Părintele este cel care îi sugerează micuţului prezenţa unui astfel de personaj.
Prietenii imaginari reprezintă eul fiecărui copil, iar specialiştii în psihiatrie afirmă că acest lucru este unul normal. Mai mult, specialiştii spun că 65 la sută dintre copii îşi creează un astfel de prieten.
„Părinţii nu trebuie să îşi facă probleme dacă micuţul lor are un prieten imaginar. Copilul nu face distincţia între lumea reală şi cea fantastică, iar de cele mai multe ori părintele îi induce copilului imaginea prietenului imaginar prin faptul că seara îi spune copilului că cineva acolo sus are grijă de el şi îl veghează”, spune doctorul psihiatru Florin Tudose. De cele mai multe ori copilul doreşte să îşi împărtăşească trăirile, dorinţele şi micile secrete cuiva, iar astfel ia naştere prietenul imaginar.
Specialiştii spun că acesta apare în viaţa copilului în jurul vârstei de trei ani, atunci când copilul începe să îşi dezvolte eul interior, iar acest prieten dispare atunci când micuţul începe să socializeze cu alte persoane de vârsta lui.
Exista si copii care nu renunţa uşor la prietenul imaginar şi consideră că acesta este singurul care îl înţelege şi de la care primeşte susţinerea de care are nevoie”, spune dr. Florin Tudose. Specialistul adaugă că de cele mai multe ori părinţii nici nu ştiu de existenţa unui astfel de prieten, iar atunci când află este indicat să nu îi răpească şi acea bucurie. „Dacă îi spunem copilului Moş Crăciun nu există, Moş Nicolae nici atât, ca să nu mai spun de Iepuraşul de Paşte sau mai ştiu eu ce alte personaje care le fac fericită copilăria micuţilor, atunci micuţul va fi unul trist şi nu va mai înţelege minunăţiile vieţii”, explică dr. Tudose. Specialiştii în psihiatrie spun că prietenul imaginar nu trebuie să fie neapărat o altă persoană, poate fi la fel de bine şi un animal care vorbeşte, sau poate fi o fiinţă fantastică pe care copilul şi-o imaginează.
Prietenul imaginar oferă un echilibru copiilor din familiile destrămate
Copiii care aparţin familiilor destrămate îşi creează un prieten imaginar pentru a-i proteja de lucrurile negative care se întâmplă în casă. „De cele mai multe ori aceşti copii au nevoie de sprijin moral, lucru pe care nu îl pot obţine de la părinţi şi astfel îşi creează o persoană care le încurajează, le ascultă, pe umărul cărora pot plânge”, spune dr. Florin Tudose. Există, de asemenea, şi copii frustraţi de situaţia lor financiară sau socială care nu reuşesc să îşi împărtăşească nemulţumirile şi astfel dau naştere unui prieten imaginar.
Copiii care au prieteni imaginari au mai multă creativitate
Psihoterapeutul Domnica Petrovai spune că este eronat stereotipul că doar copiii care nu au fraţi sau primii născuţi au prieteni imaginari. De asemenea, a avea prieteni imaginari nu semnifică în mod obligatoriu un semn de problemă emoţională a copilului. „A avea prieteni imaginari face parte din procesul de dezvoltare socială normală a copilului, de a învăţa interacţiunea cu un personaj creat de el însuşi”, explică specialistul Petrovai. Aceasta spune că micuţii care îşi creează prieteni imaginari au mai multă creativitate decât cei care nu au această abilitate. „Până la vârsta de 4-5 ani, graniţa dintre fantezie şi realitate este foarte mică. Pentru copiii foarte mici prietenul imaginar este foarte real. Jocurile cu prietenii imaginari sunt contexte de dezvoltare socială şi emoţională, copilul experimentând diferite emoţii şi stări în cadul jocului”.
Sursa: Gandul
