Majesty

De obicei, pentru a fi înrolat într-o armată nu se plăteşte nici un fel de taxă de către cel înrolat, dimpotrivă, uneori se primeşte un avans, ori o soldă.. Totuşi se mai întâmplă şi altfel şi încă foarte des. Iona este un exemplu foarte relevant. “Iona...a plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie ca să plece împreună cu călătorii...”(Iona 1;3)
Deşi el tocmai dezertase din armata lui Dumnezeu şi, inconştient, se înrolase în cea a vrăjmaşului, el nu beneficiază de nici o reducere măcar, cât despre gratuitate nici nu poate fi vorba. El plăteşte până la ultimul bănuţ, preţul dezertării.

Cât tupeu la Diavolul! Câtă orbire umană! Auzi, pentru a-ţi face rău, pentru a te duce la moarte sigură, trebuie să plăteşti o taxă. Pentru a intra în rândurile duşmanilor lui Dumnezeu eşti impozitat, nu premiat. Şi totuşi, Iona (adică eu şi tu) nici nu-şi dă seama că el plăteşte o taxă nefirească. Preţul dezertării putea fi motivul trezirii din rătăcire (se putea întreba: cum, eu îl slujesc şi el, Satan îmi ia taxă?) dar n-a fost aşa; fugarul plăteşte până şi pentru dreptul de a se amesteca cu călătorii. Atât de oarbă era decizia, că toate condiţiile erau îndeplinite fără a mai fi judecate. Dacă i s-ar fi cerut să spele puntea ori să vâslească, probabil că s-ar fi conformat fără comentarii, numai să poată continua îndepărtarea de Dumnezeul lui.
Cât de “încuiat” poate fi omul uneori! Face cadouri lui Satan şi plăteşte pentru a i se permite să le facă, în timp ce Dumnezeu plăteşte chiar şi pentru servicii nefăcute.
Că vrăjmaşul profită de pe urma oricărei manifestări de nemintoşie, este un lucru previzibil, de aşteptat, dar ca noi să plătim scump “dreptul de-a plăti” este inadmisibil. Până când vom fi orbi? Până când nu vom realiza că o călătorie clandestină costă infinit mai mult decât una în sensul ascultării de Dumnezeu? Cât vom mai trudi doar pentru a ne cumpăra “dreptul de-a trudi şi mai mult”? N-am observat că “biletul” ne costă atât de mult şi în schimb nu primim decât locul din “fundul corabiei”? până când vom prefera să plătim doar pentru compania călătorilor?
Şi-apoi, cine sunt ei, călătorii?
Sunt cumva aventurierii tuturor timpurilor, sau cei ce se plimbă dintr-un loc în altul evitând asumarea de responsabilităţi? Ori poate că sunt cei “fără  prejudecăţi”, pentru care dumnezeii se schimbă odată cu valuta, sau închinarea îmbracă diferite forme, după conjunctură?
Călătorii; ceata lor ispititoare şi aparent fericită, constituie o puternică ispită  nu-i aşa? Pare tentant să nu ai vecini, pe care să trebuiască să-i suporţi , să scapi de educarea ta sau a copiilor tăi şi mai ales, să eviţi o relaţie durabilă cu Un Dumnezeu care iubeşte chiar şi pe vrăjmaşi.
Întrebarea este : chiar vreau să fiu un “lefter” adormit pe fundul corăbiei, acum la răscolit de destine şi de istorie? Vreau să fiu  un nimeni într-o gloată de  nimeni? Mă  pot lăsa jecmănit de un stăpân aşa de nemilos şi nesimţit, cum este Diavolul? Încă nu m-am convins că el nu plăteşte niciodată, ci doar pune taxe, chiar şi celor mai fideli slujitori ai săi? Nu există nici un cadou de la Satana care să nu fie plătit cu viaţa.

Daniel Chirileanu - Majesty.ro

Comments (3)

Name

Email

Title

Comment

smaller | bigger

Add Comment