Majesty

Cucerirea Doamnei Cuceritoare

Una dintre dogmele fundamentale ale noii gîndiri despre Biblie şi în special a gîndirii feministe este că Biblia se ocupă numai de bărbaţi care sunt totdeauna creditaţi cu cele mai importante realizări în timp ce femeile constituie doar persoanaje de fundal în cel mai bun caz şi personaje negative de cele mai multe ori. De asemenea, Dumnezeu este un Dumnezeu al bărbaţilor, care vorbeşte şi acţionează prin bărbaţi, este înţeles de bărbaţi, este apreciat de bărbaţi, şi este satisfăcut de ceea ce fac bărbaţii, în timp ce femeile sunt o gloată mută ce sunt prea grele de cap ca să se ridice la nivelul acestui Dumnezeu masculin.

In articolul anterior am văzut deja cum eliberarea poporului Israel din Egipt a fost pusă la cale de Dumnezeu prin nişte femei care au reuşit să slaveze viaţa celui care avea să devină instrumentul lui Dumnezeu pentru eliberarea poporului, eliberare la care bărbaţii şi-au adus contribuţia prin a-l transforma pe Moise într-un fugar deoarece se amesteca în bătăile lor bărbăteşti cu pumnii. In mod straniu, cînd prin Iosua poporul Israel a ajuns în ţara făgăduită, prima persoană din ţară cu care Israeliţii au intrat in legătură a fost tot o femeie. Prin urmare, eliberarea din Egipt începe cu nişte femei iar intrarea în ţara făgăduită începe tot cu o femeie. Ceea ce i-a şocat pe Israeliţi la această femeie din ţara pe care ei trebuia s-o cucerească este că această femeie era deja cucerită: “Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta, căci ne-a apucat groaza de voi, şi toţi locuitorii ţării tremură înaintea voastră. Fiindcă am auzit cum, la ieşirea voastră din Egipt, Domnul a secat înaintea voastră apele mării Roşii, şi am auzit ce aţi făcut celor doi împăraţi ai Amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon şi Og, pe care i-aţi nimicit cu desăvârşire. De când am auzit lucrul acesta, ni s-a tăiat inima, şi toţi ne-am pierdut nădejdea înaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ” (Iosua 2:9-11). Faptul că ea era cucerită era cu atît mai remarcabil cu cît ea cucerise pe toţi bărbaţii cetăţii. Cuceritoarea cucerită era Rahav, cea mai faimoasă curvă din oraş.

