Majesty

Doi eroi. Doi băieţi născuţi pentru că părinţii lor şi i-au dorit şi erau credincioşi. Amândoi promişi lui Dumnezeu înainte de a se naşte. Unul  se numeşte Sam, celălalt Sam.
Cel puţin aşa presupunem că îi strigau prietenii lor dacă nu chiar şi părinţii.
Cei doi se nasc pentru ceva special: trebuiau să elibereze pe confraţii lor din ghearele  sărăciei, ale neştiinţei şi robiei crunte.
Sam 1 tot aude glasuri, i se pare că mereu are ceva de făcut, de lucrat, aude mereu chemări şi porunci şi responsabilităţi. Sam 2 simte şi el un neastâmpăr. Ceva îl tot mână într-o zonă unde fraţii săi suferă, sunt năpăstuiţi de filisteni, mor de foame, sunt umiliţi şi pe deasupra sunt şi fără Dumnezeu. Impulsurile interioare erau menite să deschidă în inima lui dorinţa de a se implica, de a gândi o strategie de eliberare. Însă  în timp ce Sam 1 (Samuel ) are viziuni cu Dumnezeu, Sam 2 (Samson) îşi „clăteşte „ochii prin discotecă după fete. Samuel are grijă să nu se stingă sfeşnicul rugăciunii de la tabernacol, Samson face jucării din nişte amărâte de vulpi şi aprinde câmpul. Samuel  vizitează pe oameni şi împarte speranţă şi viziune; Samson face ghicitori şi catrene la nunţi fără finalitate. Samuel caută până şi măgăriţele pierdute ale lui Saul. Samson în schimb, atât de puţin preţ pune pe oameni că pentru un pariu pierdut ucide 30 de semeni şi le ia hainele ca  amendă pentru jocul stupid în care intrase.
Samson crede că izbăvire înseamnă spectacol, provocări, zgomot, presă, fotografii, tam-tam cât mai mult, iar Samuel înţelege că orice act de salvare începe cu moralitatea proprie, cu întoarcerea oamenilor la Dumnezeu şi cu dreptate. Prin urmare  în timp ce Samuel înfiinţează şcoli(aşa numita şcoală a profeţilor), Samson dărâmă porţi, se joacă de-a  Hercule. Unul crede că educaţia va salva naţiunea, celălalt consideră că circul. Unul alege discreţia şi cinstea, celălalt optează pentru teatru şi pentru  scandal. Amândoi  chemaţi, amândoi talentaţi, amândoi din familii ireproşabile, cu misiuni identice şi foarte înalte.
Samuel moare aşa cum a trăit; în linişte, fără  nimic spectaculos. Poporul plânge în tăcere; murise un mare om, un caracter fără pată. Dar Samson  decide că va juca ultimul rol în cel din urmă spectacol. Cu puterea primită înapoi de la Dumnezeu  îşi sărbătoreşte moartea printr-o ceremonie ciudată, ia cu el în mormânt încă vreo 3000 de oameni, prieteni şi duşmani. Nu plânge nimeni, cine să plângă, muriseră toţi.

Izbitor de asemănători cu eroii de azi. Unii în bun simţ şi discreţie se strecoară prin lume ca o binecuvântare, ca un parfum imperceptibil. Fac milostenii, slujesc, suferă, ocolesc reflectoarele şi pleacă aşa cum au venit: în tăcere, fără evenimente de presă fără paparzzi angajaţi, fără ceremonii costisitoare şi zgomotoase.
Nici măcar acest articol nu se sinchisesc să-l pună în ramă. Dar nouă ne e dor de ei, cei ce mereu vor fi anonimi şi tăcuţi dar purtători de bine. Neamul lor încă există. Cred că vreau să fiu rudă cu ei.