Poate intr-o perioada multe prea framantata de conflicte si de efectele crizei, intr-un cotidian restrans la grijile pentru a doua zi, iata ca ne-am trezit in luna decembrie si in prag de Sarbatori. Insa, prima intrebare care imi vine in minte este “le primim anul acesta?”, au ele loc in jurul nostru si mai ales in noi insine?
Aceste momente de sarbatoare constituie pentru orice familie un timp si un spatiu alocat acestui “a fi impreuna” in tot ceea ce inseamna pregatiri, cumparaturi, decorari, dar mai ales in a impartasi ganduri, sentimente, bucurii, dorinte. Dincolo de climatul stralucitor specific lor, esenta lor consta din emotie. Vorbim de o stare care exista in fiecare, si care se imbogateste de la an la an inca din copilarie, o stare care poate fi impartasita si cu ceilalti creand acel sentiment de uniune pe care il simtim de Craciun.
De aceea, chiar in conditiile in care efectele crizei par a reduce bugetul alocat Sarbatorilor, a diminua din stralucirea de care vorbeam, emotia ramane si ea constituie fundamental lui “ a se simti bine” si “ a se bucura”.
Insa cum putem privi si simti aceasta emotie intr-o societate de consum care genereaza la randul ei o familie de consum?
In prim plan sunt listele de cumparaturi, meniul incarcat, cadourile multe si valoaroase, bradul de import, tinutele vestimentare. Si daca am privi dincolo de acestea ce am vedea?
Ca sunt familii in care ele exista din plin si totusi nu exista nici o emotie, ci doar tristete, plictiseala, tensiune sau apatie. Ca in aceste familii, Craciunul este asteptat de catre copii pentru cadoul modern primit de la un Mos Craciun devalorizat si pentru parinti un maraton de cumparaturi.
Ca sunt familii in care toate acestea nu exista, ci exista doar resemnare, negare, “noi nu avem ce sa petrecem”, “pentru noi e o zi ca oricare alta”. Multa furie si dorinta de a avea ceea ce au altii pentru a avea si Craciunul.
Dar oare cand cele ce se afla in jurul nostru au inlocuit ceea ce se afla in noi?
Caci in fapt bucuria este cea care ne insoteste si amintirile din copilarie legate de mirosul de cozonac facut la tara, de creanga de brad impodobita cu drag, de darul creat din ceea ce gaseam pe langa noi. A darui inseamna a transmite toate aceste amintiri copiilor, a le transmite emotia si bucuria, a le reda o stare pe care sa o poarte cu ei oricum si oriunde ar fi.
Familia este cea care da viata sarabatorilor prin felul in care le traieste, prin felul in care le impartaseste, prin copiii care invata sa daruiasca primind dragoste in primul rand.
O a doua intrebare care imi vine in minte este “mai exista Mos Craciun pe timp de criza?”
Mos Craciun este el insusi o stare. Aceea de a astepta, de a-ti dori, de a spera, de a primi si de a darui. Fara aceasta stare, darurile se transforma in niste obiecte banale pe care le-am putea cumpara oricand. Copiii au nevoie de o imagine a acestei stari, de acel batranel care soseste si lasa darurile sub brad. In timp aceasta realitate imaginara dispare, dar starea ramane. A inlatura brusc sau a spulbera aceasta iluzie a lui Mos Craciun, inseamna a pierde si dorinta si bucuria. Iluziile sunt uneori importante pentru noi, pentru ca ne ajuta sa construim o stare pe care sa o purtam cu noi si atunci cand iluzia dispare.
Mos Craciun inseamna a cunoaste ce isi doreste celalalt, a te gandi la el si a gandi un dar pentru el. Oare ce placere poate fi mai mare decat aceea de a crea, de a confectiona ceva pentru celalalt?
O felicitare, un bradulet, un desen, o scrisoare…si cate altele se pot imagina din carton, lemn, hartie sau plastic. A darui capata valoare prin semnificatie si nu prin continut.
sursa: www.avantaje.ro
