Majesty

Oare îţi dai seama cât de mult eşti influenţat de oglinzi? Eşti un produs al oglinzilor care te-au  privit.
Din motive de neatenţie am la maşină oglinzi diferite. Pe partea stângă o oglindă care amplifică, umflă lucrurile şi distanţele, dă impresia că totul e ceva mai mare decât în realitate. Orice maşină care se apropie îmi pare un bolid ce merită să mă depăşească, deşi uneori, e un amărât de Trabant  sau Tico. Oglinda din partea dreaptă este aproape normală  uşor concavă, micşorează puţin lucrurile şi creează distanţă . Trebuie să fiu foarte atent pentru a şti când mă pot retrage în siguranţă.
Nu mă pasionează oglinzile; pentru o asemenea pasiune ai nevoie de-un fizic iubit de oglinzi. Dar fără să vreau mă privesc oglinzile pe mine. Ochii celorlalţi sunt oglinzile mele. Când m-am privit în ochii reci, uşor concavi, reali ai unor oameni n-a simţit decât că voi fi pentru totdeauna ceea ce am fost la prima întâlnire cu ochii respectivi. Am întâlnit şi întâlnesc mereu privirile unor oameni valoroşi, speciali, dar care au fost pentru mine o prea reală oglindă. Am văzut în oglinzile acestor priviri, ţăranul, nesavantul, banalul, prea puţin simpaticul, superficialul, stângaciul, nediplomatul, netitratul, necioplitul şi toate din această gamă. În fond sunt adevărate toate lucrurile de mai sus. Ochii lor nu au minţit, aceşti oameni când s-au întâlnit cu mine au ales să fie o oglindă reală, uşor concavă.
Am întâlnit însă , (i-adevărat de infinit mai puţine ori) în adâncurile uşor bombate ale unor oameni diferiţi, priviri ca nişte fântâni care în mod voit se aşează sub privirile tale, pentru ca în momentul în care te oglindeşti în ele să vezi nemărginirea senină de deasupra capului tău şi să învii în inima ta o sămânţă de alt fel, să trăieşti, fie şi pentru o secundă iluzia , dorinţa , visul de a fi atât de sus şi atât de aproape de înălţime pe cât  te vede privirea de sub tine.
Când te întâlneşti cu oameni care te privesc, aşa cum ai putea să o faci  tu însuţi,ca o oglindă cinstită dar seacă, dreaptă, corectă dar goală, rămâi mediocrul din ochii lor. Niciodată nu te va schimba, niciodată nu te va chema o treaptă mai sus o astfel de privire, dacă ai însă şansa de a te oglindi în privirea cuiva care ştie să te aşeze deasupra ca şi cum ţi-ar spune  tu poţi mai mult, tu eşti mai mult decât pari; eu , independent  de opinia celorlalţi, te văd mai important, mai în stare, mai altfel. ..

 O astfel de privire este nu doar vindecătoare ci este ca un ochi de mamă care te ţine în braţe şi în tăcere te scaldă în atâta cer, în atâta importanţă şi înălţime încât rămâi cu dorinţa şi promisiunea că atunci când această privire te coboară din braţele ei ca să mergi pe picioarele tale vei face tot ce poţi ca să adevereşti tabloul înalt care te-a privit. Fiecare dintre noi suntem în locul în care ne aflăm, nu datorită oamenilor sinceri şi reci, nu prin bunăvoinţa preacinstiţilor privitori, ci datorită adâncimii unei priviri mai bune decât meritul nostru. Dacă îmi doresc să fiu privit de-o astfel de oglindă? Sigur că da. Din când în când Dumnezeu trimite în calea mea câte o astfel de privire, uneori am sentimentul că nu găseşte pe cineva şi vine chiar El să mă privească, El este oglinda mea de zile nesenine. Dacă îmi doresc să fiu o astfel de oglindă la rându-mi? Ba bine că nu. Ce altceva şi-ar putea dori oglinda privirii mele decât să trezească în cei pe care oricum îi văd mereu mai presus decât mine gândul că atunci când vor păşi singuri, vor fi mari, îşi vor aminti de tabloul din care au coborât. Asta-i năzuinţa.