Majesty

Băiatul Patriarhului şi Băiatul Doamnei

Nu ştiu ce biblie citesc “învăţaţii” care ne spun că Dumnezeu totdeauna zice “da şi amin” la tot ce zic bărbaţii că eu in toate Bibliile pe care le-am gasit şi in limbile pe care le citesc nu găsesc ca Dumnezeu a îndrăznit vreodată să contrazică o doamnă. Cind Sara i-a dat-o in braţe pe Agar pentru ca a vrut un copil, nici patriarhul şi nici Dumnezeu nu au îndrăznit să obiecteze iar cind Sara a decis că Ismael trebuie trimis sa moară în pustie cu mama lui pentru ca să nu-i scadă conturile din bancă iar Avraam a început să cîrcotească, Dumnezeu i-a spus să-şi pună fermoar la gură şi să facă aşa cum zice doamna. Atunci cînd Sara l-a vrut pe Ismael, şi Dumnezeu l-a vrut; iar atunci cînd Sara nu l-a mai vrut pe Ismael, nici Dumnezeu nu l-a mai vrut.

Deşi Rebeca, doamna lui Isaac, a avut si ea dificultaţi în a naşte copii, a învăţat din experienţa soacrei ei şi nu s-a mai repezit să-i dea in braţe lui Isaac o servitoare ca pina la urmă să se trezeaca cu un copil in plus de care trebuie să scape pentru ca să nu i se reducă moştenirea. În cele din urmă a rămas şi ea gravidă ca şi soacra ei, dar de ce i-a fost frică n-a scăpat: în loc să se trezească cu un copil, s-a trezit cu doi. Ca atare, nici moştenirea ei nu mai putea să rămînă întreagă. Problema ei era mai complicată decît a mamei soacre deoarece ea nu putea să alunge unul dintre copii de acasă pe motiv ca ar fi fost al unei sclave deoarece amîndoi erau ai ei. Este adevărat ca era regula aceea ca întîiul născut trebuie să rămînă cu părinţii şi să moştenească o parte dublă de avere, dar ce te faci atunci cînd ai doi copii care sunt gemeni si s-au dascut o dată? Aici a intervenit “interpretarea” regulii. Patriarhul a gîndit că regula se aplica şi la gemeni în sensul că acela care a ieşit primul din pîntece este întâiul şi ca atare a început să-l favorizeze pe Esau. Doamna a gîndit că dacă Iacov a ieşit cu pumnul înainte, el este de fapt întîiul deoarece el este ăla cu puterea. Aşa ca doamnele astea din Biblie înţelegeau cum este chestia cu puterea chiar mai bine decît doamnele moderne care spun că ele erau ţinute sub papuc. Si care gîndire credeţi că Dumnezeu a înţeles că va triumfa? A patriarhului sau a domnei? Din nou surpriză: “Şi Domnul i-a zis: ‘Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic’" (Geneza 25:23). Unii interpretează ca doamna a gîndit exact ceea ce predestinase Domnul dar eu cred că Domnul în preştiinţa lui a anunţat ce va decide doamna şi, ca şi în cazul lui Sara, nu a îndrăznit să o contrazică pe doamna. Ca Dunezeu ar fi dorit ca să-l binecuvintze pe Avraam cu descendenţi şi cu naţii care să se bată chiar din pîntecele mamei lor (ca şi cum pămintul nu ar fi fost dintodeauna plin de astfel de naţii) îmi este greu să-l suspectez pe Dumnezeu de asemenea ignoranţă. Dacă patriarhul a vrut un bucătar care să-i pregătească ciorbiţa preferată cînd nu mai poate să vadă ca să-şi gătească singur iar doamna a vrut un bătăuş deoarece pe doamnele alea din vecheme le fascina puterea îninte ca doamnele moderne s-o descopere, “profeţia” asta a lui Dumnezeu cu naţiile care se bat seamănă a “pălărie-n-trun picior, ghici ciupercă ce e?” Si aici au să-mi sară bibliciştii-n cap ca eu nu ştiu ca Esau nu merita să fie întîi născut chiar dacă s-a născut întîi deoarece şi-a nesocotit dreptul de întîi născut. Pentru că Iacov, instruit de doamna patriarhului care ca femeie era experta in luptele astea pentru putere, l-a prins pe fratele lui Esau leşinat de foame şi a refuzat să-i ofere mîncare numai cu condiţia ca Esau să renunţe la partea aia de moştenire de care fusese atît de ahtiată bunica lui şi despre care mamica lui îi tot vorbea. Dacă un străin înfometat ari fi bătut la uşa lui, Iacov i-ar fi tăiat un viţel sau cel puţin un ied, dacă nu din milă cel puţin pentru că aşa cerea legea ospitalităţii orientale. Cu străinii nu te lupţi pentru putere că nu ai ce să le iei, dar cu fratele este o altă mîncare de peşte. Acolo mîncarea este pe bani. Iar Esau s-a descalificat prin faptul că s-a dovedit atît de ne-materialist încît a cedat fratelui jumătate din moştenire. Poate fi ceva mai josnic pentru un credincios? Poate fi ceva mai ofensator pentru Dumnezeu decît să aibă de aface cu un astfel de individ?

