Doamna care culege sceptru de pe urma secerătorilor
Retorica este în mod tradițional definită ca arta de a folosi cuvintele pentru a obține de la alții ceea ce dorești. In conformitate cu gindirea feministă, nu cuvintele constituie instrumentul prin care se decid relațiile umane, ci sexualitatea. Ca atare, sexualitatea nu este pentru bărbați în primul rînd un mod de a-și satisface niște nevoi fiziologice și sentimentale, ci este un instrument pentru a subordona și controla pe ceilalți, adică pe femei.
In Biblie actul sexual este impus femeilor de către bărbați contrar voinței lor pentru ca prin abuzurile sexuale femeilor să li se impună un statut subordonat de acceptate a voinței bărbaților asupra tuturor celorlalte aspecte ale vieții. Ca atare, feminiștii definesc aceasta politică a bărbaților în care sexualitate este folosită ca instrument de putere al lor asupra femeilor “retorica sexualității,” termen introdus de una dintre cele mai importante reprezentante ale curentului feminist, Phyllis Trible. Pentru ca femeile să se elibereze din starea de subordonare care li s-a impus de către bărbați ele trebuie să înțeleagă această “retorică a sexualității” folositătă de bărbați și care se găsește în Biblie și să stăpînească această retorică nu numai că să contracareze puterea bărbaților, dar să împuternicească femeile pentru a impune puterea lor asupra bărbaților.
Feminiștii consideră cartea Judecători ca fiind cea mai sîngeroasă deoarece în această carte femeile mor, dar în cartea Rut, care descrie evenimente petrecute tot pe perioada judecătorilor, toți bărbații mor fără ca vreo femeie să moară: “Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevasta sa şi cu cei doi fii ai lui, să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului. Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi, şi cei doi fii ai lui se numeau Mahlon şi Chilion: erau Efratiţi, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în ţara Moabului, şi-au aşezat locuinţa acolo. Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, şi ea a rămas cu cei doi fii ai ei. Ei şi-au luat neveste Moabite. Una se numea Orpa, şi cealaltă Rut, şi au locuit acolo aproape zece ani. Mahlon şi Chilion au murit şi ei amândoi, şi Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei şi fără bărbat” (Rut 1:1-5). Probabil acesta este unul dintre dezavantajele puterii, că atunci cînd mori nu poți să arunci vina pe nimeni. Un alt lucru interesant pe care îl relatează această carte este că o familie de israeliți părăsesc țara aia în care curge lapte și miere și pe care Dumnezeu o promisese descendenților lui Avraam și pleacă să locuiască în Moab, o țară vecină canaanită. In timp ce majoritatea israeliților s-au îndrăgostit de viața canaaniților din propria țară, unii israeliți s-au îndrăgostit de viața canaaniților de peste hotare. Autorul precizează că motivul pentru care acești israeliți au ales să locuiască printre canaaniți ca imigranți a fost faptul ca in Moab pîinea era mai bună și mai abundentă deoarece in Israel era foamele. Cu alte cuvinte, religia acestor israeliți trecea prin stomac în sensul că cu cît stomacul era mai plin cu atît ei simțeau mai bine binecuvîntarea și aprobarea lui Dumnezeu. Este cunoscut faptul că în Biblie numele persoanelor exprima teologia lor. De exemplu, Naomi înseamnă “plăcerea mea” și desemnează o persoană care știe care sunt lucrurile plăcute în viață și pe care Dumnezeu te ajută să le obții. In mod similar, Elimelec înseamnă “dumnezeul meu este rege” și probabil reflectă convingerea că cu un astfel de rege oriunde s-ar duce nu are de cine să se teamă. Fiind o femeie bine calculată care-și cunoștea interesele și răînînd singură fără ajuntorul vreunuia dintre cei trei bărbați, nu este de mirare că Naomi se hotărăște să se întoarcă în ținutul natal numai ca să descopere că exită o problemă: “Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: ‘Duceţi-vă şi întoarceţi-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-aţi îndurat şi voi de cei ce au murit şi de mine! Să vă dea Domnul să găsiţi odihnă fiecare în casa unui bărbat!’ Şi le-a sărutat. Ele au ridicat glasul, şi au plâns; şi i-au zis: ‘Nu; noi vom merge cu tine la poporul tău’” (Rut 1:8-10). Avem aici situatia stranie a unei descendente din Avraam pe care Dumnezeu a adus-o în țara făgăduită pentru a converti pe acești pagîni de cannaniți la credința lui Avraam și cind două canaanite se convertesc, ea face lucrare de dezevanghelizare pentru a le dezconverti, iar argumentul ei forte ca să le dezconvertească este că Dumnezeul ăsta al ei nu este chiar așa bun cum își închipuie ele: “Întoarceţi-vă, fiicele mele! Pentru ce să veniţi voi cu mine? . . . Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului s-a întins împotriva mea” (Rut 1:11,13). Probabil Naomi s-a gîndit că dacă Dumnezeul acesta a fost atît de supărat că ea s-a dus să se întineze trăind între niște canaaniți, cît de supărat trebuie să fie acest Dumnezeu dacă ea aduce niște canaanite să-i întineze pe cei nepătați care au rămas acasă. Argumentul evanghelistic forte al lui Naomi că Duimnezeu ei este foarte supărăcios a reușit să o sperie pe una dintre nurori, dar Rut arată că motivul pentru care vrea să meargă cu Naomi este tocmai Dumnezeul ăla care pentru Naomi este o așa sperietoare: “Nu sta de mine să te las, şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.”
