Majesty

Mi se întâmplă destul de rar, din pricina lipsei de timp, să văd jurnale la televizor sau sa vizionez dezbateri legate de situația actuală. Când mi se întâmplă, văd politicieni șmecheri aroganți și analfabeți, văd moderatori ipocriți și fără capacitatea de a părea măcar moderatori (un fel de lingăi), văd mașini turtite și victime desfigurate, știri cu nenorociri, nenorociri și gunoi.

După acest exercițiu de privire, mă trezesc din ”reverie” și revin la ale mele. Numai că nu mai știu care erau ale mele. ”Așa-mi trebuie!” îmi zic, ”dacă te uiți la televizor”. Din fericire, sunt ocupat destul de mult, altfel aș fi un privitor de nădejde. După spectacol, spuneam, rămân cu un fel de gol, dar în același timp cu o mare, grea apăsare. O vreme simt că nu mi-e bine și nu realizez de ce. Apoi îmi dau seama: mă împovărează răutatea adusă de știri, minciuna din dezbateri și declarații. Însă, cel puțin pentru mine, având în vedere timpul consumat cu ele, acestea reprezintă un procent foarte mic. Problema este că mă simt la fel de apăsat și golit când văd răutatea unora în intersecții, când constat că o clipă nu am fost atent și vânzătoarea m-a ”șmecherit”, când aflu că zâmbetul de ieri era programat și acoperit de bârfă în alte cercuri. Pe ecranul realității se întâmplă mult mai multe.

Poate și altora li se întâmplă. Îndrăznesc să cred că în mod sigur simt și alții la fel. E lumea noastră.
Mă întreb în aceste momente de golire și împovărare: cum ar fi dacă m-ar proteja un clopot se sticlă, vreun filtru magic în spatele căruia să mă atingă doar binele, veștile senine și adevărul?

Unu la mână, nu e posibil așa ceva, dar cred că m-aș simți un pustnic, ce mănâncă de o sută de ani legume fierte în două ape. Și în al doilea rând nu cred că aș face abonament la clopotul de sticlă. Liniștea în lumea noastră și pozitivul au un preț inacceptabil: izolarea.
În concluzie nu am de ales, trăiesc aici, în lumea în care opțiunile mele se reduc la: hai să nu mai aduc și eu vești rele; hai să nu mai îngroș rândurile celor ce ascultă minciuni; hai să nu mai ațipesc în cloaca dezbaterilor și să încurajez astfel pe moderatorii divorțați de bunul simț.
Există multe hai-uri.
Totuși, decât să mă izolez, mai bine să fiu altfel. Chiar și acest lucru poate fi o fereastră larg deschisă către alt orizont. Sună idealist, visător, utopic, dar din fericire drumul poate trece printre aceste jaloane. Decât noroi mai bine slalom.

 

Daniel Chirileanu - Majesty.ro