Iosua este cunoscut în Biblie ca cel care a preluat comanda de la Moise şi a lansat campania militară de cucerire a Canaanului. El a fost un militar şi ca bun militar cunoştea arta luptelor între care face parte şi aceea de informaţii şi contra informaţii. Nu este de mirare că înainte de a ataca ţara a trimis doi spioni ca să culeagă informaţii despre cei pe care voia să-i cucerească. Cei doi James Bond israeliţi, fiind bine instruiţi în arta spionajului, au luat legatura cu frumoasa oraşului deoarece ştiau că aceste frumoase erau adevărate mine de informaţii. Ele practicau cea mai veche meserie din lume care în limba engleza actuală se numeşte “kiss and tell,” adică pe limba noastră “pupi şi după aceea spui tot ce ştii.” Ei ştiau că şeful cetăţii, comandantul miliatar, şeful serviciilor secrete pentru securitatea patriei, preotul şef, etc., erau toţi clienţii ei, şi mai ştiau că amorul amestecat cu vin dezlegă limbile şi deschid chiar şi minţile cele mai bine sigilate. Desigur, ceea ce ştiau cei doi James Bond israeliţi ştia şi James Bond-ul canaanit, şi anume că atunci cînd apare un James Bond israelit, va lua legătura cu frumoasele oraşului de aceea a instruit toate curvele din oraş cu privire la valoarea unor informaţii pe care ele le obţin de la anumiţi clienţi şi de datoria lor patriotică de a pasa astfel de informaţii persoanelor de încredere indicate, dînduli-se asigurarea că ele pot să practice cea mai veche meserie din lume şi care a fost totdeauna ilegală nu numai fară nici o teamă, dar că vor fi chiar răsplătite gras. Nivelul oricărei civilizaţii se măsoară în primul rînd prin reţeaua de informatori, de la Gestapo, Mosad, K.G.B, şi pînă la C.I.A., prin care cei de la putere se asigură ca nimic nu se mişcă şi nimeni nu miscă în front fără ca ei să ştie. Canaaniţii, fiind una dintre cele mai avansate civilizaţii la data aceea, aveau o reţea de informatori atît de bine pusă la punct încît Rahav, înainte ca să apuce să-şi folosească farmecele ca să afle cine sunt cei doi James Bond şi să informeze mai departe, a primit ea însăşi următoarele informaţii: “Împăratul Ierihonului a trimis la Rahav să-i spună: ‘Scoate afară pe bărbaţii care au venit la tine, şi care au intrat în casa ta; căci au venit să iscodească ţara’” (Iosua 2:3). Adică James Bond-ul canaanit, dispunînd de un buget mai substanţial, era cu un pas înaintea celui israelit. Si aici parcă văd că bărbaţii încep să caşte deoarece ei deja ştiu ce urmează, că frumoasa cuceritoare căreia nu-i poate rezista nici un bărbat, trădează pe James Bond-ul canaanit cu ochi căprui pentru care lucrează şi care poartă indicativul codificat de 666 şi se îndrăgosteşte lulea de James Bond-ul israelit cu ochi albaştri care poartă indicativul 007, canaaniţii sunt măcelăriţi cu toţii, chiar şi copiii, iar frumoasa ajunge ceea ce a fost tot timpul; o boarfă. Biblia este plictisitoare deoarece este un produs cultural, adică ne spune nişte povestiri care ne plac decît că sunt atît de rudimentare şi învechite cu James Bond care foloseşte frînghii cu care să sară pe fereastre cînd povestirile şi filmele pe care le avem noi astăzi au atîta suspans şi neprevăzut că te fac să-ţi sară capacele. Si aici vor sări feminiştii în sus că această povestire nu numai că demonstrează că Biblia este un produs cultural învechit, dar este un produs al culturii acesteia a bărbaţilor macho care exploatează femeile sexual în luptele lor pentru putere şi ca este timpul ca acum femeile să pună ele mîna pe putere, să înţeleagă că femeile niciodată nu au practicat cea mai veche meserie din lume de plăcere sau de bună voie ci pentru că au fost abuzate sexual, să declare pe aceşti James Bond experţi în a pupa femeile abuzori sexuali şi să-i facă să plătească milioane de dolari pentru fiecare pupat şi atunci se va vedea dacă ochii lor mai sunt tot aşa de albaştri şi dacă buzunarul le mai permite să mai fie chiar aşa de pupăcioşi.

O fi fost Biblia un produs al “culturii” îndrăgită atît de cei din vechime cît şi de cei de astăzi, dar se pare că cei ce au scris-o nu prea s-au priceput la scris deoarece frumoasa nu se îndrăgosteşte de vreun spion ci de Dumnezeul şi de religia acestor spioni deoarece ea spune: “Ştiu că Domnul v-a dat ţara aceasta.” Adica ea nu lupta nici pentru domnul cu numărul 666 şi nici pentru domnul cu numărul 007, ci pentru Domnul care era fără nici un număr. Mai mult, acest Domn de care era îndrăgostită ea nu numai ca nu avea număr, dar nu-i ştia nici măcar culoarea ochilor deoarece nu l-a văzut nimeni şi nici ea. Ceea ce îi plăcea la acest Domn nu era nici experiza la pupături şi nici daca era bărbat sau femeie, ci modul de a gîndi. Nu l-o fi văzut ea niciodată dar datorită meseriei ei acumulase o mulţime de informaţii despre el şi a ajuns să-l înţeleagă deoarece a descoperit plăcerea de a folosi acea parte a sa care se numeşte cap, inteligentă, sau minte. O fi fost ea femeie, dar cînd este vorba de cap, bărbătii sunt mai degrabă handicapaţi decît privilegiaţi. Fiind fascinaţi de pumni, cînd este vorba de cap bărbaţi sunt foarte buni să-l crape, să-l taie, să-l stîlcească în pumni, şi să-l trîntească de pereţi. În timp ce toţi bărbaţii erau fascinaţi de fundul ei, ea era din ce în ce mai fascinată de mintea ei şi de capacitatea ei de a înţelege nu numai lumea dar şi pe acest Domn cu religia lui.

