Vi s-a întâmplat în  ultima  vreme să întâlniţi persoane „ciudate” ?
A, poate  nu aţi fost suficient de atenţi, dar, se mai pot întâlni.
Cum nu aţi văzut în ultima vreme vreun „înapoiat ” care mai cedează locul în faţa unui bătrân sau a unei doamne ? Nu v-a şocat faptul că aţi întâlnit pe cineva care mai compostează biletul de autobuz, chiar dacă este pe o linie sub-urbană? Cine mai scoate astăzi pălăria când salută? Cine mai spune sărut-mâna, soţiei sau mamei? Cine se mai întoarce la ghişeu sau la magazin pentru a returna un rest prea mare ?

Mi-e dor de pozele alb-negru, de tablourile colorate manual, de alviţă, de iarmaroc, …
Pentru mine ,şi mai bătrâni ca mine, acestea sunt motiv de nostalgie. Pentru cei mai de azi trăitori  sunt istorie, muzeu, relicve.
Banca de la poartă s-a transformat în „mess” porecla de altădată a devenit auto-aplicatul „nickname”; oracolul, de la sfârşit de clasa a VIII a, a devenit „hi5”; locurile tipărite în imagini  pixelate din geografia de a VI a, pot fi văzute acum cu „google earth”.

Privirea spune o mulţime de lucruri, chiar mai mult şi mai puternic decât cuvintele.
O privire poate spune: cine eşti?; nu te teme!; o altă privire poate să zică: îmi placi! sau te vreau; mă interesezi…
O privire poate să spună : sunt disperat sau sunt fericit. Privirea zice,  sunt trist, mă simt jenat, sunt surprins, m-ai dezamăgit.
Privirea se miră, trimite, cheamă, întreabă, răspunde, apreciază, dezaprobă, măsoară…
O privire poate fi rece, preocupată, obraznică, insistentă, indiferentă sau pierdută.
Pentru văzători, ochii sunt ca o fereastră fără perdele prin care cei din jur privesc în interiorul nostru.

De la „profa de sex la mascaţii  piticului porno”

Secolul nostru.
O televiziune ascunde totul după Elodia, poate ca după ea se pot ascunde chiar iahturi;  un prezentator are un singur subiect „Băsescu”, poate că atâta poate ori crede că nu poate mai mult; pe un ecran este apărat Becali, pe alt ecran se lăfăie hoţii ; la o curte vin mascaţii să aresteze bătrâni, la alta se dezleagă criminali pentru conjunctivită, un ziar slăveşte, alt ziar terfeleşte. Moderatorii cu un singur neuron, ziariştii fără gramatică sau etică, poliţiştii hoţi, hoţii  poliţişti, violatorii în vacanţă, vânzătorii de copii, politicienii orbiţi de egoism inimaginabil, doctorii fără inimă, preşedinţii măscărici, lingăii de la orice priveghi, târfele  analist, procurorii incompetenţi, judecătorii  răi şi orbi, elevele şi piticii porno, profesorii  de sex ori de meditaţii supraplătite, s.a.m.d. Toţi sunt oamenii acestei planete. Din păcate  rodul sacrificiilor noastre. Pentru că eu care stau lipit de un ecran îl fac pe „de 7 ani prezentatorul unui singur subiect” să fie acolo încă; datorită mie un alt prezentator nu o lasă pe Elodia să doarmă; din cauza superficialităţii mele pot exista uscăturile din lista de mai sus. Însă, una peste alta, toţi cei prea-pomeniţi sunt nişte semne. Sunt semnele sfârşitului. În vremurile din urmă oamenii vor fi, iubitori de bani, hrăpăreţi, mincinoşi, trădători, ucigaşi, curvari şi aşa mai departe.

- Teoria pervertirii motivelor -

„Din pricină că era Ziua Pregătirii Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească picioarele celor răstigniţi…” Ioan 19;31

La prima vedere eşti năucit de nelogica întâmplării. Adică omori pe Fiul lui Dumnezeu din pricină că nu vrei să încalci cumva o regulă dată de El. De parcă o crimă este  un fleac în comparaţie cu o interpretare bigotă a unei Legi deteriorată la rându-i de chiar acei ce exagerau în respectarea ei.
O inimaginabilă pervertire a motivelor. Decăderea ajunge până la a pune orice fărădelege  pe seama unui motiv sfânt. Aşa am cunoscut grozăviile terorismului fundamentalist de orice fel, aşa a funcţionat inchiziţia şi de aici a plecat holocaustul.

Teoria paşilor mărunţi

Scor final 0-3 între „Dacă aş fi” şi” pentru că sunt”

Mereu motivăm lipsa de implicare,atitudinea, indiferenţa ori detaşarea noastră cu scuza: „dacă aş fi”. Când trecem pe şosea ne spunem: dacă aş fi ministrul transporturilor aş asfalta, când stăm la rând în faţa unui cabinet stomatologic ne spunem: dacă aş fi medic nu ar sta oamenii atât de mult , aş fi mai organizat;  când sunt elev îmi spun: dacă aş fi profesor orele ar fi mult mai interesante şi aş fi  mai pasionat, aş fi mai înţelegător. Sau, în relaţia cu cineva zic: dacă aş fi sigur că mă iubeşte aş fi şi eu fidel şi mai implicat în relaţie; când sunt necăsătorit îmi spun că dacă aş fi …