Majesty

Nu, nu-i o glumă. Pocăinţa se îmbracă şi ea.
Deşi darul numit pocăinţă este ceva  discret, nezgomotos, fără ornamente, noi simţim mereu tentaţia de a o înveşmânta. Preocuparea este cum să îmbrac pocăinţa pentru ca să fie la modă, certificată, apreciată, invitată la showuri.
Nu ştiu dacă e nebunie, sau doar dorinţa de a şoca, în reclama folosită de Casa de modă PRADA, dar mă întreb: eu de unde îmi comand haina? Sau, chiar trebuie să îmbrac pocăinţa mea în ceva anume?

Ştiu, am mai auzit strofa cu haina de in curat, cu neprihănirea, cu haina dreptăţii. Sună frumos, chiar sună biblic. Dar, concretizând puţin, din ce lanuri de pretenţii îmi răsucesc firul şi din ce fapte măreţe storc astralele culori?  Pe cine desemnez croitor? Cui permit să-mi ia măsurile? Are cineva permisiunea să mă ştie aşa cum sunt, ori îmi plac hainele mai largi, care se poartă peste altele?

Ascult experienţele spectaculoase ale unor oameni care au un trecut  palpitant din care vin: au fost drogaţi, beţivi, hoţi, persecutori, atei şi au devenit credincioşi, convertiţi, s-au pocăit.
Mă întreb, ce ar trebui să facă cineva care a mai mers pe la biserică, ce să fac eu dacă încă n-am furat ceva important sau cel puţin nu am fost prins; ce să facă cel care nu s-a  îmbătat sau nu a făcut scandal. Nu mă droghez, nu înjur, nu mă iau la harţă pe stradă. O astfel de viaţă ar putea fi interesantă? Am şansa de a fi chemat la un interviu despre viaţa mea ne-palpitantă? Ascultă cineva experienţa pocăirii, a convertirii unui om care are greşeli ne-răsunătoare, care a stat doar în curtea casei şi a greşit acolo?

„Viaţa ca un spectacol”. Lumea showbiz- ului spune că secundele sunt valoroase în măsura în care pot deveni spectacol.
La modă este spectacolul. Dacă nu am trecut picant, îl inventez; dacă n-am copiat la şcoală las de înţeles că eram un mare şmecher; îmi inventez cazier. Dă bine. Ce pocăinţă este aia fără surle? Ce convertire este din aproape cuminte? Cine cumpără o poveste de viaţă fără amenzi, aventură, tâmpenii, eşecuri şi noroi?  Cine strică interviuri cu  o viaţă fără sincope?

Aici e cheia. Pocăinţa are de a face cu banalităţi. Lupta grea este cea de gherilă nu cea cu rachete vizibile.
Vreau să mă întreb:
La spectacolul cui am nevoie să primesc un rol? Din moment ce Dumnezeu a murit pentru mine, fără spectacol, în tăcere şi lacrimi de sânge.

În romanul cui vreau să strălucesc, să fiu personaj? Pentru că în Cartea vieţii numele mi se scrie datorită lui Dumnezeu nu mie.
De ce să cosmetizez pocăinţa, întoarcerea mea la Mântuitorul meu când  cel mai sfânt lucru este talpa goală a unui om pocăit, care tace şi merge spre Împărăţia primită în dar?!

Daniel Chirileanu - Majesty.ro

Comments (6)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment