Majesty

E una din multele nopți când, deși mi-aș dori, vremea somnului nu e. Trebuie să ajung acasă. La radio se vorbește despre debutul unui grafician care a vernisat o expoziție de autor. Aud experții invitați. Deși nu-mi explic de ce, aud critici și comentatori care deși ar trebui să se refere la operele expuse, ori să vorbească despre autor, ei, criticii, experții parcă și-au scris discursurile acasă, înainte de a vedea operele. Îmi pare că textele alcătuite pompos , cu fraze extreme în care nu mai distingi atributivele de subordonate nu au nici o legătură cu vernisajul.

Sofisticărie la care îți trebuie dicționar și chiar dacă ai avea ar fi dificil spre imposibil să găsești sensul și rostul. Dar nu decodificarea mesajului este marea problemă ci gustul ca de leșie mâncată din greșeală, la manifestarea fățărniciei  cu care acești comentatori se reclamă pe sine folosind ocazia , sărbătoarea unui debutant, spre a vorbi despre ei înșiși. Nu vorbesc despre operă sau autor ci își arată luminăția, folosesc neînțelesuri ca să-și slăvească ermeticele gânduri și limbajul  pretențios. Ei vorbesc despre nimic, prin fraze care prin inaccesibilitatea lor mărturisesc despre un prea înțelept expert. Mai mult decât de prost gust, să faci din sărbătoarea cuiva, momentul tău de glorie. Să transformi cadoul pe care tu l-ai adus în subiectul sărbătorii.
Trebuie să fii destul de fără inimă ca să deturnezi bucuria, și așa încolțită de emoțiile începutului, a așteptărilor nerealizate, de criticile obiective sau răutăcioase ale cuiva; Este josnic să transformi momentul de răsplată al unui om, în spectacolul tău, ca și cum nu cel ce a muncit și merită medalia este important ci tu căruia ți s-a făcut onoarea să o înmânezi. Îmi imaginez secvența de speranță, de curiozitate , de așteptare a celui care a realizat ceva cu sufletul lui și acum a decis că vrea să împartă cu alții, așa cum o bucătăreasă ascunsă mereu printre aburii de la bucătărie apare pentrua  servi personal desertul. Își face de treabă și întârzie în așteptarea reacției la bunătățile aduse, iar cineva se trezește să ofere tocmai atunci  niște superbomboane cu un gust atât de pregnant încât anulează orice capacitate de degustare. Cineva răpește  prin lipsă de simțire bucuria unei motivații, prin aroganță și egoism stinge așteptarea simplă a cuiva care a făcut totul.
Se pare că unii dintre noi au darul de a străluci exact atunci când nu e cazul. Poate fi provocator, ca să te compari cu licărirea unui licurici; poate fi ispititor ca tu, criticul cu expertiză, să demonstrezi că ești mai bun poet  în proză decât poetul abia lansat în poezie. E foarte lesne să umilesc fără a rosti vreun cuvânt. Mi-e foarte la îndemână să-mi demonstrez policalificările în raport cu cineva care pe lângă alte hibe mai suferă și de bun simț. Poate fi dulce să deturnez aplauzele pentru realizările cuiva către mine. De multe ori observ moderatori care au invitați doar pentru ca ei să fie puși în lumină; de extrem de multe ori văd prezentatori care spun un cuvânt despre invitat și zece propoziții despre sine. De prea multe ori am lăcrimat împreună cu debutantul care tânjea după semnalul de simplă apreciere și încurajarea că poate merge mai departe, iar încurajarea a uitat să mai vină.

În fiecare răscolit de clipă pe drum, participăm , avem calitatea de invitați la expoziția unor autori. Și așa stând lucrurile se subînțelege că suntem criticul din gura căruia sau din gesturi, gazda care vernisează vreun gest, vreo realizare în calea noastră așteaptă discursul. Nu voi spune decât: ce altfel ar fi sub privirile lui Dumnezeu lumea dacă am binevoi să facem din clipele hărăzite, ocazii de a spune celorlalți că-i sărbătoarea lor.
Dacă ar fi așa locul pe care l-am putea ocupa în fiecare zi ar fi acela de super-invitat.

 

Daniel Chirileanu - Majesty.ro