Majesty

Vinul vechi si burdufurile noi

Home Vineri Vinul vechi si burdufurile noi - de Ionica Aurel Luptele Domnului şi Luptele Doamnelor (I)

Luptele Domnului şi Luptele Doamnelor (I)

Bunicii după tată au murit înainte ca să mă fi născut aşa ca nu mi-am cunoscut decît bnicii după mamă cu care de altfel am şi crescut. Bunicul era un pasionat citior al Bibliei de care nu se despărţea nici măcar cînd se ducea la cîmp în timp ce bunica era bunătatea întruchipată dar care niciodată nu citea nimic deoarece era analfabetă. Cu cîteva ocazii l-am auzit pe bunicul ridicîndu-şi capul din Biblie pentru a-i citi bunicii un pasaj în care Sara i se adresa lui Avraam cu “domnul meu” şi făcîndu-i sugestia că aşa ar trebui să i se adreseze şi ea lui. Bunica era o femeie foarte răbdădoare şi tăcută dar aceasta a fost una dintre puţinele ocazii cînd am auzit-o explodînd: “Domnitear să te domnească, eu altă treabă nu am decît să te domnesc pe tine, nu vei cîtă treabă am eu?!” Bunicul era un om mereu încruntat dar nu l-am auzit vreodată ţipînd la cineva sau măcar să ridice tonul la bunica, fără să mai vorbim de alte abuzuri, aşa că singura lui reacţie era să-şi bage din nou capul în Biblie şi să se delecteze cu lectura. Deşi bunicul se considera o autoritate întrucit amintea tuturor (şi în special nouă, copiilor) ce spune Biblia, această cerere nu venea din dorinţa lui ca să fie “domn.” In conformitate cu înţelegerea lui, dacă Sara i s-a adresat lui Avraam cu “domnul meu,” aceasta este ceea ce Dumnezeu prin Biblie aşteaptă de la orice soţie inclusiv a lui şi ca atare asta este ceea ce ea trebuie să facă orice soţie indiferent dacă soţului îi place sau nu.


Această întîmplare ilustrează ceea ce se consideră acum baza noii gîndiri cu privire la înţelegerea Bibliei: Biblia a fost scrisă de bărbaţi, pentru a fi citită de bărbaţi, şi pentru a fi predicată şi aplicată de bărbaţi. Cu alte cuvinte, Biblia este un document politic. Cuvîntul “politic” vine din cuvintul grecesc polis care înseamnă—surpriză, surpriză!—“cetate.” Cuvîntul “politică” se referă la “putere” şi desemnează pe cei care deţin sau exercită puterea. Fiind un document politic, Biblia a fost scrisă de bărbaţi pentru a institui puterea bărbaţilor asupra femeilor. Ca atare, Biblia reflectă interesele bărbaţilor de a domina şi subordona femeile. Desigur, cei ce au scris Biblia nu spun lucrul acesta; ei spun că au scris doar ceea ce le-a dat Dumnezeu şi ca atare dacă bărbaţii au putere iar femeile nu au, nu este vina lor ci în ultimă instaţă este decizia lui Dumnezeu. Împingîndu-l pe Dumnezeu în faţă bărbaţii au fost convinşi că nici o femeie nu ar îndrăzni să se ia la harţă cu Dumnezeu. Ceea ce ei nu au anticipat este că acum femeile s-au deşteptat. Ele nu mai iau interesele bărbaţilor ca fiind voinţa lui Dumnezeu ci îşi urmăresc propriile lor interese precum şi propria lor putere. Pentru ele citirea Bibliei nu mai constă în a se supune orbeşte la tot ceea ce găsesc în Biblie ci pentru a arăta cum această structură de putere în care bărbaţii domină şi care este cunoscută ca patriarhat nu numai că nu mai este acceptabilă astăzi, dar este sursa tuturor abuzurilor şi relelor sociale. Exploatarea, rasismul, violenţa în familie, abuzurile sexuale, violurile, sunt toate rele care îşi au originea în poziţia de putere în care se află bărbatul precum lipsa de putere a femeilor care face din ele victime. Ca atare, în ciuda faptului că acum Biblia este considerată ca un document politic al unei societăţi patriarhale depăşite, există un interes deosebit pentru studierea ei, şi în special povestirile din Vechiul Testament despre patriarhi, pentru a arătă cum soţiile patriarhilor reflectă problemele femeilor de stăzi în sensul că ele suferă aceleaşi abuzuri datorită lipsei de putere ca şi descendentele lor moderne. În loc să se supună orbeşte pretenţiilor şi abuzurilor bărbaţilor, doamnele moderne îneleg să lupte. Aceasta nu este o luptă fizică ci este o luptă ideologică în sensul că ideologia sau gîndirea folosită de bărbaţi în scrierea Bibliei şi instituirea societăţii patriarhale este respinsă pentru a fi inlocuită cu o nouă gîndire sau ideologie reprezentată de femei. Este o luptă nobilă care urmăreşte obţinerea puterii pentru a o folosi pentru eliminarea relelor din societate. Dacă bărbaţii au folosit puterea pentru a promova relele şi abuzurile, femeile şi cei asupriţi doresc puterea pentru a o folosi pentru aliminarea relelor. Prin aceasta ele nu luptă împotriva lui Dumnezeu, ci luptă pentru Dumnezeu în sensul că ele instituie dreptatea socială pe care Dumnezeu totdeauna ar fi dorit-o dacă bărbaţii nu i-ar fi deturnat planul. Urmînd această nouă gîndire în înţelegerea şi interpretarea Bibliei, propun ca să examinăm cum doamnele patriarhilor din Biblie sufereau abuzuri datorită lipsei de putere şi cum aceste abuzuri sunt astăzi corectate de noua gîndire reprezentată de doamenele moderne.

 

Aurel Ionica - Majesty.ro

Comments (0)Add Comment

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Login