Sub  ciorchinele de stele al unei nopţi,  un tânăr visa cu creştetul sprijinit pe o piatră. Visa o nemaivăzută scară de la planeta lui la alte văi de univers. Era un fel de viziune cu îngeri,  care coborau şi urcau, cu Dumnezeu care îi vorbea. Greu de priceput  înţelesul. Dificilă tâlcuirea vreunui mesaj, dacă putea fi tâlcuit vreunul. Iacob, visătorul, s-a trezit şi, revenit la realitate purcede la o negociere foarte directă, aproape tupeistă cu Dumnezeu.

Mă-ntorceam acasă, şi, cum veneam dinspre apus, noaptea fusese doar de patru ceasuri. Prin hubloul avionului priveam înmărmurit cum orizontul s-a luminat dintr-odată şi în burta întunecată a păsării cu care zburam pătrundea dimineaţa. Ziua se aşternuse deasupra norilor, dar jos, printr-o fereastră din nori, vedeam bezna şi în beznă un mic orăşel în care ardeau încă luminile aprinse de cu seară. Cei de acolo nici nu aveau habar că noaptea trecuse, că se făcuse dimineaţă. Interesant simţământ am avut; eu eram orbit de atâta lumină, de strălucirea cu care soarele potopea orizontul  iar jos încă era stăpân întunericul. Oamenii încă dormeau sau cel puţin se comportau ca şi când ar fi fost noapte.

Dintr-un sat, de undeva, odată, a plecat să-şi caute câştigul un pământean. La plecare nevasta omului i-a dat un fel de poruncă; să lucrezi numai pe mulţi bani bărbate şi să te întorci bogat! Împreună cu acesta a pornit şi un alt confrate de sărăcie, dar spre deosebire de femeia celui dintâi, a acestuia l-a sfătuit să lucrezi bărbate şi pe mult şi pe puţin, cum vei găsi!

Povestea spune că de întors s-au întors amândoi, dar cel ce lucrase numai pe mult adunase puţin, iar cel ce lucrase pe oricât s-a întors bogat.

„Când eram copil simţeam”
                
Uneori mergem la dentist şi acesta, pentru a stabili un diagnostic al unui dinte, foloseşte mânerul unei dălţi pentru a lovi pereţii laterali sau vârful dintelui şi întreabă „simţi?”, „te doare?”. Dacă simţi, dacă te doare este semnul vitalităţii, înseamnă că dintele este în viaţă. Lucrurile se schimbă atunci când nu mai reacţionezi în nici un fel la lovitură. Mi s-a întâmplat că aşezat pe scaunul „de tortură” al unui dentist, de altfel foarte răbdător şi priceput, acesta freza un dinte, despre care eu spusesem că are nerv. Tot mă întreba dacă mă doare şi îmi ceruse să-i dau de ştire când simt durerea. Ei bine eu aşteptam la rându-mi sosirea durerii, ba chiar îmi induceam un sentiment de durere în aşteptarea celei adevărate, aproape străfulgerătoare a atingerii nervului, dar durerea nu venea.

Teoria decenţei

Parcă istoria se joacă de-a şicanele cu noi. Odată ne dictează să ascundem totul, să tăinuim până şi adevărul că pământul e rotund şi se învârte, iar altă  dată  dă totul peste cap şi scoate la iveală nu doar ştiinţa ci şi tainele şi gunoaiele. De fapt, spunem că istoria, pentru a proteja adevărata identitate a vinovaţilor. Vinovaţii suntem noi, noi ,cei care după toane ferecăm sau dezlegăm diferite comportamente. Azi interzicem până şi convenienţele, mâine  aprobăm chiar şi orgiile. Trăim într-o neoprită alternanţă; ba conservatori fanatici, ba liberi de orice morală; când lungim fără măsură poalele hainelor, când le scurtăm în mod exagerat. Într-un timp adevărul se spune doar în anecdote sau în bancuri (vezi douăzeci de ani în urmă), pentru ca apoi să dăm frâu liber tuturor poveştilor care aduc în scenă intimitatea şi  trâmbiţează  orice mister, chiar cu riscul de-a atenta la pudoare şi la bun simţ.

Vi s-a întâmplat în  ultima  vreme să întâlniţi persoane „ciudate” ?
A, poate  nu aţi fost suficient de atenţi, dar, se mai pot întâlni.
Cum nu aţi văzut în ultima vreme vreun „înapoiat ” care mai cedează locul în faţa unui bătrân sau a unei doamne ? Nu v-a şocat faptul că aţi întâlnit pe cineva care mai compostează biletul de autobuz, chiar dacă este pe o linie sub-urbană? Cine mai scoate astăzi pălăria când salută? Cine mai spune sărut-mâna, soţiei sau mamei? Cine se mai întoarce la ghişeu sau la magazin pentru a returna un rest prea mare ?