O fi vrut Rut ca poporul lui Naomi să fie și poporul ei, dar nu înseamnă că poporul lui Naomi a vrut-o pe ea. Este clar că ea nu a crezut că dacă a venit în țara făgăduită în care curge lapte și miere acum poate doar să se îndoape cu lapte și miere deoarece chiar a doua zii după ce și-a desfăcut bagajele s-a dus într-un ogor ca să culeagă spice rămase pe de urma secerătorilor pentru a-și cîștiga existența. Intîmplarea a făcut că ea a nimerit în ogorul unei rude apropiate a lui Naomi, Boaz, care ține să o inițieze cu privire la modul în care tratează acest popor de imigranți pe imigranți: “Ascultă, fiică, să nu te duci să culegi spice în alt ogor; să nu te depărtezi de aici, şi rămâi cu slujnicele mele. Uită-te unde vor secera pe câmpii, şi du-te după ele. Am poruncit slugilor mele să nu se atingă de tine” (Rut 2:8-9). Dacă întîmplător Rut s-ar fi dus într-un ogor al cuiva despre care slugile stiau ca ea nu este rudă cu proprietarul, ea s-ar fi ales cu capul spart dacă nu mai rău. Israeliții au descoperit foarte repede după ce nu au mai fost imigranți si au devenit cetățeni cît de primejdioși sunt imigranți, nu numai că fac tot felul de rele, dar vin să le ia binecuvîntările ca mîncarea și serviciile așa cum Rut venise să culeagă de unde nu secerase deoarece imigranților le place mincarea dar nu și munca. Faptul că Rut venise să culeagă spicele rămase în urma secerătorilor și ca atare ceea ce culegea ea nu diminua cu nimic recolta și binecuvîntările “sfințișorilor” nu avea nici o importață în gîndirea celor care se vedeau acum stăpîni. După gîndirea “poporului ales,” dacă animalele ar fi vrut să culeagă spicele rămase pe cîmp nu ar fi avut nevoie de o permisie specială, dar dacă o ființă umană ar fi făcut acest lucru ar fi fost tratată ca un criminal iar permisiunea să culeagă ce rămîne pe cîmp este privită ca o favoare. Cel puțin așa a interpretat Naomi cînd a văzut că Rut, în loc să vină cu capul spart, a venit cu o recoltă bună de orz și a vrut să cunoască motivul: “Rut, Moabita, a adăugat: ‘El mi-a mai zis:’ «Rămâi cu slugile mele, până vor isprăvi de secerat.» Şi Naomi a zis către nora sa Rut: ‘Este bine, fiica mea, să ieşi cu slujnicele lui, şi să nu te întâlnească cineva în alt ogor.’” Ce i s-ar fi întîmplat în alt ogor nu este greu de imaginat pentru cei care trăiest în țări campioane ale drepturilor omului ca America și Europa.
