ca extrapoland, este acelasi lucru?
Prejudecati
written by GoodGospel, 05 iunie, 2009
Cred ca nici o ramura a societatii noastre, nici cea culturala sau sociala nu este scutita de prejudecati. De asemenea nici o biserica - are aceleasi tentatii. Unii au prejudecatile de a cenzura ceea ce nu se potriveste cu modul lor de gandire si de a uzita doar ode si imnuri la adresa conducatorilor.
Din pacate opinia personala nu este primita intotdeauna cu bine si ADEVARULl intotdeauna SOCHEAZA.
Trist dar adevarat
written by Tataie, 07 iunie, 2009
Acum cativa ani, mergand cu colindul prin blocurile din Bucuresti, nu doar ca am vazut inscriptia de care pomeneati, insa vreau sa va spun ca nu era scrisa de mana, ci tiparita sub forma de abtibild si lipita pe usa. Acest lucru ma face sa cred ca nu era o initiativa unica, ci aceste lucruri au fost pregatite, multiplicate si distribuite in masa de cineva. Ma opresc aici cu rationamentul, nu pentru ca nu as fi capabil sa merg mai departe, ci doar pentru ca nu vreau sa fac polemica sau sa arat cu degetul. Dumnezeu sa ne ierte pe toti, caci intr-un moment in viata, fiecare dintre noi, probabil am avut atitudini gresite fata de ceilalti.

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati: