Miercuri Dintr-un sat, de undeva, odată, a plecat să-şi caute câştigul un pământean. La plecare nevasta omului i-a dat un fel de poruncă; să lucrezi numai pe mulţi bani bărbate şi să te întorci bogat! Împreună cu acesta a pornit şi un alt confrate de sărăcie, dar spre deosebire de femeia celui dintâi, a acestuia l-a sfătuit să lucrezi bărbate şi pe mult şi pe puţin, cum vei găsi!
Povestea spune că de întors s-au întors amândoi, dar cel ce lucrase numai pe mult adunase puţin, iar cel ce lucrase pe oricât s-a întors bogat.
Contractele mari sunt arvunite deja. Nu mai există afaceri fabuloase disponibile, nicăieri sub soare. Cu toate astea eu mai caut încă şi sper că voi da lovitura într-o bună zi. Poate şi tu faci acelaşi lucru. Nu pot să accept că doar alţii vor câştiga. În veacul de azi stăm sub zodia unor expresii de genul: totul sau nimic; profită cât poţi; ori eu ori el….
Am sentimentul că pornim la câte un drum şi ne trezim încorsetaţi în imposibilitatea întoarcerii, în alte condiţii decât lăudabile, măreţe, notabile. Odată pornit nu te mai poţi întoarce decât bogat. Este foarte greu de acceptat ideea rămânerii la fel. Şi cum îmbogăţirea într-o lume săracă nu vine de la sine ci presupune eforturi, compromisuri, egoism, trădări, însărăcirea altora, este clar că avem de ales. Ce strategie voi aplica pentru reuşită? Îmi voi supralicita serviciile? Voi submina eforturile celorlalţi? Voi trăda? Mă voi coborî în noroi şi obscuritate, de dragul îmbogăţirii?
Totul a devenit economie. De la contractele prenupţiale, o garanţie a vremelniciei relaţiei, la naşterea unui copil, doar după ce am rezolvat cariera şi până la clauzele de preluarea unor bătrâni în schimbul agoniselii lor. Stăm sub semnul câştigului. Câştigul imediat, spectaculos, este cel care determină traficul de droguri, vânzarea de arme, pirateria electronică, prostituţia, emigrarea forţei de muncă, mita, şi manevrele politice.
Câştigul moderat, uneori mai mare alteori mai mic, este apanajul trecutului. Acum este vremea bursei. Se mai mulţumeşte să lucreze pe puţin doar copilul care spală parbrize la intersecţie, cizmarul care nu a observat că industria produce de mult încălţăminte lipită, nu cusută şi vânzătoarea de mărar din târgurile Moldovei, care nu ştie că dacă ar socoti, câştigul ei este mai mic decât costul biletului de autobuz până în oraş, şi că, de fapt ea îşi cheltuieşte pensia doar pentru a avea de lucru. Secolul visului financiar ruinează prietenii, pentru că presupune trădare; destramă familii pentru că le fură vremea cuvintelor şi-a prieteniei; desacralizează biserici reducând mântuirea la o chestiune de donaţii şi acatiste, omoară cu zile, transformând medicina într-o bursă a mitei şi a experimentelor chimice. Deviza de a avea mai mult şi mai deodată, decât ritmul firesc al lucrurilor, conduce omenirea la startul unei competiţii fără final. Mereu va fi cineva care a câştigat un cent în plus; întotdeauna vor fi inginerii financiare mai profitabile şi mereu vor exista inimi ademenite de încă o bătălie, chiar inimile câştigătorilor.
Du-te şi să lucrezi doar pentru mult! Aşa sună porunca diavolului către om. El ştie că dacă eu, muritorul îmi voi aşeza ţintele blestemate mai sus decât puterile mele, voi fi robul lui. Voi confunda avarismul cu simţul proprietăţii; voi înlocui hărnicia cu epuizarea; voi da pentru o cifră în plus chiar şi zâmbetul copilului meu, iar dragostea se va transforma în piedică şi va dispărea. Ce să faci aşadar când generaţia devine avară, infidelă, dezumanizată şi despărţită de iubire? Într-o astfel de lume nu mai este loc de bună ziua!; ce mai faci? Cum te mai simţi? Vii pe la mine? Dar cel mai amar este faptul că în aceste condiţii nu mai rămâne loc nici măcar pentru Dumnezeu.
Te poţi gândi în vreun fel la soluţii? Vezi pe undeva zorii unei minuni care să ne scoată din impas? Tu eşti dintre cei care câştigă sau pierzi? Dacă ai câştig, eşti mulţumit sau vrei mai mult? Dacă nu câştigi simţi că totuşi Dumnezeu nu te-a lăsat sau vrei să nu mai depinzi de El?
Pe masa ta de lucru stau doar facturile ori a încăput şi Sfânta Scriptură? Familia ta preferă să fii un om bogat dar absent, ori unul obişnuit dar prezent? Biserica ta te preţuieşte pentru cifrele mari ale donaţiilor tale la proiectele ei, ori pentru valoarea ta spirituală? Când treci pe stradă, dacă mai treci, semenii tăi îşi scot pălăria din cauza etichetei de pe costumul tău, sau pentru că ai fost mereu unul implicat în viaţa lor? Eşti un model sau un „baron”. Cum îţi cântăreşti succesul? După conturi sau după lumina pe care ai adus-o în calea altora?
Să nu crezi că n-am de răspuns aceloraşi întrebări ca şi tine. Nu-ţi imagina că urăsc banii ca pe un blestem, deşi asta sunt. La urma urmei nu banul este pricina; banul este amoral, nici bun nici rău.
Ceea ce fac este să rostesc o întrebare: tu eşti fericit? Eu nu.
Cred că fericirea stă în altă parte. Dumnezeu ştie unde. Aş vrea să-L întreb. O poţi face şi tu.
Daniel Chirileanu - Majesty.ro
written by Afrodita, 06 iunie, 2009
-
- +0
-
-
