Majesty

Te uită cum tace şi plouă decembre! Luna cadourilor. Cine şi cui? Evident, tu mie, pe urmă eu ţie.
Vreau mărunţişuri şi-un borcan cu gogonele murate. Crezi că glumesc, nu-i aşa? Ei bine, nu. Nu-mi place eugenia, nici tiramisu, nu-mi plac nici arahidele râncede.

Cei mai mulţi dintre noi oferă cadouri. La întoarcerea din deplasări; de ziua patriei, a numelui, a morţilor, a nunţii, a femeii, a…
În funcţie de buget, în funcţie de absenţă, şi în funcţie de alte criterii.
O regulă privitoare la daruri spune că un dar făcut vorbeşte despre mine.

Şi cam ce spune?
Spune că am, ori n-am, gusturi rafinate (că de avut am).
Spune că eu mi-am făcut o părere despre destinatarul darului meu. Părere pozitivă, cred că  face diferenţa între lucruri; părere negativă, nu contează, pot să-i ofer orice.
Un cadou poate emoţiona. Un cadou poate jigni. Darul mă face să mă simt important, darul mă poate umili.

De ce ofer? Strategic? Vreau „să mă pun bine”? Vreau să se ştie că sunt cult, atent, educat, superior, că am de unde? Sau vreau să spun: îmi pasă, te apreciez, am simţit că asta ţi-ar face plăcere.
Nici un om bine crescut nu va refuza un cadou. Şi tu şi eu ne bucurăm (în măsura în care cadoul nu-i menit să ne îndatoreze).
Într-un secol al pervertirii motivaţiilor, ne ferim să oferim cadouri oricui, foarte uşor putem fi acuzaţi de mită. Însă există câteva adrese la care sigur nu vom da greş.
Spre exemplu, niciodată un copil nu va refuza dulciuri (hai lasă teoria cu stricatul dinţilor acum) sau o jucărie (poate dăruiesc şi câteva secunde pentru o primă probă a jucăriei aduse).

Cei care contează, vor lucruri mărunte, dar semnificative. Nu vor să le dăruim maşini şi să le spunem „eşti frumoasă dar eşti proa…”(„licenţa” aparţine Sarmalelor reci); cei care contează nu aşteaptă de la noi Noua Zeelandă, dar să le spunem hei, actele sunt la mine!
Cred că un dar e un fel de scrisoare, pe care o aduc personal şi care trădează preţuirea din inimă. Nu aş fi încântat să primesc daruri fără acoperire sufletească. N-aş vrea să te cobor prin darul meu, ci să fac eu un pas mai sus către tine, prin cadoul meu.   

Unul dintre cel mai sigure daruri, pe care îl pot oferi cuiva este iertarea.  N-am de ce să aştept să mi se ceară scuze, pur şi simplu le acord; nu am de ce să pretind cereri parafate, semnate cu lacrimi şi sânge. Darul este  răspuns la nerostiri. Iertarea acordată după reproşuri, milogiri, umiliri e ca şi cum ai dărui bomboane linse. Lipseşte doar pudra care spune că sunt  neîntinate.
Ce-ai spus? E greu?

Da cine zice că-i uşor? Tocmai asta însemnă un dar: ceva ce mă costă, ceva ce mă doare, ceva ce mi-ar plăcea şi mie,ceva legat de reprezentarea mea. Nu ţine, cu trandafiri de după gardul cimitirului, cu bomboane linse, ori  fraze ca tutunul.
Darul lui Dumnezeu a costat enorm. Am meritat? Am implorat pentru El? Nu. A trimis Dumnezeu  vreun sondaj, o anchetă, un comitet de recomandări? Nu. El a dat Darul, chiar de pe vremea când Îi eram duşman. Pot fi aşa de needucat să refuz? Îmi permit să fiu cu nasul pe sus la atâta discreţie şi bogăţie? Pot rămâne dator faţă de El, care nu mă îndatorează?

Daniel Chirileanu - Majesty.ro

Comments (5)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment