Majesty

Cipriane, ai ridicat mingea la plasă, deci să conturăm un crâmpei de gând.


Alunecă printre noi, ca nişte discrete lumini, sfinţii. Fără nume, fără emisiuni, fără panouri publicitare. Ei nu au fotografii, nu au castinguri, nu se vând la supermarket.
Sunt ca apa; se strecoară tot mai jos, tot mai adânc şi de acolo din profunzime înviorează rădăcini, aprind viaţa care galopează spre florile neîndrăznite încă. Dacă nu i-aş vedea, dacă nu aş simţi fiorul de bine în preajma lor, aş crede că nu există, dar ei sunt. Poate că ai fericirea de a-i simţi şi tu, poate vreunul dintre ei se roagă şi pentru tine(cum face tatăl meu pentru mine), poate un sfânt te aşteptă mereu la marginea trecerii tale, stă cu mâna întinsă după ceva( un codru de pâine, o vorbă, o părere) şi face asta doar pentru a împlini rostul alergării tale, numai pentru a-ţi dărui primind, bucuria că ai de oferit.
Ei sfinţii care încă trăiesc, plâng cu lacrimi adevărate, zâmbesc cu toată gura, chiar dacă nu mai au molari ca-n prima poză; sfinţii aceştia se entuziasmează şi vorbesc, sunt uimiţi uneori şi tac inexplicabil; sfinţii îşi cer scuze, deci mai cad; ei nu jignesc prin afişată umilinţă, nu strivesc bucurii prin posomorâte, sobre chipuri; sfinţii nu doboară zâmbete nesărate cu priviri de inchizitori.
Spre deosebire de sfinţii autentici, prea-sfinţii îşi trăiesc programul pentru alţii. Pentru ei viaţa este o permanentă demonstraţie, ei ţin un curs, evident câtă vreme stă ledul roşu de la înregistrare aprins.

Îmi doresc din toată inima o altă viaţă, un alt loc, un alt acasă. Mă îngrozeşte însă gândul că noul acasă ar putea fi mobilat cu prea-sfinţi. Cum aş putea vedea ceva din bunătatea lui Dumnezeu, dacă veşnic în faţa mea ar sta feţe acre, superioare? Cum aş putea să mă bucur, dacă m-ar privi condamnator cineva care nu a greşit niciodată? Unde ar fi loc de zâmbet când gheaţa de pe chipul posomorât şi mâinile mereu încleştate(vezi-Doamne, a rugăciune) ar ocupa priveliştea  nesfârşirilor de ani?

Sfinţii sunt blânzi şi buni( poate părinţii mei), sfinţii sunt simpli, şi copilăreşte de credincioşi (poate soţia mea şi copilul meu); sfinţii sunt senini, sunt de viaţă, cu bun simţ, cu discreţie, cu dragoste şi acceptare în priviri(poate că tu, care nu te consideri modelul şi judecătorul tuturor, tu care Îl simţi pe Dumnezeu mai bun decât auzi în predici, Îl descoperi mai aproape decât vreo teorie ţi-L poate aduce).

Cu tine aş vrea să merg acasă. Cu prea-sfântul, care mă sperie, care mă condamnă, care mă foloseşte, mă uimeşte, mă orbeşte, nu vreau.
Între o vecie cu el  şi nefiinţă, aleg să nu mai fiu. Mi-aş trăi moartea o veşnicie şi nu vreau.

Daniel Chirileanu - Majesty.ro