Ceea ce a intrigat-o pe ea cel mai mult la această religie este că i s-a spus că există un singur Dumnezeu care a creat tot ce există, inclusiv pe sclavi. Cînd i s-a spus de clienţii ei, mai marii cetăţii, că acest Dumnezeu este periculos deoarece a ajutat pe nişte sclavi să fugă, i s-a părut numai normal ca la acest Dumnezeu să-i pese de sclavii pe care i-a creat şi nu s-ai ajute doar pe stăpîni aşa cum susţineu celelate religii pretinzînd că mai marii cetăţii se trăgeau ei înşişi din zei. Preotul şef al cetăţii i-a explicat la un pahar cum acest Dumnezeu care pretinde că vrea să-i ajute pe sclavi, de fapt este confuz deoarece la un moment dat le spune sclavilor că vrea să-i elibereze ca apoi să le spună că el va împietri inima lui faraon ca nu cumva să le dea voie să plece, pentru ca mai tîrziu să spună că de fapt faraon însuşi şi-a împietrit inima. În religia ei, dacă lucrurile mergeau bine, oamenilor li se spunea că zeul era satisfăcut deoarece iubita lui l-a mulţumit în pat, iar dacă lucrurile mergeau prost, era pentru că zeul era furios deoarece iubita lui i-a întors spatele. Ca atare, mai marii oraşului nu erau niciodată răspunzători de ceea ce făceau şi de consecinţele deciziilor lor. Că religia asta cu tot felul de zei şi zeiţe este atît de răspîndită şi populară deoarece oamenii nu sunt niciodată răspunzători de ceea ce fac ea a înţeles-o de mult, dar ce te faci atunci cînd există un singur Dumnezeu? Sau el le face pe toate iar oamenii sunt nişte păpuşele pe sfori, sau el nu face nimic ci îi lasă pe toţi să-şi facă de cap aşa că singurul lui rol în cer este să se bată cu pumnul în piept cît este de bun şi să-i dea cu cădelniţa de tămîie a harului ca să ştamplileze din principiu toate porcăriile şi găinăriile pe care le fac oamenii pe pămînd. Tot gîndindu-se la această dilemă a observat că atunci cînd lucrurile mergeau rău, mai marii cetăcii se repezeau în temple şi promiteau zeilor că nu au să mai facă rele, iar după ce lucrurile se clamau, o luau de la capăt exact cu lucrurile despre care spuseseră că nu au să le mai facă. Si atunci a înţeles ea limbajul acesta al lui Dumnezeu, că atunci cînd este doar unul şi lasă pe oameni să decidă, el spune că oamenii decid dar în acelaşi timp spune că el a decis deoarece el a decis prin a-i lăsa să decidă avînd în vedere că ar fi putut să-i priveze de acestă opţiune. De aceea, oamenii se împietresc deoarece au această opţiune dar în acelaşi timp se poate spune că Dumnezeu i-a împietrit deoarece ca suveran putea să nu le lase această opţiune. Si cînd a înţeles limbajul acesta al unui Dumnezeu unic prin care se spune că Dumnezeu face ceea ce el doar îngăduie a priceput cum este şi cu chestia aceea cum că este atît de milostiv încît eliberzează nişte sclavi fără să se verse măcar un strop de sînge dar în acelaşi timp este atît de crud că ar fi pe ucis întîii născuţi. Chestia cu întîii născuţi a ajuns s-o înţeleagă în urma discuţiei cu cei doi spioni israeliţi. Ei i-au explicat că tot ţinutul acela, şi în final tot pămîntul, este al lor deoarece ei sunt descendenţii lui Avraam şi trebuie să cureţe pămîntul de toţi ceilalţi locuitori creaţi de Dumnezeul lor, probabil din greşeală. Ei au explicat că şi ismaeliţii trebuie curăţiţi deoarece numai cei ce se trag din întîiul născut al lui Avraam au dreptul să trăiască, or Ismael nu este întîiul născut al lui Avraam chiar dacă este mai mare decît Isaac deoarece cînd Dumnezeu a spus descendenţii lui Avraam, a vrut de fapt să spună descendenţii lui Sara, deoarece la Dumnezeul acesta, cînd spune bărbaţi, el de fapt înţelege femei. Si chiar dintre descendenţii lui Sara, nu toţi au dreptul să trăiască ci numai cei care se trad in întîiul născut al lui Isaac, aşa că edomiţii trebuie şi ei curăţiţi deoarece se trad din Esau care nu a fost întîiul născut chiar dacă s-a născut întîi deoarece şi-a pierdut acest drept pentru o mîncare cînd i-a fost foame, aşa că singuri care au dreptul să trăiască  sunt descendenţii stromoşului lor Iacov care era întîiul născut chiar dacă nu s-a născut primul şi nu şi-a pierdut acest drept de întîi născut cînd s-a dus în Egipt după mîncare cînd îi era foame. După ce capul i s-a tot învîtit un timp ca să priceapă cestia asta cu întîi născuţi şi cu curăţirea tuturor celorlalţi care nu erau întîi născuţi, deodată a priceput că dreptul de întîi născut era de fapt dreptul de a se repezi primul să apuce sabia pentru a tăia capetele tuturor celorlalţi. Atunci a înţeles de ce “dreptul” acesta era rezervat băieţilor în timp ce fetiţele erau persecutate prin a fi condamnate să se repeadă la păpuşi şi la cratiţe şi nu la sabie. De asemenea, a înţeles de ce “dreptul” acesta de a apuca sabia era al băiatului care se năştea primul deoarece era cel mai mare şi ca atare era primul care să pună stăpînire pe ea. Si a mai înţeles că “dreptul” acesta nu avea nimic de a face cu Dumnezeu şi cu religiile deoarece era acelaşi atît la canaaniţi cît şi la egipteni. Ea a mai observat că întîi născuţi purtau săbiile, de la împărat şi pină la ultimul cetăţean şi armatele erau făcute în principal din aceşti întîi născuţi. De asemenea, a observat că indiferent cîte capete tăiau aceşti întîi născuţi, mai devreme sau mai tîrziu li se tăia şi lor capul. Adică ea a ajuns să înţeleagă că cei care poartă sabia ajung să moară de sabie şi că aceasta trebuie să fie un fel de lege pe care a decis-o acest Dumnezeu unic. Prin urmare, ei decid să moara atunci cînd decid să ucidă, dar în acelaşi timp Dumnezeu a decis ca ei să moară deoarece Dumnezeu a decis ca ceea ce seamnănă oameni, aia să culeagă. Si atunci a înţeles ea cum a fost cu uciderea întîilor născuţi ai egiptenilor, că atunci cînd faraon s-a “pocăit” şi a lăsat pe israeliţi să plece, această pocăinţă nu l-a ţinut mult şi a decis să trimită armata de întîi născuţi spintecători de burţi după fugari pentru ca să ajungă cu toţii cadavre pe malul mării. Ei au decis să pună mîna pe sabie şi să urmărească pe fugari dar Dumnezeu a decis ce are să li se întîmple. Chiar dacă naşterea lor nu a avut loc în noaptea de dinaintea eliberării, naşterea lor a avut loc în întunericul din minţile părinţilor lor a căror religie i-a îndoctrinat că misiunea copiilor lor este să cureţe păîntul de ceilalţi locuitori pentru a-l stăpîni, iar ei au crescut cu acest întuneric în minte tot tăind capete pînă ce propriul lor cap a fost tăiat fără să vadă vreodată lumina zilei deoarece întunericul din mintea oamenilor nu are nici o legătură cu mişcarea soarelui.

