Moartea lui Michael Jackson a mai luat atenţia mass-media de la asteroizi şi scenarii apocaliptice. Dar vor reveni cu şi mai multa forţă în curând, probabil că ştiţi de previziunile din 2012, atunci când se spune că va fi sfârşitul lumii ca în Armagheddon dacă nu cumva s-o găsi vreun Bruce Willis să se sacrifice pentru detonarea asteroidului în spaţiu. Pe la posturile de televiziune în curând se vor judeca fizic şi metafizic posibilităţile ca o masă de piatră şi gheaţă să lovească Terra.
Îmi vine în minte un episod dramatic din istorie. Curtea unui rege babilonian, pe nume Nabucodonosor, era bulversată. Monarhul visase nişte vise şi nimeni nu putea să i le spună, iar el supărat, susţinea sus şi tare că dacă cei înţelepţi se vor prinde să-i spună tâlcuirea visului, ar trebui să ştie şi visul ca atare. Logică simplă, dar vrăjitorii s-au simţit ofensaţi. Cititorii în stele de atunci, ca şi horoscopiştii de azi, dau din colţ în colţ că nu ştiau nici unde este Elodia nici ce visase împăratul. Nici una nici două, ,,la moarte cu ei”, hotărî regele. Numai că, pe vremea aceea erau şi oameni credincioşi pe lângă profitori şi lichele şi un prizonier evreu numit Daniel, se roagă lui Dumnezeu şi-i descoperă împăratului visul, neatribuindu-şi meritul. Se făcea că împăratul se uita şi a văzut un chip ciudat, cu capul de aur, pieptul de argint, coapsele de aramă, picioarele din fier, tălpile picioarelor parte din fier şi parte din lut, iar o piatră s-a desprins şi fără ajutorul vreunei mâini loveşte acest chip la picioare şi-l face pulbere, dar piatra se face un munte mare. Daniel povesteşte lui Nabucodonosor cum că, el, regele, era capul de aur. Şi într-adevăr împărăţia Babilonului îşi merită metafora, aurul fiind la discreţie. După Babilon însă, urmează o a doua împărăţie, de argint, iar istoria ne dovedeşte că aceasta a fost Medo-Persia, apoi o a treia de bronz, împlinită în detaliu de Alexandru al Greco-Macedoniei, iar a patra, Roma, care are ceva din tăria fierului, dar care înseamnă şi lipsa de scrupule, se va diviza (degetele de la picioare), iar aceste ţări, pe teritoriul imperiului roman vechi, vor încerca să se unească, dar se spune că în timpul acestor încercări de unire, (fierul cu lutul însă nu se vor uni), Dumnezeu va ridica împărăţia pietrei, care nu va fi nimicită niciodată. Cercetătorii biblici numesc aceasta împlinirea crezului care spune: ,,şi iarăşi va să vie...” Astrologii au rămas cu gura căscată. Şi de atunci şi până astăzi, au inventat o teorie cum că lumea va pieri datorită unui asteroid uriaş care va lovi planeta. Nu au înţeles nimic din ceea ce a vrut divinitatea să descopere omenirii. Cum că, pe măsură ce asistăm la o degradare a valorilor (aur-argint-bronz-fier-lut), piatra va veni negreşit. În limba ebraică BEN este fiu şi EBEN este piatră. Fiul lui Dumnezeu va veni să salveze destinul sinucigaş al acestei planete. Nu râde! Doar astrologii vor râde acum, dar vor rămânea de ruşine, cu tot scenariul lor, la urmă... Asteroidul, va lovi într-adevăr planeta. Nu ştim când. Despre ceasul acela nu ştie nimeni, ci numai Unul!
Cornel Darvasan - Majesty.ro
Set as favorite
Hits: 809
Comments (0)

Write comment

Vineri 





