Majesty

Aţi fost vreodată folosiţi? Căruia dintre noi nu i s-a întâmplat acest lucru? Cum mă simt când sunt folosit? Ei bine, nu simt. Tocmai asta este, că nu-mi dau seama, nu realizez concomitent cu întâmplarea. Din acest  motiv şi pot fi folosit. Uneori ni se întâmplă că  pricepem lucrurile abia spre sfârşit şi atunci ne resemnăm.

În mod obişnuit suntem folosiţi de către părinţii noştri divorţaţi (pentru a plăti „facturile” trecutului), suntem folosiţi de copiii noştri , dacă suntem părinţi ocupaţi, putem fi folosiţi de prieteni, de duşmani zâmbitori, de străini cu fler.
E clar, nimeni nu se simte super încântat de treaba asta, însă foarte puţini au murit din ea.
După ce lucrurile s-au consumat, analizezi rezultatul şi , pentru că nu ai alternativă, te consideri coautor la realizarea profitorului. Aduni eforturile de a schimba programul, socoteşti relaţiile stricate în încercarea de a răspunde celui despre care nu ştiai că e profitor, adaugi dificultăţile toate peste care ai trecut(că de obicei suntem folosiţi la lucruri grele nu la joacă) şi concluzionezi: a meritat, mai vreau.
Ei bine, aici e aici, când tu zici mai vreau, iar celălalt îţi spune: nu. De fapt ai fost de unică folosinţă.
Cel mai tare ne doare când suntem de unică folosinţă. Când afli că cineva s-a folosit de cunoştinţele tale sau de priceperea ta ori de resursele tale, eşti dispus să ierţi. Te aştepţi însă, că l-ai convins pe celălalt de valoarea ta, de  posibilităţile tale şi vei căpăta astfel statut de partener. Adică, data viitoare nu mă mai minţi, cere-mi direct şi încheiem înţelegerea. Umilirea şi rana vine atunci când ţi se spune: hei, tu nu ai înţeles? Nu mă interesezi. Pur şi simplu s-a întâmplat că la un moment dat aveai ceva ce-mi trebuia. Nu sunt dispus la înţelegeri sincere,deci te-am lucrat.
După o astfel de „reuşită” ai sentimentul că cineva te-a ucis. Nu te dor banii, care oricum s-au dus, nici eforturile consumate şi nici timpul care oricum a devenit trecut. Ceea ce mă doare este idealul pe care mi-l construisem din această colaborare; mă doare sentimentul ucis că însemn ceva, că am că are cineva nevoie de mine.
Este ca şi cum ţi se plimbă pe sub nas o frumuseţe de îngheţată, pe un soare dogoritor şi după  prima atingere a buzelor, dăruitorul o smulge şi o calcă în picioare.
Aproape de comic. Ce uşor putem fi păcăliţi.
Dar….
Nu despre ei este vorba, despre ceilalţi. E vorba despre mine.
Cum fac eu?
Mă număr întrec ei ce trag pe sfoară? Fac mini strategii pentru profituri neîndrăznite? M-am folosit de altcineva pentru o secundă meschină ori egoistă şi apoi l-am călcat în picioare?  Am adus la incandescenţă inima cuiva, doar pentru a demonstra altuia sau alteia că sunt tare şi apoi i-am făcut vânt în prăpastia nepăsării.

La final; oi fi îndrăznit să cred că şi pe Dumnezeu l-aş putea folosi (pentru vreun examen, o operaţie, un loz) apoi m-aş putea descotorosi de El?

Dacă am năravul de a mă folosi de ceilalţi(şi apoi îi arunc la gunoi) nu sunt decât mai mult decât un om de unică folosinţă.   

 

Daniel Chirileanu - Majesty.ro