Majesty

Poate că semăn cu tata, adorm ușor. Pot rămâne treaz 3 zile dar și pot dormi non-stop 3 zile. În sinea mea, sper că veșnicia va începe cu odihnă (nu aceea de o mie de ani).
Singura condiție pentru somnul meu este aceea de a sta întins. Din acest motiv, mă mai trezesc atunci când conduc.
Nu pot dormi în tren, dacă nu mă pot întinde.

A fost o vreme când abia urcai în tren. Nu se vindeau bilete cu loc, iar dacă se vindeau nu erau bune la nimic. Trebuia să vii cu executorul judecătoresc să-ți obții locul, în cazul în care ajungeai până la el.
Ce n-ar da acum societățile de căi ferate să mai vadă trenurile pline. Dar e trecută vremea trenurilor. Aproape a devenit un lux în lume să călătorești cu trenul. Acest slujitor zgomotos și ritmic devine piesă de muzeu, chestiune de moft. Oamenii au super-bărci cu 7 motoare; elicoptere, firme de transport. Spun cei ce par a ști, că în curând trenul va fi o amintire.
Cine ar fi crezut acum nu foarte mulți ani în urmă că  un lucru atât de necesar va deveni scump, inaccesibil și depășit?

Povestea trenului este povestea multor indispensabilități din viața noastră.
Avem obiecte preferate, esențiale; avem subiecte, cuvinte, cântece, imagini, care par a fi de neînlocuit; există persoane în viața noastră despre care credem că vor lua cu ele, dacă pleacă și lumea noastră, însă de multe ori ne despărțim foarte ușor de cele din categoria de neînlocuit.
De ce?
Din multe motive.
Unele lucruri, cuvinte, posesii chiar devin inutile. Alte valori  scad în ochii noștri din pricina ochilor opiniei publice. Suntem într-o mare măsură robii decretelor publice. Deși mașina mea ar mai fi mers vreo 10 ani, am vândut-o pentru că nu mai era în trend.
Dacă renunțarea se referă la obiecte, la bagaje, la teorii, numim acest lucru progres. Dar cum să numim părăsirea celor care înainte de a deveni moși sau babe, erau protectorii noștri; sau cei ce azi sunt ”babaci” au fost până nu demult eroii noștri, cei cu care voiam să ne asemănăm?
Cum să numim detașarea de Dumnezeu sau faptul că apropierea de El devine un moft, un fel de Orient Expres. E interesant, ne spunem, să faci o asemenea călătorie o dată în viață. În rest, parcă și Dumnezeu, și bunicii, uneori și părinții(la unele case chiar pruncii) devin trenuri care vin prea încet, costă cam scump, au încă norme, gări, izul lumii ce apune.
Pentru mine trenul e un semn; când trenul se va fi oprit înseamnă că noi am murit de mult. Se va fi stins răbdarea, înțelepciunea, frumosul, istoria, succesiunea și direcția comună. Atunci vom fi singuri și pietoni, fiecare cu urmele lui.
Sper că trenul nu se va opri mai devreme de Întoarcerea Lui.  

 

Daniel Chirileanu - Majesty.ro