Si astfel a ajuns să vadă ea lumina şi să înţeleagă cum şi alţii din cetate vor ajunge să fie cuceriţi de această religie de care a fost ea curerită. A început să-şi imagineze că noii cuceritori nu vor asedia cetatea înconjurînd-o cu armate şi cu săbii, ci o vor înconjura  conduşi de preoţi purtînd chivotul acestul Dumnezeu. Ei vor ataca cetatea nu cu săbii, ci cu procesiuni religioase fară să tragă o singură săgeată. Aşa cum această religie a ajutat-o pe ea să vadă casa ei ca avînd o vereastă larg deschisă în zidul cetăţii gros de mai mulţi metri şi în care niciodată nu se lăsa vreo deschizătură, a înţeles că şi alţii vor ajunge să vadă ferestre peste tot în acel zid. Nu după mult timp, acel zid va exploda iar în loc ca cei de afară să se repeadă în cetate ca s-o distrugă, cei din cetate se vor repezi afară din ea pentru a îmbăţişa pe acest Dumnezeu care te cucereşte prin a te elibera. Ceea ce ea nu a înţeles cît era ea de deşteaptă este ca acest Dumnezeu pe care ea îl înţelegea atît de bine, cei care fuseseră eliberaţi de el ei înşişi nu-l înţelegeau. Ea nu a înţeles că lumina care i-a deschis ei ochii spre o altă viaţa, pe alţii a ajuns să-i orbească.

 

Aurel Ionica - Majesty.ro