Miercuri Dacă-ai fi venit la mine!
Propoziţie arhi-auzită, mult prea rostită şi goală, dar plină.
O auzim de la cei ce vor a ne spune că era destul să apelăm la ei şi ne-ar fi salvat. O spunem noi, celor care nu s-au ploconit în faţa noastră pentru a ne cere ajutorul. O zicere goală, pentru că vine întotdeauna după criză, după momentul de nevoie, după ce nu mai e cazul. O expresie plină de noi înşine, de pretenţiile noastre de putere sau de suficienţă. Un fel de după război mulţi viteji se-arată.
Monolog:
Am văzut că celălalt era în impas. Da. Şi dacă am văzut de ce am stat, de ce am tăcut, de ce am aşteptat?
Pentru că cine are nevoie trebuie să ceară. Pentru că nu mă cobor până acolo încât să-mi asum riscul de a mi se refuza un gest de bunăvoinţă.
Dacă am eu iniţiativa, înseamnă că mă umilesc, mă vând prea ieftin.
Dacă mi se cere, înseamnă că am, că pot, că mă aflu pe o poziţie superioară.
Măcar atât am pretenţia: să mi se ceară, să mi se dea importanţă.
Când văd cerşetori, îmi creşte stima de sine şi mă emoţionez. Sunt în stare de generozitate maximă, dacă mi se recunoaşte importanţa.
Ştiu că Dumnezeu face altfel, că El dă fără să cer în fiecare zi, că El nu mă umileşte, că nu vrea să fiu un permanent cerşetor.
Dar mie îmi place altfel. Îi ajut pe toţi cei ce recunosc neputinţa lor. Mă simt un mic dumnezeu când se recunoaşte capacitatea mea de a fi salvatorul altora.
Adevărul este că mereu aştept. Aştept să mă salute celălalt iar eu să răspund politicos, ori nu. Celălalt trebuie să-mi ceară iertarea, apoi o acord. Complimentele vin mai întâi de la altul apoi dau replica.
Întâi ceilalţi, apoi eu. Strâmbă pervertire a politeţii; reuşită şi hotărâtă întrupare a egoismului. Stau cocoţat pe tron şi distribui bunăvoinţa, cu aroganţă, cu ostentaţie cu prea plin de mine.
Întâi să mă iubească, să mă respecte, să mă aplaude apoi am să fac şi eu la fel.
Cum mi-ar fi fost dacă Dumnezeu făcea la fel? Dacă El nu m-ar fi căutat încă de pe vremea când Îi eram potrivnic, ce s-ar fi ales de mine?
Ce aş avea dacă mi-ar da numai ce I-am cerut?....
Realitatea este că dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Lui ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.
Şi la urma urmei, creştinismul stă , nu în ceea ce noi am făcut pentru Dumnezeu ci în ceea ce El a făcut pentru noi.
Daniel Chirileanu - Majesty.ro
written by Ani M., 06 februarie, 2009
-
- +0
-
-
written by Afrodita, 28 februarie, 2009
-
- +0
-
-
