Planeta, comparabila cu Jupiter, este parte a unui sistem solar care a facut candva parte dintr-o galaxie pitica pe care Calea Lactee a inghitit-o la un moment dat intr-un act de canibalism galactic, scriu cercetatorii in studiul publicat in revista Science. Descoperirea a fost facuta cu ajutorul unui telescop din La Silla, parte a Observatorului european austral din Chile.
Steaua in jurul careia orbiteaza planeta se numeste HIP 13044 si se apropie de sfarsitul vietii. Astrul se afla la circa 2.000 de ani lumina de Terra.
Astronomii au descoperit pana acum circa 500 de exoplanete (planete din afara sistemului nostru solar), dar toate au apartinut dintotdeauna Caii lactee, fiind formate in galaxia noastra.
Noua planeta este deosebita de celelate exoplanete cunoscute pana acum pentru ca orbiteaza in jurul unui soare care face parte dintr-un grup de stele despre care se stie ca au apartinut candva unei galaxii pitice, separate de Calea Lactee. Steaua apartine constelatiei Fornax, vizibila din emisfera sudica a Terrei.
Acea galaxie a fost incorporata de Calea Lactee in urma cu sase pana la noua miliarde de ani.
Exoplaneta ar avea masa de cel putin 1,25 ori masa lui Jupiter si orbiteaza in jurul stelei sale pe o orbita foarte apropiata de aceasta. O rotatie completa in jurul stelei dureaza doar 16,2 zile.
Faptul ca planeta formata intr-o alta galaxie a putut fi descoperita le intareste cercetatorilor credinta ca planetele sunt o prezenta comuna in Univers.
un alt element interesant al acreste descoperiri este, noteaza BBC News, faptul ca sistemul solar din care face parte exoplaneta isi traieste ultimele zilele, ceea ce ne ofera posibilitatea intrevederii unei parti din sfarsitul propriului sistem solar.
HIP 13044 si-a consumat toata rezerva de hidrogen, combustibilul care tine in viata stelele, si s-a "umflat" foarte mult, trannsformandu-se intr-o giganta rosie care ar fi putut inghiti planetele telurice mai mici, asemanatoare Terrei, inainte de a se contracta. Exoploaneta descoperita pare sa fi rezistat pana acum pulsiunilor stelei sale muribunde din faza de giganta rosie, Steaua se roteste foarte repede iar astronomii cred ca una dintre cauzele cresterii vitezei sale de rotatie in jurul axei ar fi tocmai faptul ca a devorat planetele mai mici, care orbitau in jurul sau.Soarele nostru isi va termina combustibilul si se va transforma intr-o giganta rosie peste circa cinci miliarde de ani, cand se va expanda si va inghti toate planetele de pe orbitele interioare ale sistemului solar. Pamantul va fi distrus, alaturi de Mercur, Venus si Marte, in timp ce gigantii gazosi (Neptun, Saturn, Jupiter si Uranus) vor fi masiv transformati de steaua muribunda.
sursa:stiri.rol.ro
Set as favorite
Hits: 323
Comments (0)

Write comment









