Legea lupului nu este o nouă lege românească a vreunuia care se numeşte Lupu, sau ceva de genul, ci este o lege veche, aplicată în orice nomenclatură, orice sistem, religios sau politic, în care durerea îşi spune cuvântul. Durerea în sensul de nedreptate, să urmărim pentru astăzi, fabula lui Vasile Militaru...

Moartea lui Michael Jackson a mai luat atenţia mass-media de la asteroizi şi scenarii apocaliptice. Dar vor reveni cu şi mai multa forţă în curând, probabil că ştiţi de previziunile din 2012, atunci când se spune că va fi sfârşitul lumii ca în Armagheddon dacă nu cumva s-o găsi vreun Bruce Willis să se sacrifice pentru detonarea asteroidului în spaţiu. Pe la posturile de televiziune în curând se vor judeca fizic şi metafizic posibilităţile ca o masă de piatră şi gheaţă să lovească Terra.

Cea mai de temut atitudine a unui fost prieten nu este ura, mârşăvia sau invidia. (Oricum, expresia fost prieten este un pleonasm ideatic. Pentru că prieten înseamnă prieten pe vecie indiferent de vicisitudinile vieţii.) Dar să revin… Cea mai de temut atitudine a unui fost tovarăş de drum, de idei, de suflet, este…ignoranţa. Este mai greu de suportat decât ura, decât atunci când ochii scapără de invidie, chiar decât vorbele grele care cad ca o lovitură de ciocan în moalele capului. Este o arsură a inimii care revine cu fiecare nezâmbet, cu fiecare evitare a privirii, cu fiecare ferire şi neauzire a strigătului sufletului celuilalt. A ignora înseamnă a evita să cunoşti, a te încăpăţâna să nu faci ceva, ceva ce oricum o să-ţi pară rău că nu ai făcut! Lecţia grea pe care vrei s-o dai te va adânci pe tine în gol, un gol care rămâne atunci când alungi singurul petic de rai pământesc: prietenia.

Trăim într-o lume bolnavă. Toate valorile sunt bulversate. Aşteptările sunt înşelate. Starea noastră este gravă! De la politicieni care se contrează în direct de zici că sunt duşmani de moarte, pentru ca după aceea să bea o bere împreună, de la promovarea nonvalorilor şi a kitsch-ului la rang de virtute, până la schizofrenia spirituală care ne dezamăgeşte odată cu ipocrizia prelaţilor, pastorilor şi conducătorilor bisericii, lumea este într-un freamăt bolnav. Nu mai ştii ce e normal şi ce nu, sau, vorba lui John Ortberg: ,,toţi sunt normali până ajungi să-i cunoşti!” Pe lângă asta, întâlnim din ce în ce mai mulţi oameni labili psihic, oameni care au doar puţin ceva defect, care nu rezistă presiunilor psihice datorate crizelor de tot felul, sau din ce în ce mai dese exemplare de oameni care distorsionează realitatea, de te întrebi dacă iarba este verde sau nu, că poate este doar o nuanţă nesigură şi că, s-ar putea interpreta că este o paloare de cenuşiu înspre zori şi, ceva nedefinit, înspre apus.

Înainte de înălţarea la cer,Mântuitorul Isus Hristos a rostit cuvintele:,,Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură!Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, cine nu va crede va fi osândit!”Majoritatea teologilor consideră că această ,,Mare trimitere” nu se adresează doar celor doisprezece, ci tuturor creştinilor acestui pământ.Misiunea creştină însă, de-a lungul secolelor, s-a compromis nu numai prin cruciadele aşa zis ,,sfinte” dar şi prin dezinteresul pentru promovarea vieţii şi activităţii lui Isus Hristos în lume.

Îmi pare că ne ducem încet şi sigur spre schizofrenie în masă. Aproape în fiecare zi, jurnalele noastre prezintă fapte de genul: maidanezii au desfigurat o fetiţă de 6 ani. Sau, câinii vagabonzi din cartierul X au muşcat doi tineri în drum spre casă în miezul zilei. Ştiu că este un subiect pe care mulţi îl evită, dar am curajul să contrazic refrenul lui Mihai Constantinescu:,,Iubiţi şi câinii vagabonzi!” nu de alta, dar sună înfiorător astăzi.