După ce Rut ajunge să fie inițiată în politica față de imigrați a foștilor imigranți deveniți “popor ales,” Naomi ține s-o inițieze pe Rut în ce privește retorica sexualității de care femeile astea din Biblie habar nu aveau deoarece feminiștii nu avuseseră ocazia să le deschidă capul: “Soacra sa Naomi i-a zis: ‘Fiica mea, aş vrea să-ţi dau un loc de odihnă, ca să fii fericită. Şi acum Boaz, cu ale cărui slujnice ai fost, nu este el rudă cu noi? Iată, el are să vânture la noapte orzurile în arie. Spală-te şi unge-te, apoi îmbracă-te cu hainele tale, şi pogoară-te la arie. Să nu te faci cunoscută lui, până va isprăvi de mâncat şi de băut. Şi când se va duce să se culce, înseamnă-ţi locul unde se culcă. Apoi du-te, descoperă-i picioarele, şi culcă-te. Şi el însuşi îţi va spune ce să faci’” (Rut 3:1-4). Si în felul acesta bărbatul are ocazia să facă ceea ce bărbăților le place așa de mult, și anume să abuzeze sexul de o femeie. Faptul că acest “abuz” a fost pus la cale de către o femie și că femeia “abuzată” a colaborat nu are nici o importanță pentru feminiști. Intrucit in societatea biblică bărbații au puterea iar femeile sunt lipsite de putere, ei nu au opțiunea de a alege și ca atare tot ceea ce li se întîmplă în ultima instanță nu este decis de ele. Dacă Rut ar fi fost șefă, ea nu s-ar fi spălat, pomădat, și băgat in patul unui bărbat ca să-i satisfacă plăcerile sexuale pentru ca să-i cîștige bunăvoința. Fiind lipsită de putere, ea nu a făcut decit ceea ce nu putea să nu facă. Ca atare, abuzul sexual a fost în exclusivitatea răspunderea bărbatului deoarece avînd puterea, el putea să o împiedice pe Rut să facă ceea ce și-a pus in gînd și ca atare ceea ce s-a întîmplat a fost în exclusivitatea decizia bărbatului. Faptul că la sugestia lui Naomi Rut s-a băgat lîngă bărbat după de bărbatul se amețise cu băutură nu schimba lucrurile cu nimic deoarece femeia lipsită de puterea nu avea altă opțiune de a se proteja de abuz decît să se ducă atunci cînd momentul era cel mai potrivit ca abuzul să aibă iar pentru faptul că bărbatul a fost amețit și nu a fost chiar atît de conștient că comite un abuz în ultimă instanță este răspunzător tot bărbatul deoarece, avînd puterea, el putea să decidă să nu se îmbete și ca atare să se poată abține și de la abuz. După acest raționament, dacă scarpini în coarne un taur și te împunge, vina este a taurului deoarece are puterea și nu a ta pentru că l-ai provocat.
S-o fi crezut Naomi expertă în retorica saxualității și s-o fi felicitat că ea de fapt a pus la cale căsătoria lui Rut cu Boaz, dar relatarea biblică arată că Boaz se indrăgostise de Rut de cum a văzut-o prima data, și ceea ce l-a impresionat la ea a fost hotărîrea ei de a-și ciștiga existența cu mîinile ei fără să fie intimidată de faptul că era străină în mijlocul unui popor xenofob. Nu numai că retorica sexualității lui Naomi a fost ne-necesară, dar putea să complice lucrurile și să ducă la consecințe tragice. Intrucit intențiile atît ale lui Boaz cît și ale lui Rut au fost curate, retorica dragostei a triumfat fără ca retorica sexualității să reușească să deturneze relația lor.
Motivul pentru care scriitorul biblic prezintă această povestire este arătat cît se poate de clar în ultimele versete ale cărții: “Boaz a fost tatăl lui Obed; Obed a fost tatăl lui Isai; şi Isai a fost tatăl lui David” (Rut 4:21-22). Motivul pentru care învățatii și teologii nu pot să priceapă Biblia este pentru că ei sunt atît de deștepți în timp ce scriitorii Bibliei au prezentat idei pe care și moș Gheorge le poate pricepe, și anume: Dacă Samuel a fost un judecător cu un caracter deosebit este pentru că a avut o mamă cu un caracter deosebit, iar dacă Davit a fost singurul rege cu un caracter deosebit este pentru că a avut o bunică cu un caracter deosebit, și lucrul acesta este cu atît mai remarcabil cu cît ea nici măcar nu afost israelită. Iar motivul pentru care feminiștii știu că în Biblie femeile nu au nici un rol și nici un cuvînt este pentru că Biblia exprimă ideile prin cuvinte și nu în limbajul sexual, singurul pe care îl pricep feminiștii.
Aurel Ionica - Majesty. ro

written by psiche, 18 iulie, 2009
Poate se va mai reveni cu subiectul sexualitatii si cu alta ocazie - sugerare,propunere.Multumim pentru articolul prezent si chiar si anticipat.
written by Aurel Ionica, 19 iulie, 2009
Sunt de acord ca conceptia despre lume adoptata de stiinta este foarte simplista si sunt de acord ca viata este rezultatul colaborarii si nu al eliminarii celor mai slabi asa cum sustine evolutionismul, dar aceasta fascinatie a occidentalilor fata se religiile orientale ca budismul se datoreste goliciunii interioare in care a ajuns occidentul si in special crestinismul. Pe de o parte te invata ca exista energii in tine prin care poti schimba lumea iar pe de alta parte iti spune ca pentru a stapini aceste energii trebuie sa te inchizi in tine prin meditatie si sa golesti orice gind si orice emotie pina obtii acea pace pe care are un butuc de lemn. Pe de o parte iti spune ca poti influenta atomii din jur dar pe de alta parte, daca cineva te ataca, tu sa zimbesti si sa “binecuvintezi” pe cei care te ataca ca si cum ai fi un automat care nu reactioneaza la nimic din jurul tau si ripostezi ca un automat. . . . (urmeaza)
written by Aurel Ionica, 19 iulie, 2009
written by GEORGE CARAIVAN, 20 iulie, 2009
iti spuneam data trecuta ,vreo 15 ani . Te-am privit si ascultat cateva emisiuni bune cu doamna MARCIANA si EDI si bine inteles si MARIUS ti-am cantarit ( cu puterea mea )expunerea ,gesturile ,RABDAREA si nu te mira chiar si BUNATATEA TA .
Pe Edi il cunosc ca si pe d.na MARCIANA pri insasi definitia profesiei declarate pe tine insa n-am reusit sa te descifrez in sensul ca nu stiu de fapt ce vrei . Prin deducti cred ca esti un pastor dar fara ROBA,CRESTIN dar foarte rational si plin de stiinta ,un FILOZOF POST MODERN .......uneori te aperi cu bunatate alteori esti chiar caustic si dur ; poti raspunde neconsiderandu-te atacat?G. Caraivan
written by Camelia, 21 iulie, 2009
written by Aurel Ionica, 21 iulie, 2009
Imi pare rau ca nici eu nu v-am cunoscut desi de numele dvs. de familie am auzit dar presupun ca este o familie mai mare bine cunoscuta in biserica. Eu vin dintr-o familie de tarani fara relatii in ierarhia bisericii ca Edi si nu este de mirare ca nu ati auzit de acest nume. Intr-un fel ati intuit corect in sensul ca sunt toate cele pe care le-ati enumerat despre mine si in acelasi timp sunt sub interdictie de a practica vreuna dintre profesiile pentru care am calificare. Daca ati urmarit emisiunile de la Oameni & Perspective, in ele eu incerc sa explic pe intelesul tuturor care este ideologia promovata acum de occident ceea ce a stirnit furia celor care promoveaza aceasta ideologie si nu ar dori ca oamenii sa inteleaga ce fac ei. . . . (urmeaza)
written by Aurel Ionica, 21 iulie, 2009
written by Aurel Ionica, 21 iulie, 2009
Cind Isus a spus sa nu raspunzi cu violenta la cel care apeleaza la violenta el a facut-o deoarece violenta nu duce decit la escaladarea violentei. Cind el a spus sa intorci orbazul, el a vurt sa spuna sa nu recurgi la violenta dar nu inseamna ca nu treuie sa-i raspunzi celui rau pe alte cai. Cind Isus a spus sa intorci obrazul nu a spus ca s-ai multumesti celui rau care te loveste si sa-l rogi sa mai dea odata asa cum este explicat acest pasaj de cei care invata pe altii sa fie “sfinti” in felul acesta dar lor nu le trebuie o astfel de “sfintenie. . . . (urmeaza)
written by Aurel Ionica, 21 iulie, 2009

Vineri 









http://www.youtube.com/watch?v=tqcBHwYmCHw&feature=channel_page
Camelia