Majesty

Luptelor Domnilor împotriva Abuzarii Domniţelor

Că bărbaţii şi femeile nu sunt egali este un lucru ce a fost observat din cele mai vechi timpuri şi această inegalitate se vede nu numai in societăţile din toate timpurile inclusiv cea de astăzi, dar şi în Biblie. Inegalităţile se pot vedea în multe aspecte ale vieţii, dar în special în ceea ce priveşte moartea. Una dintre cele mai crunte realităţi pentru femei în Biblie este că ele pur şi simplu mor. Adică sunt ucise. Ucise de bărbaţi. Iar cartea cea mai sîngeroasă din Biblie este şi cartea carte descrie societatea stabilită de Israel după luarea în stăpînire a ţării făgăduite, cartea Judecători. În nici o parte a Bibliei nu curge atîta sînge ca în această carte.

Pentru ca să înţelegi ceea ce scrie cineva trebuie să înţelegi gîndirea respectivului or gîndirea este partea cea mai iluzorie a noastră. Într-adevăr, pînă relativ recent nici nu s-a ştiut că organul în care are loc gîndirea este creierul. Chiar în Biblie gîndirea este adesea plasată în inimă sau în rărunchi în timp ce filozoful antic Aristotel susţinea că rolul creierului este acela de a răci sîngele deoarece atunci cînd este cald faţa transpiră ceea ce l-a făcut pe el să tragă concluzia că creierul este un fel de radiator. Chiar dacă acum noi ştim că gindirea se află în creier, nu înseamnă că noi ştim ce este în creier. Una dintre cele mai mari idioţenii pe care o poţi auzi astăzi este de la unii care se consideră deştepţi şi declară pe toţi ceilalţi care nu sunt de acord cu ei că “au creierele spălate,” ca şi cum ei au acces nu numai la propriile lor creiere şi pot să spună că ale lor sunt pline cu toate murdăriile deoarece nu au văzut niciodată săpunul, dar le-au examinat pe ale celorlalţi şi pot spune că sunt curate ca oglinda.

Deşi nu pretind că mă pot uita în creiere, pot spune că gîndirea occidentală este lineară în sensul că tot ceea ce se spune este organizat în mod cronologic în ordinea în care evenimentele au avut loc în timp şi se pot plasa pe axa imaginară a timpului. Cînd scriem ni se spune să o facem pe puncte: 1., 2., 3., . . . şi că fiecare punct “urmează” după celălalt. Cu alte cuvinte, noi avem o gîndire istorică preocupaţi ca totul să fie plasat în timp şi spaţiu şi este ştiut că noi am moştenit această gîndire de la greci care sunt creditaţi cu inventarea istoriei şi a gindirii istorice. Lucrul acesta se reflectă în modul în care scriem, în sensul că dacă relatăm A-B-C, B “urmeaz” după A, iar C “urmează” după B. Lucrul acesta se reflectă nu numai în modul în care scriem, dar şi în modul în care citim. Dacă cineva relatează A-B-C, noi “ştim” că B trebuie să “urmeze” dupa A iar C după B deoarece altfel nu ar avea nici un sens.

