Şi judecă tinerii pentru necântare?
Am venit de la un congres. Nu spui care că nici nu contează. M-au marcat două lucruri: primul, un mesaj scurt dar extrem de inspirat al lui Baraka Muganda (am datoria să-mi spun povestea – experienţa mea cu Dumnezeu), iar al doilea a fost o confirmare a unei temeri cu care plecasem la congres: muzica.
Nu m-am speriat, pentru că asistasem şi la alte grozăvii. Dar m-am întristat încă o dată la gândul că tinerii (nici adulţii) pe care îi ştiu nu mai cântă.
Aş zice că din cauza lor, dar, am observat bucuria cu care cântă o noapte întreagă uneori, când au un ecran şi măcar textul cântecelor, împreună cu un acompaniament.
Textul, este foarte important atunci când vorbim de muzică spirituală şi nu de dans.
În copilărie cântam. Mă număr printre aceia care memorează cântecele datorită versurilor. Din cauza textului le şi percep ca pe o rugăciune.
Dar mi s-a întâmplat o nenorocire: nu mai ştiu textele. Prima dată am crezut că dau semne de bătrâneţe prematură, apoi am aflat că nu, eram doar o victimă, printre multe mii.
Cineva, ( poate unul care putea să comande şi unul care putea să execute) au luat într-o noapte (că nu se putea realiza aţa ceva la lumină) cântecele mele şi le-au demontat. Au demontat cum demontezi o cutie de viteze hidramată. La remontare îţi iese un aspirator. Probabil nu cu gând rău(dar oricum neinspirat), poate doar cu aroganţa că nişte veacuri de „la fel” şi de „arhaism bisericesc” şi de frumuseţe a slovei, devenită aproape parte din fiinţa unor muritori nu atât de superdotaţi ca dumnealor, au considerat ei că nu contează, că pot fi dispreţuiţi şi mâzgăliţi. Poate într-o zi şi Tatăl nostru li se va părea revizuibil, cine ştie.
Mă tot uit de-atunci cum a murit cântecul în patria bisericii mele, cum, ca să ne minţim că nu-i adevărat încercăm imense concerte de autocare şi specializări.
Nu pot să nu mă întreb de ce?
Doar pentru că s-a putut?
De fapt mereu am rămas „mască” la manifestarea puterii.
M-a uimit rapiditatea cu care se manifestă oamenii când deţin puterea aşa cum sunt ei de fapt. Nu a exagerat cu nimic cel ce a afirmat că pe un om îl cunoşti cu adevărat doar atunci când îi dai puterea. Ce te faci când puterea stă veacuri întregi la cineva? Puterea este, în discuţia noastră, posibilitatea de a administra nişte decizii(posibilitatea de a manevra un buton, la cheremul personal, deşi rezultatul afectează pe foarte mulţi , multă vreme).
Cântecul meu nu a murit, a fost ucis. De ce? Pentru că s-a putut. De către cine? De către cineva care probabil a confundat un mega proiect cu rugăciunea. Rugăciunea simplă, pe alocuri arhaică, înapoiată, a fost văzută la acel moment ca ceva ce trebuie revopsit, recarosat, dar ea săraca a murit în timpul operaţiei. După ce a murit am pus ca în povestea lui Andersen o privighetoare de aur în locul celei adevărate, nestrălucitoare, şi am obligat pe toţi să o asculte, să o imite.
Încă nu pot, în mintea mea curg mereu alte cuvinte, alte rugăciuni, dar sunt obligat să le tac. Am văzut că se aşterne tăcerea şi peste alte guri. Ceea ce mă apasă pe gânduri este îndrăzneala(ca să nu zic tupeu) de a acuza , mai ales pe tineri pentru că s-au stricat şi cântă prăpăstii şi nu cântă din carte.
Scuzaţi-mă, din care carte?
Nu-i apăr, dar îmi explic. Dacă noi cei tari tot le-am stricat cântecele, pe care abia reuşiseră să le înveţe, atunci ei se adaptează, caută ceva ce pot învăţa de la început şi care pare a fi mai stabil decât super-privighetoarea noastră. Dacă tot am ucis cântarea, să nu mai fim şi judecătorii celor ce au curajul să observe.
Să fiu atât de idealist să cred că va mai fi vreodată la fel? Să-mi imaginez că cineva ar putea să nu mai folosească autoritatea cu aroganţă? Să profit de faptul că am acum un buton şi să fac la fel?
Nu, probabil că voi păşi pe lângă cei ce învaţă să cânte frumuseţea stinsă de după capodopera de acum, poate voi învăţa cu ei,cei tineri şi adesea condamnaţi, cântecele lor trăite, cu speranţa că nu vor fi revizuite şi Cântarea Mielului sau cele de dincolo de aroganţa lumii.
Asta e!
Daniel Chirileanu - Majesty.ro

written by oana, 26 august, 2009
written by lisa, 26 august, 2009
written by lisa, 26 august, 2009
written by Huiban Ionut-Laviniu, 26 august, 2009
written by richi, 26 august, 2009
written by dulgherul, 26 august, 2009
written by Proscrisul, 26 august, 2009
Pentru criminali, stiti dumneavoastra care, n-am decat "iarta-i Doamne ca nu le-a pasat de consecinte".
Eu dac-as avea butonul, as organiza un "congres" unde sa se cante din memorie... si unde nu se stie sigur, sa verificam cu varianta veche, ca-i mai buna, ca si vinul...
written by Hermann Gunkel, 26 august, 2009
written by daniel Horindau, 27 august, 2009
written by estera, 27 august, 2009
written by Mihai Bala, 27 august, 2009
written by rene, 27 august, 2009
poate "sus" nu s-au pus toti la culcare ...
written by rene, 27 august, 2009
written by Sam , 29 august, 2009
written by Hermann Gunkel, 29 august, 2009
written by ani m, 30 august, 2009
written by drumetul, 31 august, 2009
written by drumetul, 31 august, 2009
Fratiilor, v-ati gandit ca proiectul vostru pe terman lung afecteaza inimi, chiar si de-ale tinerilor pe care ii criticati asa "duios"?
written by un asteptator, 09 septembrie, 2009
Cartea s-a schimbat mai de mult. De ce doar acum aceasta reactie? Poate fiindca autorul nu era la "butoane"?
Imi pare rau pentru tonul acid, dar violenta (fie si doar verbala, ca e violenta, chiar daca e "poetica") naste violenta.
Poate mai citeste si Daniel pe aici, pe la reactii. Sunt dezamagit de el. Aveam o viziune "idealista" pana acum in privinta lui.
written by Asteptator, 10 septembrie, 2009
Aveam o viziune idealista despre tine pana acum. Te-ai gandit la consecintele gestului tau? Te-ai gandit in ce oameni lovesti? I-ai consultat inainte? De Matei 18 ai auzit? Ceea ce faci aici e curata barfa.
De ce doar acum aceasta interventie, la aproape 3 ani, de la aparitia imnurilor? Ai asteptat sa ajungi la BUTOANE?
written by ciprian, 22 octombrie, 2009

Miercuri 








