Majesty

”Vreau sa-mi dai dragostea-napoi
Vreau sa uit tot ce-a fost intre noi
M-ai mintit...si nu te pot ierta”
și bla, bla, bla.

La drumurile de mulți km am două variante: fie vorbesc eu și înregistrez idei ori neidei cu ajutorul reprortofonului atârnat la oglindă, fie ascult radioul. Când asculți ai șansa să înveți la un drum zece manele, cântece de trei lei sau mai rar capodopere. O anume Diana, nu știu nici cum arată nici cine e, cânta într-o seară tocmai la radioul din mașina mea, textul de mai sus.
Auzisem că unii mai cer scrisorile, că alții își iau cadourile înapoi (zic maiînțelepții care se cred îndreptățiți să formuleze decrete, că așa se și cuvine). Dar asta cu dragostea nu o mai auzisem.
Dacă se poate ori ba, n-am să comentez. Mă tot gândesc însă la cadouri.
E, pe sub streașina vremii noastre luna cadourilor. Se spune că atunci când dăruiești trebuie să ai în vedere ireversibilitatea darului. Adică, odată oferit, darul nu se mai întoarce. Chiar dacă în mod fizic ar reveni, nu ar mai fi dar ci refuz, divorț, reproș, jignire. În orice caz ar fi ceva neplăcut, ar vorbi despre un rău întâmplat, altminteri darul rămâne pentru totdeauna dar.

Cum să ceri înapoi ceva ce ai dăruit deja? Cum să publici chitanța pentru ceva ce nu ți s-a cerut? Ce fel de inimă perversă consideră că are dreptul de a otrăvi o altă inimă după ce fără voia acesteia a pus miere în ceai?

De obicei oferim pentru că admirăm, pentru că nu avem cuvinte, pentru că simțim nevoia să convingem. Ce mutații s-au procesat în ființa omului că anulează donațiile? Ce se petrece cu noi că  transformăm gesturile proprii, deliberate, în poveri pentru victimile darurilor noastre?

Darul poate fi orice, de la un simplu salut foarte amabil adresat unui necunoscut până la o excursie pe Marte. Orice dar este frumos dacă nu are o componentă interesată, mascată, nedeclarată. Darul însă devine ceva oribil când aplicăm scadențe. Este ca și cum acopăr bordeiul unei bătrâne cu tablă de aur. Bătrâna, care nu prea mai vede și tremură de-aceleași crampe și de același frig nu manifestă prea entuziast mulțumirile. Iar eu, îmi retrag donația, îmi iau tabla înapoi de pe bordei? Și-atunci mă poate întreba oricine: caricatură umană, cine te îndreptățește pe tine să strici coliba cuiva doar pentru a pescui file de recunoștință?

În general mă tem de daruri, mai ales de cele care trec de valoarea unui pix. Am primit însă un dar de care nu mă tem; un dar pe care îl pot păstra indiferent de mulțumiri ori tăcere. Am primit darul de a opta pentru viață. Dumnezeu nu-l va revendica sub nici o formă. Dacă va fi să nu mai fiu, va fi doar pentru că eu am expediat sub formă de refuz darul. Atâta tot.

Daniel Chirileanu - Majesty.ro