Contrar acestui “adevăr” la mintea cocoşului că singurul sens posibil pe care mintea poate să-l înţeleagă este cel linear, s-a recunoscut mai demult că scriitorii Bibliei adesea folosesc ceea ce se numeşte gîndire în cerc în care povestirile nu au o organizare liniară, ci circulară şi ca atare a fost numită structura inelară sau hiastică. Şi aici parcă vad cum unii care pretind că au gîndire ştiinţifică deoarece au învăţat-o de la greci încep să rîdă cu gura pînă la urechi că în sfîrşit a ajuns şi un încuiat ca mine care îi tot dă cu Biblia să înţeleagă ceea ce ei au spus de mult, şi anume că Biblia conţine o gîndire mitică, adică o minte incapabilă să gîndească clar şi ca atare se învîrte în cerc. Conform organizării inelare sau hiastice, povestirile sunt organizate in felul următor: A-B-C-B’-A’. Cu alte cuvinte, relatezi nişte povestiri într-o ordine şi după aceea reiei episoadele în ordinea inversă pentru ca să închei cu povestirea cu care ai început. De aceea se numeşte structură inelară deoarece revii de unde ai pornit. Ce ai vrut să spui prin relatarile respective se înţelege prin a compara de unde ai pornit şi unde ai sosit. Structura inelara este folosită pentru a prezenta nişte principii sau idei universale ce nu au de a face cu timpul sau cu momentul la care anumite evenimente au loc. Deşi scriitorii Bibliei au cunoscut gîndirea liniară sau istorică şi adesea o folosesc, deoarece ei sunt interesaţi de adevărurile permanente sau atemporale, au înţeles că cercul redă mult mai bine ideea de permanenţă. Un exemplu este celebrul paradox exprimat prin intrebarea “cea a fost mai întîi, oul sau găina?” Este ca şi cum ai întreba ce este mai întîi, noaptea sau ziua? Cînd este vorba de ceva ce are loc încontinuu, noţiunile de “mai întîi” şi “după” nu au sens. Scriitorii antici şi în special ai Bibliei au înţeles aceasta dar noi nu mai putem concepe lucrul acesta deoarece avem o gîndire handicapată care a fost redusă doar la dimensiunea aliniară. Aşa că eu le urez la super deştepţii aceştia cu gîndire ştiinţifică moştenită de la greci rîsete cu sughiţuri.

Aşa cum am arătat în articolul anterior, cartea Judecători începe cu acea povestioară despre patriarhul Caleb şi fiica lui Acsa pe care fratele lui mai mic Otniel a cîştigat-o de soţie prin a distruge cetatea carţilor (Chiriat Sefer) şi a o înlocui cu un sanctuar (Debir). Conform structurii hiastice, dacă vrem să înţelegem ce vrea autorul să ne spună în această carte, trebuie să citim nu ceea ce urmează dupa această povestire, ci povestirea cu care se încheie cartea care începe aşa: “Pe vremea când nu era împărat în Israel, un Levit, care locuia la marginea muntelui lui Efraim, şi-a luat ca ţiitoare o femeie din Betleemul lui Iuda. Ţiitoarea nu i-a fost credincioasă, şi l-a părăsit ca să se ducă în casa tatălui ei în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni. Bărbatul ei s-a sculat şi s-a dus la ea, ca să-i vorbească inimii şi s-o aducă înapoi. Avea cu el pe sluga lui şi doi măgari. Ea l-a adus în casa tatălui ei; şi când l-a văzut tatăl femeii aceleia tinere, l-a primit cu bucurie. Socrul său, tatăl femeii aceleia tinere, l-a ţinut la el trei zile. Au mâncat şi au băut, şi au rămas noaptea acolo” (Judecători 19:1-4).”

