Majesty

Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer. A nimicit cu desăvârşire cetăţile acelea, toată Câmpia şi pe toţi locuitorii cetăţilor, şi tot ce creştea pe pământ (Geneza 19:24-25).

Aşa cum am arătat în articolul precedent, cetăţile cucerite, atît în antichitate cît şi în timpurile moderne, erau distruse prin foc, şi indiferent dacă focul era declanşat cu săgeţi aruncate peste zidurile cetăţilor sau cu bombe ghidate prin laser lansate din avioane, focul în adevăr cade din cer. Prin urmare, a fost Sodoma distrusă de Dumnezeu, sau a fost distrusă de alte cetăţi care erau la fel de lacome şi “civilizate” ca şi Sodoma?

Deoarece scriitorii Bibliei susţin suveranitatea lui Dumnezeu, ei adesea prezintă pe Dumnezeu ca făcînd ceea ce el numai aprobă sau îngăduie. Cu alte cuvinte, atunci cînd oamenii acţionează în conformitate cu intenţiile sau gîndurile lui Dumnezeu, acele acţiuni sunt prezentate ca fiind ale lui Dumnezeu şi nu ale instrumentelor omeneşti implicate. Lucrul acesta este valabil atît cu privire la acţiuni salvatoare cît şi distructive. De exemplu, Dumnezeu adesea aminteşte poporului Israel ca “Eu te-am scos din ţara Egiptului” deşi factorul uman care a condus poporul afară din Egipt şi a săvîrşit minunile a fost Moise (Ieremia 7:22; Amos 2:10; Mica 6:4). În mod asemănător, atunci cînd profeţii au anunţat că Dumnezeu urma să pedepsească pe Israel pentru relele lui, ei au spus ca Dumnezeu va trimite pe Babilonieni ca să cucerească ţara şi să distrugă Ierusalimul. Pentru ca nimeni să nu înţeleagă că babilonienii ar fi fost campioni ai dreptăţii lui Dumnezeu, ei au precizat ca babilionienii erau tot atît de răi ca şi cei pe care-i ucideau şi de aceea Dumnezeu va folosi un alt popor ca să-i distrugă şi pe ei. Dumnezeu a distrus Ierusalimul şi Sodoma nu în sensul că el a pus focul sau că a spus celor care au distrus acele cetăţi să facă ceea ce au făcut. Cei răi nu au nevoie ca Dumnezeu să le spună să ucidă; ei fac asta oricum deoarece este singurul lucru la care se pricep. Întocmai cum cei din Sodoma urmăreau pe cei din jur ca să vadă ce “valori” pot sa ia de la ei, tot astfel făceau şi ceilalţi cu ei. Indiferent de modul in care s-a produs incendierea cetăţilor, Biblia doreşte să sublienieze că atunci cînd au loc astfel de tragedii, Dumnezeu le “produce” în sensul că nu împiedică pe cei răi să culeagă ceea ce au semănat.

 

Indiferent dacă focul a fost declanşat direct de Dumnezeu sau nu, cînd cetăţile erau cucerite şi arse, practic nu existau supravieţuitori deoarece toţi locuitorii erau blocaţi în interiorul zidurilor cetăţii. Acele ziduri care se spera să garanteze securitatea ajungeau să garanteze moartea. Singurii supravieţuitori erau cei care din întîmplare se aflau în afara zidurilor cetăţii atunci cînd avea loc atacul. Acesta este motivul pentru care cei doi mesageri l-au îndemnat pe Lot şi familia lui să părăsească cetatea imediat insistînd că nu vor exista supravieţuitori deoarece nimeni nu poate părăsi o cetate aflată sub asediu. În cele din urmă Lot a părăsit Sodoma devenind un refugiat sau un supravieţuitor norocos. Prin norocos nu se înţelege neapărat fericit. Ceea ce a descoperit Lot cu această ocazie este că Sodoma şi viaţa din cetate l-a schimbat pe el şi familia lui în aşa măsură încît vaţa în afara cetăţi nu mai era nici de conceput şi nici posibilă. În loc să folosească fiecare secundă pentru a-şi scăpa viaţa, Lot face o cerere stranie: “O! nu, Doamne! Iată că am căpătat trecere înaintea Ta, şi ai arătat mare îndurare faţă de mine, păstrându-mi viaţa; dar nu pot să fug la munte, înainte ca să mă atingă prăpădul, şi voi pieri. Iată, cetatea aceasta este destul de aproape ca să fug în ea, şi este mică. O! de aş putea să fug acolo,... este aşa de mică... şi să scap cu viaţa!” (Geneza 19:18-20). Cetatea devenise mai importantă decît viaţa însăşi. Dacă tot trebuia să părăsească cetatea, el nu putea s-o facă decît dacă mergea în alta. În ce o priveşte pe soţia lui Lot, ea a preferat să se întoarcă şi să moară decît să ducă o viaţă de refugiat. Lot şi familia lui deveniseră atît de dependenţi de viaţa din cetate încît, atunci cînd cetatea nu a mai fost, viaţa şi-a pierdut orice scop şi sens. “Valorile” cu care viaţa de cetate şi civilizaţia pretinde ca umple viaţa în realitate o goleşte pînă cînd nu mai are nici un sens, deoarece scopul vieţii nu este dat de “valorile” pe care le consumi, ci de “valorile” pe care le produci şi le creezi. Cel care s-a despărţit de Avraam deoarece ambii erau prea prosperi, dupa ce a descoperit “valorile civilizaţiei” a devenit un handicapat ne-înstare să mai trăiască o viaţă normală. Sfîrşitul vieţii lui Lot ar face toate “talk show”-urile să pară plictisitoare. Lot a devenit un beţivan în asemenea hal încît şi-a lăsat propriile fiice gravide fără măcar să ştie ce face. Acele fiice pe care stricaţii de sodomiţi au refuzat să le violeze, a ajuns să le violeze el însuşi deoarece nu au fost ne-înstare să-şi găsească soţi şi să-şi întemeieze familii normale. În timp ce era beat, probabil şi-a petrecut restul vieţii condamnindu-l pe Dumnezeu că i-a stricat viaţa aceea buna pe care o avea în Sodoma şi nu s-a condamnat niciodată că a ales o viaţă greşită atunci cînd Avraam i-a cerut să leagă.

 

Această poveste antică ridică problema dacă abundenţa de lucruri materiale umple viaţa cu fericire sau o goleşte de orice sens. Deşi Biblia niciodată nu condamnă bogăţia şi îl prezintă pe Avraam ca fiind foarte bogat, iluzia fericirii bazată pe acumularea de bunuri materiale în detrimentul altora constituie baza tuturor civilizaţiilor, şi în special a occidentului creştin. Cei mai înstăriţi în occident nu mai recurg doar la alcool pentru a crea iluzia fericirii, ci la droguri mult mai puternice. S-ar putea crede că cineva care a cîştigat la ultimele jocuri olimpice opt medalii de aur ar fi cea mai fericită persoană, dar ziarele de scandal au prezentat poze cu el fumînd droguri. Realitatea crudă este că unele dintre cele mai sărace ţări ca Afganistan si America Latină produc cea mai mare parte a drogurilor de care nu au nevoie şi pe care nu le consumă dar care sunt căutate cu disperare ce cele mai “civilizate” părţi ale lumii. Întocmai ca şi Lot, cei cu familii destrămate, cu dependenţe, incapabili să lucreze, incapabili să se căsătorească sau ne dispuşi să se căsătoreasca, etc., constituie dovezile de a fi “civilizat” si “liberat.” Întocmai ca şi Lot, creştinii moderni preferă fericirea pe care o oferă vinul real în locul vinului înţelepciunii şi fericirii biblice pe care-l oferă Isus.

Aurel Ionica - Majesty.ro