Majesty

Sub  ciorchinele de stele al unei nopţi,  un tânăr visa cu creştetul sprijinit pe o piatră. Visa o nemaivăzută scară de la planeta lui la alte văi de univers. Era un fel de viziune cu îngeri,  care coborau şi urcau, cu Dumnezeu care îi vorbea. Greu de priceput  înţelesul. Dificilă tâlcuirea vreunui mesaj, dacă putea fi tâlcuit vreunul. Iacob, visătorul, s-a trezit şi, revenit la realitate purcede la o negociere foarte directă, aproape tupeistă cu Dumnezeu.

Ca şi cum ar fi participat la o emisiune gen „cuşca leilor” propune lui Dumnezeu o afacere. O afacere foarte necinstită: „dacă vei  fi Dumnezeule  cu mine, dacă mă vei păzi, dacă-mi vei  da pâine şi haine să mă îmbrac şi dacă mă voi întoarce în pace, Îţi voi da  a zecea parte din tot ce-mi vei da”. Adică, Tu pune toţi banii, fă afacerea să meargă, protejează-o şi dezvolt-o, iar eu îţi voi da 10 procente drept răsplată. Cine şi-ar putea închipui că vreun investitor ar accepta obrăznicia asta? Totuşi Dumnezeu acceptă şi face exact ceea ce a cerut Iacob atunci. Cum  îţi explici?

Iacob este ilustrarea cea mai completă a modului în care tinerii percep rugăciunea, închinarea. Iacob  îşi rosteşte rugăciunea, ca pe o negociere cu Dumnezeu, o propunere condiţionată… Nu-i important ce sau cât  cere ori oferă Iacob, ci importantă este abordarea; Dumnezeu să facă primul pas. Era o tranzacţie autentică.
Stai şi te întrebi de ce a acceptat Dumnezeu un asemenea dialog, o asemenea provocare. De ce nu l-a pedepsit pentru încumetarea lui? Cum e posibil ca un asemenea tupeu să primească şi răspuns? De ce Dumnezeu acceptă condiţiile puse de un Iacob şi nici măcar nu acceptă o discuţie cu Moise, când voia să intre în Canaan? Cum se explică pacienţa Divinităţii când, peste câţiva ani, Iacob ţine captiv pe îngerul Domnului şi –l eliberează numai în schimbul a ceva, în timp ce Acelaşi Dumnezeu nu negociază cu Moise intrarea în Canaan, nu-i acceptă nici lui David rugămintea de a fi el cel ce începe templul, sau de a muri în locul copilului său. Un alt caz: Ghedeon; el se roagă şi negociază cu Dumnezeu acceptarea misiunii: voi face ceea ce-mi spui dacă la rândul Tău vei face ceea ce îţi cer şi a stabilit în negocierea lui semnul cu lâna. Iefta este şi el un exemplu; şi el cere promiţând că va oferi ceva, dar când asculţi rugăciunea lui Iacob rămâi perplex: el pune condiţii lui Dumnezeu iar Dumnezeu acceptă.

Ce să înţelegem din asta? Probabil pot înţelege că dacă mă rog, Dumnezeu răspunde rugăciunii sincere, directe, cinstite. De ce să-L mint că nu vreau succes dacă asta vreau? De ce să nu-I cer reuşită materială în mod direct? De ce să nu cer sănătate, ocrotire, lucruri necesare existenţei, minuni?
Iacob este lecţia despre curajul de a fi cinstit, direct, încrezător cu Dumnezeu. La El nu au importanţă procentele ci faptul că un om se încrede în puterea Lui de a răspunde, de a fi.
 

Poţi citi întreaga poveste în Sfânta Scriptură la pag.31(Genesa 28;10-22)

 

Daniel Chirileanu - Majesty.ro