Un cititor antic ar fi acordat mare atenţie fiecărui detaliu din povestire. Un prim lucru ce sare în ochi este că nici unul dintre personajele din această povestire nu au nume ceea ce constituie un indiciu ca scriitorul aşteaptă ca cititorul să înţeleagă că personajele sunt deja cunoscute. De asemnea, un cititor ar fi observat că nici unde nu se spune că Otniel şi Acsa s-ar fi căsătorit, că s-ar fi “împreunat” sau că s-ar fi “cunoscut,” ci doar că atunci cînd Otniel a venit la ea, Acsa l-a trimes la tatăl ei să ceară un dar pentru ea, şi pentru că el s-a dat înapoi, ea a încălecat pe măgar pe care se pare că ştia să-l călărească în ciuda faptului că fusese ţinută la cratiţă, şi a cerut darul respectiv personal. De asemenea, se subliniază că femeia era de fapt “fată” şi că era “tînără.” Mai mult, nu ni se spune că levitul acesta era poligam şi că ar fi avut şi alte soţii de aceea atunci cînd singura lui soţie care de fapt era o concubină îl părăseşte, el se duce să o aducă înapoi. Mai mult, ţiitoarea acasta nu-i era credincioasă ceea ce înseamnă că avea alt iubit sau iubiţi iar motivul pentru care a ajuns să traiască cu acest levit nu a fost dragostea ci nişte interese materiale cum ar fi acapararea vreunei cetăţi sau pămînturi. Faptul că el era levit arată că el trebuie să fi lucrat la vreun sanctuar sau “debir.” Ni se spune că tatăl fetei era din Iuda or ştim că tatăl lui Acsa era de asemenea din Iuda. O altă coincidenţă izbitoare este că atunci cînd Acsa este nemulţumită de felul în care Otniel îi satisface dorinţele, ea fuge la tatăl ei, adică exact ce face şi “ţiitorea” aceasta de la sfîrşitul cărţii. Şi încă un detaliu straniu. Cînd soţul concubinei vine la tatăl fetei care în mod clar ţine foarte mult la prinţesa lui, în loc ca tatăl fetei să-i spună levitului să-şi vadă de drum şi să-şi caute altă soţie dacă vrea să aibă pe cine să pupe deoarece fiica lui nu este de nasul lui, tatăl fetei nu numai că “l-a primit cu bucurie,” dar au mîncat şi s-au bucurat împreună ca şi cum ar fi fost fraţi care nu s-au văzut de mult şi cărora le era greu să se despartă.

