Majesty

Am cunoscut o bătrână, darnică, simpatică, povestitoare. Trebuia să pleci din casa ei cu ceva, obligatoriu. Darul pe care îl primeam de obicei era un borcănel cu dulceaţă de fragi. O minune, numai că, borcănelul era adunat de pe malul Bistriţei, venit de la gunoaie şi era cu încă vizibilă crema de ghete pe interior. Avea câte-o dată şi eticheta intactă. Ce trebuia să fac? Să primesc borcanul ori ba? Îl primeam, pentru că plecam. Dar atunci când ghinionul făcea să fiu servit la faţa locului din acel borcan; vă închipuiţi ce gust de petrol, ce gust de…
Nu eram singurul „fericit”, mai erau şi alţi „clienţi”. Dar odată, unul a refuzat, vădit revoltat pentru „mizerie”. Nu am văzut pe cineva mai dezarmat şi mai dezamăgit, decât pe bunicuţa respectivă. Ea nu vedea. Cum să mai vadă crema? Nici nu mai avea gust, de unde să ştie de petrol? Dar dulceaţa din fragii strânşi cu efortul aplecării la fiecare boabă, şi cu leii din pensia veteranilor de război daţi pe zahărul la cotă, asta era cel mai de preţ lucru pe care îl avea; atât era ce avea de dat. Demnitatea ei se mai hrănea din bucuria că mai poate oferi ceva.

Sacrificiul este o temă  ispititoare. Poate fi mobilul unui scenariu de film, inspiră cântece, justifică medalii, naşte eroi.

Sacrificiul cel mare însă, este atunci când nu  refuzi ceea ce ţi se oferă cu bună inimă. Deşi ştii că primind vei deveni dator, primeşti darul, Tu ştii şi simţi că de fapt ai cedat poziţia de mai bogat, de mai înţelept, de cel care poate da tuturor, de cel ce nu are nevoie de la nimeni. Acesta este sacrificiul, să mori dator , deşi eşti putred de bogat. Să primeşti sfaturi, deşi tu ai scris cartea; să accepţi împrumutul, deşi tu eşti bancherul.

Ce nevoie avea Dumnezeu de două parale? Când la un semn ar fi curs, precum puhoaiele, cirezi întregi de galbeni? Şi totuşi a golit visteria şi le-a primit de la văduva sărmană. Cât depindea Dumnezeu de două pâini şi câţiva peştişori, când la porunca Lui peştele putea veni şi cu drahme în gură la o simplă aruncare de mreje? Dar a ales să le împrumute de la un copil.

Sacrificiul a devenit acum altceva decât să devii martir. Şi nu-i mai puţin dificil de primit ceva de la cei mai puţin igienici decât noi; nu-i simplu să asculţi un bătrân când îţi dă sfaturi despre „baiţ”, când tu te referi la unitatea de memorie digitală iar el îţi dă reţeta la o vopsea din cărbune de nuc şi apă fiartă.


Prin urmare; nu mă sacrific atunci când duc eu undeva un sac de portocale, ci atunci când pricep şi accept 1 leu din batista bunicii mele. Nu-i eroism să fac eu totul, ca un atotputernic şi atotştiutor, ci atunci când accept să fiu  neajutorat şi vulnerabil şi sărac.
De aici încolo începe eroismul, sacrificiul, mărinimia. Iar mărinimia adevărată va găsi o cale discretă, nejignitoare de a răsplăti pe cei ce ne dau cu toată inima. Dacă nu pot găsi eu calea, o va face sigur Dumnezeu, că oricum El dă însutit celui ce un pahar cu apă dă.

Daniel Chirileanu - Majesty.ro