Majesty

Home Stiri Social „Teroriştii auto“, cea mai mare ameninţare pentru americanii care vizitează România

„Teroriştii auto“, cea mai mare ameninţare pentru americanii care vizitează România

Departamentul de Stat îi avertizează pe turiştii americani că „exersarea unor tehnici auto defensive este esenţială” pentru că mulţi şoferi conduc neatent sau agresiv, iar România are drumuri foarte proaste.

Fraudele cu cărţi de credit „mâncate” de bancomate, falşii poliţişti, furturile din buzunare, umflarea notei prin cluburi, câinii vagabonzi – alte pericole pentru cei care vizitează „România – the land of choice”.

„Teroriştii auto“, cea mai mare ameninţare pentru americanii care vizitează România

Departamentul de Stat (Ministerul de Externe) al Statelor Unite a creionat un tablou destul de întunecat al României pe propriul site dedicat cetăţenilor americani ce călătoresc peste hotare. Cei care citesc, de pildă, în serie, indicaţiile pentru Austria, Ungaria, iar apoi România pot trage uşor concluzia că în ţara noastră, spre deosebire de primele două, ar fi bine să nu te aventurezi decât dacă nu ai de ales. La secţiunea „Criminalitate”, unde se menţionează principalele infracţiuni de care trebuie să se ferească turiştii americani avem o surpriză. Paradoxal, accidentele de trafic sunt, „se pare“, cea mai importantă ameninţare pentru cetăţenii americani care vizitează România! De asemenea, Departamentul de stat mai avertizează asupra faptului că „Forumul Economic Mondial plasează România pe locul 126 din 134 în privinţa calităţii drumurilor. Mulţi şoferi conduc agresiv sau neatent. Aceste două aspecte combinate duc la cea mai înaltă rată a mortalităţii din Uniunea Europeană. Exersarea unor tehnici de condus auto defensive este esenţială. Pietonii trebuie să-şi ia măsuri extreme de siguranţă atunci când traversează orice drum“. În continuare spune: „Infracţiunile având ca victime turiştii, inclusiv jafurile, bătăile, furturile din buzunare şi înşelăciunile rămân o problemă în România”.

Se face precizarea că o infracţiune căreia îi cad des victime străinii este frauda cu cărţile de credit la bancomate, POS-uri şi prin intermediul internetului. „În linii mari, România este o ţară cu o economie „exclusiv cash (bani gheaţă)”.

 Verificaţi dacă există urme de măsluire a bancomatului

Deşi un număr crescând de firme acceptă cărţile de credit, călătorii sunt sfătuiţi să utilizeze cash pentru plata produselor sau serviciilor, datorită prevalenţei fraudelor cu cărţile de credit. Este de notorietate că vânzătorii utilizează informaţiile furnizate de cărţile de credit pentru a face cumpărături ilegale utilizând contul clientului. Pentru a face o cumpărătură cu cartea de credit, de obicei se solicită un cod PIN. Există un număr în creştere de bancomate (ATM) răspândite în marile oraşe, dar şi un lanţ tot mai sofisticat de hoţi care le ţintesc. Dacă utilizaţi cartea de credit ar trebui să o faceţi la ATM-urile din interiorul băncilor (care sunt extrem de rare – n.r.) şi să verificaţi dacă există urme de măsluire a bancomatului, înainte de introducerea card-ului”.

Într-un răspuns la solicitarea Gândul, Ambasada SUA a confirmat că acesta este punctul de vedere actual, oficial, al Guvernului SUA faţă de situaţia din România: „Programul de informaţii consulare prezintă publicului american condiţiile de călătorie în străinătate care le-ar putea afecta siguranţa şi securitatea. Programul de informaţii consulare include informaţii specifice despre fiecare ţară din lume. Informaţiile referitoare la România au fost publicate la 2 martie 2009. Acestea sunt reînnoite la fiecare şase luni şi reprezintă sfaturile oficiale curente ale Guvernului SUA în legătură cu fiecare aspect menţionat în acest produs consular”.

În cuvinte mai puţine şi pe un ton ceva mai blând, recomandări asemănătoare pentru cei ce călătoresc în România fac şi guvernele Marii Britanii, Australiei, Franţei etc. Leit-motivul acestor recomandări este România - ţară „cash only”, respectiv utilizarea banilor gheaţă la cumpărături, în special pentru evitarea fraudelor bancare. De asemenea, se atrage atenţia asupra următoarelor pericole:

  • Înşelătorii prin suprataxare în baruri şi cluburi de noapte, urmate de bătăi în cazul neachitării notelor de plată;
  • Înşelătorii practicate de falşi poliţişti, care se folosesc de uniforme şi insigne contrafăcute, pentru a-i deposeda pe turişti de documentele de identitate şi pentru a-i estorca ulterior;
  • Înşelătorii în care victimele sunt cei care călătoresc în România pentru a-şi cunoaşte mai bine partenerii de conversaţie prin internet;
  • Pedepsele pentru încălcarea legilor României pot fi mai severe (pentru aceleaşi contravenţii sau infracţiuni) decât în Statele Unite. Persoanele (străinii) care încalcă legea, chiar şi în necunoştinţă de cauză pot arestaţi, închişi sau expulzaţi;
  • Statisticile arată că, în Bucureşti, la fiecare oră, un om este muşcat de un câine vagabond. În pofida insistenţelor noastre, nu am obţinut niciun comentariu faţă de cele constatate de Guvernul SUA, de la ministrul Turismului, Elena Udrea.



Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor: Avertismentul privind bancomatele „nu reprezintă realitatea curentă“

Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, susţine că informaţiile prezentate de Departamentul SUA şi de ministerele de resort din celelalte ţări „nu reprezintă realitatea curentă. Cred că s-au bazat pe date mai vechi. Operaţiunile financiare cu cardurile au crescut foarte mult. Atât numărul de ATM-uri, cât şi cele de POS-uri au crescut, în Românie, în ultimii ani, într-un ritm mult mai accentuat decât cel din Statele Unite şi alte ţări vestice. Nu avem de ce să ne punem cenuşă în cap. Serviciile publice s-au îmbunătăţit, bunurile de larg consum sunt de calitate comparabilă cu ce se găseşte afară…”. Conform datelor statistice trimestriale ale Băncii Naţionale a României, în luna martie 2009, în România funcţionau 9.376 de bancomate (ATM) şi 94.740 de POS-uri, faţă de 7.936 de bancomate şi 80.244 de POS-uri cu un an în urmă. Cozile de aşteptare în faţa bancomatelor sunt frecvente şi acest fapt e firesc, dacă ne gândim că există mult peste 13 milioane de carduri valide, respectiv 1.422 de carduri la un singur bancomat.

Sursa: Gandul

Comments (1)Add Comment
Romania - the land of choice
written by Alexa Plescan, 25 iunie, 2009

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Vrei sa fii editor

Sample image

Dacă vrei să fii, mai mult decât consumator, trimite la adresa contact(At)majesty.ro. o selectie de lucrări (poezie sau proza scurtă), o fotografie, şi câteva date biografice.

Noi vom prezenta prin câteva observaţii critice pachetul propus de tine şi vom mai acoperi astfel cu frumos nişte gropi din sufletele celor ce caută mai adânc.

Login