În cele din urmă, fratele mai mic îşi ia inima în dinţi şi domniţa pe măgar şi porneşte la drum: “Când s-au apropiat de Iebus, ziua se plecase mult spre seară. Sluga a zis atunci stăpânului său: ‘Haidem, să ne îndreptăm spre cetatea aceasta a Iebusiţilor, şi să rămânem în ea peste noapte’. Stăpânul său i-a răspuns: ‘Nu putem să intrăm într-o cetate străină, unde nu sunt copii de ai lui Israel, ci să mergem până la Ghibea.’...S-au îndreptat într-acolo ca să se ducă să rămână peste noapte în Ghibea. Levitul a intrat, şi s-a oprit în piaţa cetăţii. Nu s-a găsit nimeni care să-i primească în casă să rămână peste noapte” (Judecători 19: 11-12, 15). Aici mintea unui cititor antic obişnuită cu cercurile ar fi făcut un viraj de 180 de grade şi ar fi făcut legătura cu povestirea despre Lot şi Sodoma despre care acest levit ştia deîndată ce nu doreşte să înnopteze că străin într-o cetate a celor “netăiaţi împrejur” ci preferă o cetate israelită ca Ghibea pentru ca să nu păţească ce a păţit Lot. Un cititor antic ar fi mai observat că Acsa a dorit şi ea pămînt bine udat aşa cum a dorit şi Lot deoarece ei aşa înţelegeau “binecuvintările” lui Dumnezeu. Iar levitul nostru, care a vrut să evite să nu păţească ce a păţit Lot, a reuşit deoarece a păţit mai rău: “Şi iată că un bătrân se întorcea seara de la munca câmpului;...Bătrânul a zis: "Pacea să fie cu tine! Toate nevoile tale le iau asupra mea, numai să nu rămâi în piaţă peste noapte... Pe când se înveseleau ei, iată că oamenii din cetate, nişte fii ai lui Belial, oameni stricaţi, au înconjurat casa, au bătut la poartă, şi au zis bătrânului, stăpânul casei: ‘Scoate pe omul acela care a intrat la tine, ca să ne împreunăm cu el’" (Judecători 19:16, 20, 22). Parcă văd că unii aţi tot zîmbit că eu trag povestirile acestea de păr deoarece eu nu ştiu că Otniel era in primul rînd un viteaz care a reuşit să treacă prin ascuţişul săbiei o cetate întrega numai să cucereasca domniţa expertă în călăritul măgarilor aşa că nu poate fi vreo legătură între el şi levitul acesta cu domniţa lui călare pe măgar. Or scriitorul Bibliei tocmai la vitejia lui Otniel vrea să ajungă: “Stăpânul casei a ieşit la ei, şi le-a zis: ‘Nu, fraţilor, vă rog să nu faceţi un lucru aşa de rău; fiindcă omul acesta a intrat în casa mea, nu săvârşiţi mişelia aceasta. Iată că am o fată fecioară, şi omul acesta are o ţiitoare; vi le voi aduce afară: necinstiţi-le, şi faceţi-le ce vă va plăcea. Dar nu săvârşiţi cu omul acesta o faptă aşa de nelegiuită’. Oamenii aceia n-au vrut să-l asculte. Atunci omul şi-a luat ţiitoarea, şi le-a adus-o afară. (Judecători 19, 23-25). Deci viteazul acesta care a avut curajul să treacă o cetate întreagă prin ascuţişul săbiei doar că s-o cucerească pe domniţa lui, acum se sperie de o gloată de derbedei şi azvîrle domniţa afară ca pe o cîrpă murdară iar el se duce şi doarme buştean pînă dimineaţa. Cînd descoperă a doua zi ca domniţa lui era moartă pe pragul casei, îşi scoate sabia de sub sutană, sabie pe care i-a fost frică să o folosească pentru a apăra pe domniţa şi o foloseşte pentru a-şi tăia domniţa în bucăţi şi a trimite o bucată fiecărei seminţii din Israel pentru crima comisă împotriva femeii pe care el a fost prea laş pentru a o apăra. Feminiştii fac mare caz de faptul ca această femeie moare ca urmare a violenţei bărbaţilor dar nu suflă un cuvînd despre violenţa bărbaţilor pentru pedepsirea morţii acestei femei. Din greaţă nu am suportat să adun cifrele tuturor celor care mor pentru a pedepsi această fărădelege şi propun ca exerciţiu pentru cititorii care au un stomac mai tare decît al meu să facă socotelile şi să le comunice la comentarii deoarece în nici un comentariu feminist în care se denunţă violenţa bărbaţilor în această povestire nu se oferă nici o cifră. Pentru cei care nu au curiozitatea să citească pasajul biblic spun numai că o întreagă seminţie şi apoi o întreagă cetate sunt măcelarite în întregime. Ceea ce mi se pare mai serios este faptul că feminiştii nu fac legătura dintre masacrul cetăţii cărţilor de la începtul cărţii Judecători şi masacrul cu care se încheie cartea. Ei aplaudă pe Acsa că a ştiut să obţină pămîntul bun pe care-l dorea şi nu-i interesează că sabia cu care “drepturile” şi “privilegiile” sunt cucerite ajungi să trăieşti cu ea în casă şi mai devreme sau mai tîrziu îi vei cădea tu însuţi victimă. Pentru că dacă eu sunt corect în modul în care eu interpretez Biblia, sabia lui Otniel care a măcelărit o cetate întreagă nu numai a fost neînstare să o apere pe ea, dar a ajuns să o taie pe ea însăşi în bucăţi.

Şi acum ajungem la problema cu gîndirea în cerc. Se încheie cartea aşa cum începe? Dupa Biblie, ceea ce personajele ajung la sfîrşit, au fost tot timpul chiar de la început dar noi nu le-am văzut. Şi faptul că nu le-am văzut este cu atît mai puţin scuzabil cu cît povestea aceasta nouă ne-a mai fost spusă prin intermediul lui Lot care a demonstrat exact aceeaşi gîndire ca şi Acsa. Deoarece israeliţii nu au vrut să înveţe din lecţia lui Lot, au ajuns să instituie o societate chiar mai crudă decît era Sodoma şi Gomora. Contrar cu ceea ce susţin feminiştii că Biblia prezintă aceste povestiri pentru a promova astfel de cruzimi, Biblia o face tocmai pentru a denunţa modul de a gîndi al lui Acsa care este la baza violenţei atît împotriva femeilor cît şi a bărbaţilor, gîndire pe care tocmai feminiştii o adoptă ca ideal al lor.

Aurel Ionica - Majesty.ro

Comments (15)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment