Majesty

Avraam este fară îndoilă personajul central în islamism, iudaism, şi creştinism iar Pavel afirmă că ceea ce face ca Avraam să fie atit de deosebit este credinţa lui: “De aceea moştenitori sunt cei ce se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har, şi pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: ‘Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri’” (Evrei 4:16-17).

Întrebaţi cu privire la ceea ce a crezut Avraam, adepţii celor trei religii ar răspunde că el a crezut ca Dumnezeu îi va da o bucată de pămînt în care curge “lapte şi miere” şi deoarece el a crezut în a se îndopa cu lapte şi miere, Dumnezeu a considerat credinţa lui atît de rară şi neobişnuită încît nu numai că i-a dat un astfel de petic de pămînt, dar i-a făgăduit ca va umple pămîntul cu descendenţi de-ai lui care să creadă în lapte şi miere. Una dintre pasiunile tatălui meu a fost să crească albine aşa ca eu am crescut de mic cu abundenţa de miere, iar în ceea ce priveşte laptele, nu-mi trebuie nimic altceva dimineaţa decît un castron mare de lapte cu fulgi de porumb, de aceea eu însumi sunt unul care crede în lapte şi miere. Dacă oameni cu o astfel de credinţă caută Dumnezeu nu înteleg de ce i-a fost atît de greu să găsească un Avraam doarece eu îi găsesc peste tot. Şi de ce a dorit Dumnezeu să umple pămîntul cu oameni care împărtăşesc această credinţă deoarece pămîntul este deja plin cu astfel de oameni?

Dacă citim însă Biblia mai cu atenţie, vom observa că credinţa extraordinară lui lui Avraam a constat nu în faptul că a fost interesat să primească un petic de pămînt în care să curgă lapte şi miere, ci în faptul că a fost dispus să abandoneze un astfel de loc şi să iasă afară din el. Mai mult, cînd a plecat Avraam nu avea nici cea mai vagă idee cu privire la ce fel de pămînt va primi, fară să mai vorbim unde se afla acel loc, dar ştim cu certitudine ce fel de loc el a părăsit: Ur din Haldea. Această cetate se afla la conflueţa a doua mari fluvii în Mesopotamia, Tigrul şi Eufratul, unul dintre cele mai fertile ţinuturi, şi era atît de avansată încît avea canalizare cu mii de ani înainte de Hristos. Era cetatea care stăpînea acel ţinut şi ca toate cetăţile din vechime era înconjurată de ziduri puternice pentru a oferi securitate celor din interiorul zidurilor fără teama că străinii ar putea să pătrundă în interiorul cazematei lor şi să le ia libertatea şi bogaţiile sau binecuvîntările. Etichetele lipite pe tampoanele maşinilor nu se inventaseră dar sunt convins că sloganul “Dumnezeu să binecuvinteze Ur din Haldea” era pe buzele tuturor. De ce ar părăsi cineva un astfel de loc? Şi pentru a trăi într-un astfel de loc, de ce îţi trebuie credinţă?

De fapt, Biblia arată clar că credinţa extraodinară a lui Avraam a constat în faptul că el a fost dispus să întoacă spatele celui mai bun loc de pe pămîn unde putea să se îndoape cu lapte şi miere atît cît poftea şi să meargă într-un loc despre care nu numai că nu ştia nimic, dar care ulterior s-a dovedit a fi unul dintre cele mai neospitaliere, nu numai din cauza locuitorilor, dar şi din cauza sărăciei terenului şi a climei aride. Dacă Dumnezeu i-a promis vreun petic de pămînt, se vede că Avraam niciodată nu l-a găsit deoarece totă viaţa nu a făcut altceva decît să tot călătorească, iar cînd soţia sa Sara a murit, a cerut unui băştinş să-i ofere un loc de înmormîntare, iar cînd acesta i-a oferit o peşteră în mod gratuit, Avraam a insistat să plătească acea peşteră, prin aceasta arătînd clar că el nu a înteles că el deţinea vreun petic de pămînt în ţara pe care Dumnezeu i-o promisese. Cu referire la patriarhi, Pavel subliniază că ei au trăit ca stăini în ţara făgăduită deoarece credinţa lor era în altceva: “În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite . . . mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ” (Evrei 11:13). Avraam a renunţat la ţara în care a crescut perefînd să-şi petreacă tot restul vieţii fără să fie legat sau dependent de vreun petic de pămînt, nici măcar pămîntul pe care i l-a promis Dumenezeu. Numai oamenii cu o credinţă foarte puternică pot face lucrul acesta şi nu este de mirare că Dumnezeu a considerat ca Avraam a fost un om extraordinar. Dar de ce a apreciat Dumnezeu o astfel de credinţă şi de ce doreşte Dumnezeu ca toţi locuitorii pămîntului să o aibă?

Poate că Avraam nu a ştiut mare lucru despre ţara unde mergea, dar ştia suficient despre cetatea pe care o lăsa în urmă şi în care nu a dorit niciodtă să se întoarcă. El a înţeles că singura libertate de care se putea bucura în acea cetate era ceea ce eu aşi numi libertatea ţarcului sau a buncărului. Este felul de libertate înţeleasă ca belşug de bunuri materiale şi capacitatea de a le consuma la adăpostul unui zid protector care săţi ofere siguranţa că cei din afară nu pot să vină şi să-ţi fure “binecuvintările.” Acesta este motivul pentru care toate cetăţile din vechime aveau ziduri groase. Marele zid chinezesc nu a fost construit pentru un alt scop. O versiune modernă a lui este cunoscută sub denumirea de “cortina de fier,” acel “lagăr” sau ţarc ce avea scopul să creeze cea mai dreaptă si abundentă societate şi care să nu permită străinilor sau “duşmanilor poporului” să patrundă înăuntru. Chiar americanii, pretinşii campioni ai libertăţii, nu mai cred că pot avea libertate atîta timp cît graniţele lor nu sunt etanşe, sigilate cel puţin cu un gard solid dacă nu cu un uriaş perete de beton ca în Israel. Ceea ce Avraam probabil a înţeles atunci cînd se afla în Ur este ceea ce cetăţenii din ţările comuniste au descoperit destul de repede, şi anume, că acea cortină de fier nu numai că îi ţinea pe alţii afară, dar îi ţinea şi pe ei înăuntru. Era libertate faţa de cei din afară fără discuţie, dar nu mai era loc pentru prea multă libertate în interior pentru cei dinăuntru. Pentru cei care nu îndrăznesc să calce afară din cetate aceasta este singura liberate în care cred şi este singura libertate pe care o vor cunoaşte vreodată. Avraam a înţeles că o astfel de viaţă şi libertate poate fi ideală pentru oi, găini, şi vite, dar viaţa umană presupune mai mult decît atît. Credinţa lui nu a fost în cetate, ci credinţa lui mergea dincolo de ceea ce putea oferi ţarcul cetăţii, şi el a tînjit dupa acea viaţă. Ca răspuns la această aspiraţie interioară Dumnezeu l-a chemat pe Avraam să părăsească comfortul ţarcului său şi să apuce o dimensiune a vieţii pe care nu a cunoscut-o niciodată mai înainte. Răspunzînd la chemarea lui Dumnezeu, el a descoperit o viaţă care transcendea nu numai viaţa pe care o avusese, dar chiar si propria lui persoană. Credinţa l-a facut în stare nu numai să trăiască într-un loc îmbelşugat, dar să trăiască din belug indiferent unde s-ar fi aflat, dar mai presus de toate, l-a pus în legătură cu Dumnezeu, sursa vieţii înseşi.  

Aurel Ionica - Majesty.ro

Comments (5)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment