Miercuri Te ascultă, trag concluzii, îţi spun: trebuie să ai grijă de tine; gata, ia o pauză, odihneşte-te! Bla, bla, bla…
Tu ştii că nu-i doare nicăieri de tine. Sunt numai vorbe. Un fel de protecţie împotriva dilemelor tale, cu care ei nu au chef să se deranjeze. Asta le dictează „profesionalismul” de care suferă şi care mai e fals numit uneori consiliere.
Nu-i cred. Nu i-am crezut niciodată.
De ce? Din simplul motiv că, tocmai cei ce se prezintă interesaţii de binele tău sunt cei care pun poverile(din diverse motive; orgolii, concurenţă, neputinţă, teama de a se confrunta direct cu adversarii pe care tu nu-i ştii dar eşti aruncat în luptă împotrivă-le).
E ca şi atunci când stăteam la rând să cumpărăm portocale, imediat după revoluţie . Un domn foarte amabil tot poftea în faţă diverse cunoştinţe. Până când cel din spatele lui l-a bătut pe umăr şi i-a zis: ce mai stai? Treci la coadă în locul celui pe care l-ai lăsat când a venit rândul tău. Omul, uimit, deranjat, cotcodăcind, a trecut frumuşel la capătul rândului…
Ei, da. Asta se cheamă amabilitate stimabile. Să te aşezi în locul meu. Să fii generos pe spatele tău nu pe efortul şi răbdarea altora. Să nu te rezumi la prefăcutele sfaturi ci să mai scurtezi din poveri, să pui mâna pe desagile mele, să le mişti doi paşi mai în faţă.
Ce iubire de soţ este aceea care doar spune: draga mea dar trebuie să te mai odihneşti, eşti epuizată! Sau, prietene, i-aţi concediu, însă după ce îmi rezolvi mie interesul.
Aţi mâncat vreodată ceai îndulcit cu zahăr şi cu sare? E oribil. Aşa e şi treaba asta cu marea compasiune.
Mai cinstit ar fi: ştii ceva, eu plec în vacanţă, mi-e milă de tine. Îmi pare rău dar nu ştiu vreo soluţie şi nici nu am chef să mă sacrific pentru tine.
De ce să te mai prefaci? De ce să încerci liniştiri de conştiinţă, dacă mi se pare că nu-i cazul? De ce şi laie şi bălaie?
Stimabile, ajutorul ori e ori nu e. Când ajut, e limpede că iau locul cuiva, mă costă, achit o factură care nu-i a mea. Dacă vreau şi pot să fac asta să o fac, dacă nu, de ce să mă amăgesc singur, că pe ceilalţi nu voi reuşi.
Ajutorul înseamnă sacrificiu. Dumnezeu, când m-a ajutat a slujit, S-a umilit, a suportat, a murit în locul meu. Pe El Îl cred.
Daniel Chirileanu - Majesty.ro
written by stefan &, 16 iulie, 2009
-
- +0
-
-
written by Estera, 28 iulie, 2009
Sau poate ca esti asa de plin de tine, de "cate treburi ai", ca importanta pe care ti-l dai singur si distanta la care ma tii de problemele tale nu ma lasa decat sa spun atat: "Nu faci bine ce faci. Trebuie sa te mai si odihnesti." SI ASTA PUR SI SIMPLU PENTRU CA TU TII DOAR SA-MI SPUI, nu sa ma rogi sa te ajut. Te rog, nu incerca sa ma manipulezi sa intru in ceata treburilor tale neorganizate, decat atunci cand poti sa spui: uite, asta astept de la tine. Daca nu formulezi asteptarea, de ce esti asa de indignat ca ramai doar cu un sfat?
-
- +0
-
-
written by Estera, 28 iulie, 2009
Si mai este ceva. Sunt foarte multe ocazii in care ai nevoie sa spui cuiva ca te simti coplesit de treburi, si poate ca ai nevoie si sa auzi ceea ce de fapt stii foarte bine: "Degeaba vă sculati de dimineată şi vă culcati tîrziu, ca să mîncati o pîne cîştigată cu durere; căci prea iubitilor Lui El le dă pîne ca în somn." (Ps. 127:2)
-
- +0
-
-
written by Estera, 28 iulie, 2009
Am inteles, e ocazie unica, in care ajungi sa fii coplesit. Ok. Atunci stii ca poti sa te bazezi pe mine. Te ajut, dar NU MA LASA SA GHICESC. Daca vrei ajutor, cere-o.
Si consilierea... este consiliere doar atunci cand NU ti se dau sfaturi, cand esti ajutat sa-ti gasesti rezolvarile singur... offf
-
- +0
-
-
