Miercuri A rămas specializarea noastră de bază să agreem pe cei care ştiu să ne mintă. Îi alegem pe cei ce ne-au zâmbit, chiar dacă nu putem verifica sinceritatea zâmbetului cuceritor. Alegem pe cei ce ne mint, chiar dacă de foarte multe ori am mirosit deja minciuna. „Mă prefac a nu şti” ne zicem , dar în realitate ne-a plăcut că ştie să mintă frumos şi poate oricum era tot ce am auzit mai frumos în ultima vreme. Optăm pentru cei care au nevoie, ori se prefac a avea nevoie de noi, nu pentru că am avea prea multe de dat, ci pentru că nevoia lor hrăneşte sentimentul că noi nu vom retrograda.
Nu am slăbit nici o sută de grame, dar îi ador pe cei ce se prefac a crede că am slăbit o tonă.
Într-un fel fiecare întâlnire dintre doi cuvântători este un târg; tu vrei ceva de bine, ceva care să hrănească dorinţa de reuşită, eu vreau cam la fel. Nu are importanţă că exagerezi, spune-o; nu are nici un bai dacă priveşti un Ferari şi spui despre mine că arăt excepţional, spune-o!
O lume în care noi suntem oglinzi. Există prin diferite oraşe un soi de oglinzi plantate în spaţii publice şi în funcţie de unghiul de redare, deformează: poţi fi slab şi înalt, poţi fi mic şi gras. Eşti aşa cum vrea oglinda. Nu este nimeni interesat să culeagă o deformare negativă, ci una pozitivă. Pentru o secundă minciuna m-a sedus.
Ar fi o simplă distracţie dacă totul s-ar opri aici. Însă acest schimb de irealităţi deformează în fiecare clipă mai mult fiinţa. Îmi pot comanda articole sau emisiuni; pot angaja prezentatori sau aplaudaci. Dacă e nevoie îmi scriu articole, furnizez cronici favorabile. Mă oftic şi mă răzbun dacă tu nu înţelegi că vreau să mă vezi bine, impecabil. Nu am nevoie de adevărul tău, îl ştiu sau mai bine zis îl intuiesc.
A, sigur că uneori am nostalgii şi mi-e sete de realitate, dar nu mi-o mai permit. Nu cred că tu m-ai îngădui în preajmă-ţi fără aura perfecţiunii. Nu mai este loc în inventarul meu şi de autenticităţi. Am doar vitrină şi subsol. Te servesc la fereastră, nu-i treaba ta să vezi unde şi cât capital ori marfă am. Fii amabil şi nu căuta răspunsuri la indiscreţii.
Din acest motiv accept foarte greu ideea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa mea, El nu deformează, El se „încăpăţânează” să-mi oglindească neprefăcut, nu vrea să mă mângâie, nu mă încurajează plusând măcar un dram. Am momente când prefer să nu ne întâlnim. De fiecare dată mă vede mai slab, mereu ştie câtă boia am aşternut pe chipul răvăşit şi încruntat.
Şi cu tine mă văd greu. Ai început să mă cunoşti, voi emigra în altă galaxie de prefăcuţi, de străini, de la fel ca mine.
Încă nu ştiu cât ar fi colindul, departe de aici, dar peste tot mă tem că Dumnezeu a ajuns înaintea mea acolo şi mă antrenez să-I zâmbesc. Până voi îndrăzni să plâng ori să nu mai mint.
Daniel Chirileanu - Majesty.ro