În ciuda faptului ca totă lumea înţelegea că cel pe care-l alesese doamna era şi cel de care îi plăcea lui Dumnezeu, patriarhului continua să-i placă de Esau, sau mai bine zis de ciorbica lui. Ce vreţi, bărbaţii sunt mai grei de cap. Cu toate că Isaac era mai greu de cap, era suficient de deştept ca să nu se grăbească să-i dea “binecuvintarea” lui Esau prea repede. Cu copiii niciodata nu ştii; le dai binecuvîntarea şi adio ciorbiţă. Cînd l-a lăsat şi vederea, în cele din urmă Isaac s-a hotărît în sfîrşit să-i dea lui Esau binecuvîntarea dar nu înaite ca să mai savureze ciorbiţa preferată. Si aici a luat iniţiativa doamna. Cînd a văzut doamna că domnul a orbit şi este pe punctul să-l pună pe Domnul în situaţia de a binecuvînta un individ de cea mai joasă speţă, doamna a intervenit pentru ca domnul să binecuvînteze pe alesul ei pe care îl voia şi Domnul. Aşa că băiatul doamnei a cîştigat atît moştenirea cît şi binecuvîntarea iar băiatul patriarhului a pierdut şi pe una şi pe cealaltă aşa cum le stă bine bărbaţilor în societatea asta patriarhală în care femeile sunt ţinute sub papuc.

Intocmai ca şi Sara, Rebeca şi-a relizat visul, şi ca atare îi spune băiatului favorit: “Iată, fratele tău Esau vrea să se răzbune pe tine, omorându-te. Acum, fiule, ascultă sfatul meu: scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran; (Geneza 27:42-43). Doamna a ajuns să rămînă la bătrîneţe cu băiatul ala “descalificat” şi detestat de Dumnezeu iar “luptătorului” ei i-a spus să fugă cu mîinile goale ca să-şi scape viaţa şi în loc s-o slugărească pe ea, să-l slugărească pe fratele ei care era mai materialist decît ea. Ea a rămas cu băiatul ăla, odiosul detestat de Dumnezeu iar pe băiatul ăla binecuvîntat nu l-a mai văzut niciodată. După 20 de ani Iacov, sătul de “binecuvîntările” slugăritului la Laban, îşi ia inima aia vitează în dinţi să se întoarcă acasă ca pe drum, Dumnezeul ăla despre care mama lui i-a spus că se bate PENTRU el încă din pîntecele ei, începe acum să se bată CU el. Nu numai ca se bate cu el, dar îl şi schilodeşte, aşa ca să-i arate că Dumnezeu este bătăuş şi cît de dragi îi sunt lui bătăuşii ăştia de se bat cu toată lumea că nici de Dumnezeu nu le este frică. Între timp Esau a făcut şi el progrese în înţelegerea problemei cu puterea şi cu pumnii aşa că s-a înconjurat de cîteva sute de ciomăgari pentru a-i face o primire corespunzătoare “luptatorului.” Aşa că toţi urmăreau cum lutătorul doamnei se apropia şontîc, şontîc, de cel pe care îl înşelase. Si cînd toţi aşteptau captivaţi să vadă maţe vărsate, ce văd? “Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrăţişat, i s-a aruncat pe grumaz, şi l-a sărutat. Şi au plâns” (Geneza 33:4). Pe luptătorii aceştia care s-au luptat toată viaţa i-a apucat mila şi s-au topit ca două mămăligi. Rebeca, fiind doamnă obsedata de putere, nu a putut să conceapă că cei doi fraţi cînd se mişcau în pîntele ei se înbrăţişeau şi ca Dumnezeu i-a pus acolo ca să se îmbrăţişeze pentru ca după ce se nasc să demonstreze că este posibil ca două naţii să se îmbăţişeze în loc să se lupte. Singurul lucru la care a dus-o capul este că dacă copiii se mişcă în pîntece trebuie să se lupte pentru putere. Că asta nu pot să priceapă nu numai doamnele din Biblie ca şi cele de astăzi, dar şi cei ce citesc Biblia: Că Dumnezeu care are pumnul aşa de mare, în loc să dea cu pumnul, dă cu mila. 

Aurel Ionica - Majesty.ro

Comments (4)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment