Majesty

„Sigur vorbesc despre mine” sigur mă bârfesc

Vezi doi oameni vorbind: Oare ce-şi spun? Se uită la mine! A, deci mă bârfesc!

Au devenit vremurile de-aşa fel stimabile că am impresia conspiraţiei peste tot. Prietena mea stă de vorbă cu o „nesuferită” despre care ştie că nu-mi place. E clar , m-a trădat. Prietenul meu merge la sala de sport cu un individ pe care nu-l suport, deşi i-am vorbit despre antipatia mea. Am să renunţ la prietenia asta.
Parcă servim în ceaiul de dimineaţă otrava asta a suspiciunii. Doi care mă cunosc nu pot vorbi despre alt subiect decât persoana mea. Am ajuns să nu mai avem încredere în aproape nimeni. Dacă soţia mea povesteşte cu o veche prietenă, mă frământ: oare nu dă din casă? Dacă doi colegi râd pe o temă oarecare, am temeri, nu cumva râd pe seama mea?
Există două posibilităţi: fie aşa e, fie aşa sunt. Dacă aşa e, nu voi şti niciodată. Dacă aşa sunt eu, apăsat de suspiciuni, plin de temeri, frustrat, pot afla.
Pot şti în primul rând dacă nu cumva temerile izvorăsc din tocmai năravul meu de a bârfi cu orice prilej.  Pot privi adânc, în sertarul trăirilor mele şi pot afla de ce mi-am pierdut încrederea în ceilalţi. Mă voi întreba: nu mai cred în ei pentru că am motive, ori pentru că le-am presupus, le-am inventat? Una e să fiu trădat şi alta să mă victimizez. Apoi, e destul o trădare pentru a renunţa la încredere? Ce mă fac dacă de jur împrejur voi însăila imaginar, bolnav, doar rivalităţi, doar nesinceritate şi ipocrizie. Voi ajunge să nu mai cred că iarba este verde(ar fi incredibil de reală, ori în sinapsele mele aşa ceva nu mai există de mult).
Cred că lentila  prin care faptele, atitudinile, ajung la mine s-a zgâriat destul de profund ori s-a deformat în aşa măsură încât totul este redimensionat. Sunt de acord că există bârfă, că există chicoteli pe la colţuri, că pot fi subiect de „hai să-ţi spun”. Dar întrebarea este: preocuparea pentru aceste existenţe mă scoate din frământări? Voi fi mai liber dacă le identific şi le atac? Am vreo şansă în războiul presupunerilor şi al intuiţiei?
La urma urmelor, ce viaţă ar fi aceea de mereu detectiv?

Am o idee încurajatoare desprinsă din cartea Hristos Lumina Lumii:
„pe El (Isus Christos) lauda lumii nu-L ridica şi critica celor din jur nu-L cobora”.
Cred că liniştea poate fi cam pe-aici.

Daniel Chirileanu - Majesty.ro