Sambata 
Desi seismul financiar actual, produs pe scara globala a indicilor bursieri, a raspandit groaza-n investitori si consumatori, proiectand la orizont spectrul unei noi ere lipsite de fascinatia culorilor valutelor internationale, totusi lumea stie sa savureze placerea si speranta adusa de intruparea schimbarii, prin noul ei avatar cu numele de Obama. Astazi, din nou asteptam sa vina americanii, cu solutia la vedere si sa ne ofere libertate, prosperitate si vize… Aceasta asteptare nu e noua si nici inedita, noi romanii avand experienta la acest capitol. Istoricul Florin Constantiniu in cartea, O istorie sinceră a poporului roman, surprinde un fenomen care a debutat la inceputul anilor 40 in spatiul public romanesc: “Un ciudat fenomen de psihologie colectivă a fost credinţa puternică şi durabilă că Occidentul şi, în primul rând SUA, vor sfârşi prin a smulge România de sub cizma sovietică. ”Vin americanii” a fost expresia care a sintetizat o atitudine politică şi o stare de spirit. Ele au rezistat tuturor dovezilor de dezinteres al capitalelor occidentale faţă de ţările rămase după “cortina de fier”…”Fenomenul „Vin americanii” a constituit o forma de lupta pasiva fata de sovietizarea agresiva a Romaniei si a cunoscut de-a lungul timpului diferite forme de manifestare. In anii 40 persista CONVINGEREA ca printr-o interventie armata, Statele Unite va alunga ocupantul sovietic, impiedicand astfel sovietirea tarii. „Traiasca republicanii, pana vin americanii” nu era doar o simpla lozinca ci exprima chiar atitudinea generica a populatiei de la sate si orase. In anii 50 aceasta convingere se modificase cumva in SPERANTA ca totusi, in ciuda propagandei sovietice si a contextului politic defavorabil, americanii nu pot intarzia prea mult si vor interveni cel putin politic daca nu militar. Prin anii 60 datorita lipsei de evidente intr-o posibila venire a aliatilor, are loc un REFUGIUL intr-un fel de enclava imaginara sub forma unor practici, hobby-uri si elemente de „life style” occidental. Cartile, filmele, revistele, meditatia transcedentala, hainele, erau forme de evadare din realitatea cenusie a comunismului. Deja prin anii 70, tema „vin americanii” se estompeaza, mai ales in urma momentului Praga, 1968, devenind tot mai incerta. Se naste in shimb o noua formula a salvarii, EVADAREA din lagarul comunist. Este vorba de fuga din tara, un scenariu opus celui venirii americanilor, in sensul ca salvarea se facea individual.
Iata ca de-a lungul a cateva generatii a avut loc o tranzitie a acestei forme de asteptare. Astfel ca America se transforma, treptat, din mult asteptatul agent al eliberarii, intr-un dorit dar greu accesibil loc al emigrarii. Avea loc o tranzitie a atitudinii, de la forma pasiva a asteptarii de tipul „vin americanii”, la cea a cautarii active a caii de eliberare, de genul „mergem noi acolo”. Generatia asteptatorilor convinsi ai anilor 40 de mult expirase, dar asteptarea n-a fost in zadar. Pana la urma americanii au venit, nu atunci ci mult mai tarziu si nu asa cum ii asteptau romanii.
Fenomenul descris mai sus este suficient de ilustrativ pentru a descrie o alta forma de asteptare, mult mai indelungata si mai complexa, tocmai pentru ca ea inca persista. Crestinii au avut mai tot timpul sentimentul ca fac parte dintr-o generatie de asteptatori, de mult expirata. Iata ca fagaduinta lansata acum 2000 de ani, „Eu vin curand!” a reusit sa provoace numeroase atitudini si comportamente vis-a-vis de ideea de astepatare, aceasta capatand diferite forme si proeminente.
Cert este ca nici astazi nu si-a gasit implinirea, divizand serios randurile celor care inca mai cred intr-o forma sau alta in fagaduinta revenirii. In cei peste 2000 de ani de istorie a asteptarii, crestinii s-au simtit cumva prinsi la mijloc intre doua lumi, cea prezenta, reala si materiala si cea viitoare, imaginara si in mare parte spirituala. Cumva dilema tensiunii intre „DEJA” si „NU INCA”, sau intre „Imparatia este in inima voastra” si „Imparatia Mea nu este din lumea asta”.
Va urma…
Sorin Petrof - Majesty.ro
