Majesty

Doamne ce pot sparge capete (ii)

In timp ce feminiștii susțin că statutul privilegiat al bărbatului față de femeie constituie un act politic abuziv al bărbaților ce pornește din plăcerea bărbaților de a domina și abuza, act politic în care Biblia și creștinismul au constituit principalul instrument politic, apărătorii supremației bărbaților susțin că bărbații sunt superiori femeilor deoarece au fost creați de Dumnezeu pentru a fi șefi și a conduce și ca atare bărbații pot face ceea ce femeile nu sunt în stare. Ei arată că Biblia, al cărui autor este însuși Dumnezeu, condamnă femeile la a naște copii suportînd dureri amplificate în timp ce bărbaților li s-a făcut “făgăduința” de a stăpîni peste femei. Ca atare, ei nu se numesc “masculiști” ci “promise keepers,” adică “pastrători ai făgăduinței.” După ei, deîndată ce femeile nu pot face ceea ce pot face bărbații, a permite femeilor să stăpînească peste bărbați este ceva ce femeile nu numai că nu sunt în stare, dar aceasta ar duce la pervertirea planului lui Dumnezeu, lucru pe care bărbații credincioși nu-l pot accepta chiar dacă ar vrea deoarece ar supăra pe Dumnezeu. Scopul feminiștilor este să demonstreze că femeile pot face nu numai tot ceea ce fac și bărbații, dar chiar mai bine. Prin “affirmative actions” sau “acțiunea afirmativă” se urmărește afirmarea femeilor în sensul de a înlocui bărbații din funcțiile de conducere sau de putere cu femei, de la șefe de stat pînă la profesori si și conducători religioși.

Pînă cînd problema limbajului biblic nu este clarificată nu pot discuta ce a vrut să spună Dumnezeu femeii cînd i-a spus că-i va înmulți durerile nașterii, dar problema nașterii de copii (ce este ceva natural și nu ceva decis de bărbați) are de a face cu inagalitatea dintre sexe. Intr-o lume a răului în care cel mai tare are dreptul să-i dea în cap celui mai slab și să-i ia tot ce are, femeile, datorită periloadei de graviditate si alăptare a copiilor, sunt în dezavantaj. Datorită faptului că perioada de gestație la oameni este destul de lungă iar fără anticoncepționale sarcinile se succed la scurt timp una după alta, practic o femeie este incapacitată fizic pe toată perioada tinereții și maturității cînd aptitudinile fizice sunt maxime. Prin contrast, un bărbat nu este confruntat cu perioade prelungite de incapacitate și ca atare este liber să-și dezvolte aptitudinile fizice atît pentru a ucide cît și pentru a se apăra. Deoarece “conducerea” a constat din totdeauna în principal din deciziile de a sparge capete și a spinteca burți, atît pentru atac cît și pentru apărare, și întrucît bărbații au fost totdeauna cei mai calificați pentru astfel de activități, ei au ajuns să “conducă” și să savureze astfel de privilegii. Intrucit toate “civilizațiile” sunt clădite pe capacitatea de a sparge capete și a spinteca burți, și avînd în vedere că datorită absenței sarcinilor bărbații au înzestrarea naturlă pentru această activitate atît de apreciată de civilizații, băieții au fost totdeauna mult mai apreciați decît fetele deoarece carnea de tun este totdeauna carnea de bărbat și nu cea de femeie. Atunci cînd tunurile își înfig din greșeală colții în carne de femeie toată lumea este cuprinsă de o mare indignare, dar cînd tunurile sfîșie carne de bărbat, întreaga națiune, de la mamele celor căzuți “la datorie” și pînă la președinta tării, sunt cuprinși de un entuziasm de mîndrie, recunoștință, și mulțumiri la adresa lui Dumnezeu pentru că bărbații au săvîrșit actul cel mai apreciat de omenire: carnea lor tînără să devină hrană pentru viermi.

Contrar crezului feminist ca Biblia ar preamări virtuțile bărbaților și ar sublinia incapacitatea femeilor, crez întemeiat pe ignorantă lor față de această carte față de care au repulsie, cartea Judecători arată cum conducătorul ideal Otniel, ideal atît în ce privește virtuțile lui militare cît și religioase, se degradează pînă la punctul în care femeia emancipată Acsa este nevoită nu numai să meargă cu el la luptă, dar și să ucidă pe căpetenia oștirii vrăjmașe și să obțină victoria asumîndu-și gloria pentru sine și privînd pe bărbat de această onoare. Autorul cărții prezintă acest stadiu în degradarea eroului prin intermediul profetesei Debora care-l socilită pe comandantul oștirii Barac să pornească la luptă la care Barac răspunde că acceptă cu condiția ca femeia să meargă cu el. La aceasta femeia răspunde că va merge dar el va fi lipsit de gloria care în mod normal revine bărbatului deoarece această cinste îi va reveni unei femei. Si în adevăr, cînd Barac era în urmărirea vrăjmașului lui Sisera, o femei Iaiel îi iese în întîmpinare fluturîndu-i sub nas mîinile pline de sînge pentru a-i rîde-n nas că treaba aia de a sfîrima țeste la care el ca bărbat era atît de  bun ea o făcuse mai bine ca el. Si astfel feministul care a scris cartea Judecători demonstrează că Acsa este mai vitează decît bărbatul Otniel.

Si aici parcă văd cum campionii toleranței care acceptă fără obiecțiuni orice trăznaie vor sări în sus plini de indignare că de unde scot eu ideea aceasta că Debora și Iael ar fi Acsa și că Barac ar fi Otniel? Eu nu văd că Debora și Iael sunt două femei iar Acsa este numai una și că două femei nu pot fi una iar că Barac nu are nici o legătură cu Otniel? Obsedatule! Psihopatule! Că Debora este Iael a spus-o chiar Debora atunci cînd i-a spus lui Barac că acceptă să meargă cu el la luptă dar cinstea de a cîștiga bătălia îi va reveni unei femei și nu la două, or femeia la care s-a referit ea a fost în primul rînd la sine pentru curajul de a merge la luptă și apoi la Iael care zdrobit țeasța lui Sisera. Deci cele dou femei au fost una. Si aici campionii toleranței vor sări în sus că chiar dacă Debora ar putea s-o reprezinte pe Acsa deîndată ce era israelită, eu nu văd că Iael nu poate avea nici o legătură cu Acsa deîndată ce nici măcar nu era israelită atîta timp cît era căsătorită cu un chenit? Si văd și eu că Iael era căsătorită cu un chenit, dar dacă soțul ei era chenit, eu trag concluzia că el se trăgea din Chenaz or autorul acesta feminist al cărții Judecători a precizat că Otniel a fost băiatul mai mic al lui Chenaz și ca atare Acsa, care s-a căsătorit cu Otniel, s-a căsătorit de fapt cu un chenit. Or dacă bărbatul ei se trăgea din Chenaz, Chenaz din Caleb, iar Caleb din Iuda, Iael și soțul ei erau israeliți get beget și asta explică de ce Iael a încălcat legea ospitalității ca să-și ajute soțul la spartul capetelor văjmașilor. Este adevărat că autorul cărții Judecători nu ne explică ce legătură era între Debora și Barac, dar modul în care ea îi cere să pornească la luptă și modul în care el îi cere să vină cu el sugerează o relație de soț și soție. Iar în ce privește numele de “Barac,” un cititor al Bibliei care cunoștea ebraica ar fi înțeles că acest “nume” de fapt înseamnă “binecuvintat,” or dacă Barac era “binecuvîntat,” asta însemna că primise binecuvîntarea de preot deoarece numai preoții erau binecuvîntați, iar dacă el era preot, asta înseamnă că el lucra la un sanctuar sau Debir. Avînd în vedere că el era și comandantul oștirii, înseamnă că el era și cel mai viteaz la mînuitul sabiei și nu doar al cădelniței de tămîie. Cunoașteți dvs. pe cineva în cartea Judecători care era maiestru atît la mînuitul sabiei cît și al cădelniței în afară de Otniel? Ce vreți, dacă scriitorii aceștia ai Bibliei nu au scris Biblia asta în asă fel încît să o poată înțelege orice prost și au scris-o folosind structurile astea hiastice care se tot învîrt în cerc pentru ca să ne înnoade nouă creierii!

Am arătat în articolul precedent cum Ghedeon este un viteaz care este dirijat pas cu pas de Dumnezeu pentru a obține o victorie în care mijloacele militare sunt complet eliminate așa încît nici el și nici cei ce participă la luptă nu varsă nici măcar un strop de sînge. Consecvent cu ideea centrală a cărții, autorul arată cum și Ghedeon se degradează în ambele aspecte cheie ale lui Otniel: ca și conducător religios și în virtuțile lui militare. La început Ghedeon este prezentat ca reformator religios eliminînd cultul lui Baal dar în final iată ce ajunge să facă: “Ghedeon le-a zis: ‘Am să vă fac o rugăminte: daţi-mi fiecare verigile de nas pe care le-aţi luat ca pradă.’ . . . Ghedeon a făcut din ele un efod, şi l-a pus în cetatea lui, la Ofra, unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul; şi a fost o cursă pentru Ghedeon şi pentru casa lui” (Judecători 8:24, 27). Adică ceea ce face mămica lui Mica din finalul cărții face și Ghedeon decît că metalul prețios nu era furat ci donat. Dar partea pe care o subliniază mijlocul cărții este degradarea eroului în ce privește actele lui de vitejie. Un prim lucru pe care-l vedem începînd cu Ghedeon este că Israeliții înșiși devin ostili eroului după victorie. Mai întîi tribul lui Efraim ester supărat că Ghedeon nu i-ar fi chemat la luptă. Pe de altă parte, două cetăți al căror ajutor Ghedeon îl solicită, ele refuză să-l acorde, iar după ce Ghedeon se întoarce victorios, el pedepsește propriile cetăți israelite. Deși victoria s-a obținut fără ca el să verse sînge, în cele din urmă el ajunge să ucidă pe cei doi comandanți madianiți pe care-i capturează: “El a zis lui Zebah şi lui Ţalmuna: ‘Cum erau oamenii pe care i-aţi ucis la Tabor?’ Ei au răspuns: ‘Erau ca tine, fiecare avea înfăţişarea unui fiu de împărat.’ El a zis: ‘Erau fraţii mei, fiii mamei mele. Viu este Domnul că, dacă i-aţi fi lăsat cu viaţă, nu v-aş ucide.’” (Judecători 8:18-19). Ca atare, el decide să ucidă din răzbunare: “Şi a zis lui Ieter, întâiul lui născut: ‘Scoală-te, şi ucide-i!’ Dar tânărul nu şi-a scos sabia, pentru că-i era teamă, căci era încă un copil.” Cei doi comandanți madianiți experți în tăiatul capetelor, indignați la ideea de a li se tăia capetele de un nepriceput, fac următoarea cerere lui Ghedeon: “Zebah şi Ţalmuna au zis: ‘Scoală-te tu însuţi şi ucide-ne! Căci cum e omul aşa e şi puterea lui.’ Şi Ghedeon s-a sculat, şi a ucis pe Zebah şi Ţalmuna.”

Deși Ghedeon refuză cererea care i s-a făcut de popor de a se declara rege, unul dintre fiii lui, Abimelec, ajunge să se proclame rege. Numele Abimelec înseamnă “tatăl meu este rege” și ca atare cel ce poartă acest nume este îndreptățit să fie rege. Inainte de a se problama rege, Abimelec ucide pe ceilalti copii ai lui Ghedeon: “A venit în casa tatălui său la Ofra, şi a ucis pe fraţii săi, fiii lui Ierubaal, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră. N-a scăpat decât Iotam, cel mai tânăr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese. (Judecători 9:5). Deci Zebah și Talmuna au ucis pe frații lui Ghedeon, Ghedeon i-a ucis pe ei, iar fiul lui Ghedeon Abimelec a ucis 70 dintre frații lui sau descendenți ai lui Ghedeon. Si dacă chiar vă interesează de unde vine această cifră de 70, itat-o: “Domnul i-a zis: ‘Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori.’ Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare. . . . Lameh a zis nevestelor sale: “Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea, Şi un tânăr pentru vânătăile mele. Cain va fi răzbunat de şapte ori, Iar Lameh de şaptezeci de ori câte şapte’” (Geneza 4:15, 23-24). Ce vreți, cu structurile astea hiastice, cartea Judecători în loc să meargă înainte, se întoarce la Geneza. Urmînd această spirală a violenței, cu urmașul lui Ghedeon eroul nu mai luptă împotriva canaaniților, ci împotriva propriilor lui concetățeni. Israeliții nu mai pot nici măcar să mai iasă la cîmp fără să fie atacați și să li se dea foc la propria cetate. Dacă în cazul lui Barac femeia trebuie să tragă pe erou după ea ca să pornească le luptă și apoi să spargă țeasta dusmanului ea însăși cu un țăruși de cort, în cazul lui Abimele femeia trebuie să crape țeasta eroului israelit pentru ca să salveze cetatea. De data aceasta femeia nu mai sparge țeasta cu un țăruș de cort, ci cu o piatră de rîșniță pe care evident că o folosea la bucătărie. Femeia nu mai stă la cratiță ci devide ea mai erou decit eroii de bărbați: “Abimelec a ajuns până la turn; l-a bătut, şi s-a apropiat de uşa turnului ca să-i pună foc. Atunci o femeie a aruncat o piatră de râşniţă pe capul lui Abimelec, şi i-a sfărâmat ţeasta capului. Îndată el a chemat pe tânărul care-i purta armele, şi i-a zis: ‘Scoate-ţi sabia, şi omoară-mă, ca să nu se zică de mine: ,L-a omorât o femeie.’ Tânărul l-a străpuns cu sabia, şi a murit.” (Judecători 9:52-54).

Si astfel, Biblia aceasta prezintă o dublă enigmă. Bărbații care o citesc cred că în ea Dumnezeu le-a făcut făgăduința că bărbații vor fi capete sparte, iar femeniștii care nu o citesc se străduiesc să demonstreze că femeile pot fi ceea ce sunt și bărbații și chiar mai bine. Ce bine că nimeni nu o pricepe că ar fi scandalos să se ajungă la concluzia că Dunmenezu nu are nimic de a face nici cu unii și nici cu alții.

Aurel Ionica - Majesty.ro