Majesty

Privirea spune o mulţime de lucruri, chiar mai mult şi mai puternic decât cuvintele.
O privire poate spune: cine eşti?; nu te teme!; o altă privire poate să zică: îmi placi! sau te vreau; mă interesezi…
O privire poate să spună : sunt disperat sau sunt fericit. Privirea zice,  sunt trist, mă simt jenat, sunt surprins, m-ai dezamăgit.
Privirea se miră, trimite, cheamă, întreabă, răspunde, apreciază, dezaprobă, măsoară…
O privire poate fi rece, preocupată, obraznică, insistentă, indiferentă sau pierdută.
Pentru văzători, ochii sunt ca o fereastră fără perdele prin care cei din jur privesc în interiorul nostru.

Era după cea mai întunecată noapte albă. Petru, ucenicul erou, trădase. Trăia eşecul vieţii sale.
Promisiune publică încălcată. Încredere în forţele proprii serios zdruncinată, poate distrusă. Imposibilitate, dezgust, dispreţ, abandon, nesperanţă şi jale. Toate condiţiile necesare pentru o sinucidere urgentă care ar fi fost o minimă rezolvare. Alţii o aleseseră deja, pentru o listă de motive mult mai scurtă. De lângă trosnet adormit de vreascuri mocninde, în zorii celei  mai triste rotiri a planetei, privirea lui Petru se pierdea în gol, nici măcar nu realiza că  se făcuse ziuă. Nu mai găsea speranţă, pierduse motivul luptei; nu mai avea oglinda autoevaluării. Totul era infinit, semăna cu nesfârşitul drumului morţii.
Deodată privirea i s-a trezit la glasul unui cocoş. Glasul venea pe o traiectorie unde privirea Mântuitorului se îndrepta spre nefericirea trădătorului Petru. Un cântec de cocoş de dincolo de Dumnezeu. Un banal concert dinspre Hristosul umilit. Neînţeles de mai nimeni, ignorat de oricine, acest glas a răsunat şi s-a stins. Dar în scurta lui evoluţie a reuşit să ridice din bezna sinuciderii, a nopţii fără seamăn, a disperării şi să o cheme către fereastra privirii lui Dumnezeu.
Privirea Lui spunea:  ştiam, tocmai din acest motiv te-am prevenit; nu dispera, Eu te-am iertat deja; te înţeleg perfect,Eu chiar pentru asta mă sacrific, pentru ca tu să poţi uita, să poţi învinge. Ai greşit dar mă bucur că ne putem privi, să ţii minte asta.
Un singur concert, o singură partitură, dintr-o singură măsură. O singură voce, patru sunete, o audienţă ignorantă, un singur ascultător şi acesta părăseşte sala, pleacă să plângă. Un concert în urma căruia cineva plânge după ce a privit spre Mântuitorul, apoi dezbracă moartea şi din cel mai de jos adânc porneşte pe urma privirii lui Dumnezeu.

Teoria teoriilor se adună sub un singur deziderat: măcar o dată în viaţă să ridic privirea cuiva de la disperare către privirea lui Dumnezeu.
Poţi ridica privirea cuiva, de la moarte către Dumnezeu, doar dacă Îl ai pe Dumnezeu între tine şi acea privire. 

 

Daniel Chirileanu - Majesty.ro