Irlanda se alătură țărilor în care căsătoriile între persoane de același sex intră sub protecția statului.Legea parteneriatelor civile pentru persoane gay din Irlanda a intrat în vigoare din luna ianuarie. Totuși cuplurilor li s-a cerut o notificare la Registrul Stării Civile cu trei luni înaintea evenimentului căsătoriei. Ca atare primele căsătorii între persoane de același sex din Irlanda au avut loc marți, 5 aprilie.
Deși alte 6 cupluri au obținut o derogare de la termenul de 3 luni și s-au căsătorit mai devreme, două cupluri gay au așteptat intrarea în vigoare a legii și pus „o piatră de hotar", după cum evaluează evenimentul Gay and Lesbian Equality Network (GLEN). Kieran Rose, președinte GLEN a descris ceremoniile ca fiind „o înaintare foarte semnificativă" în lupta pentru recunoașterea drepturilor gay, parteneriatul civil fiind „o altă mare piatră de hotar în Irlanda pentru lesbiene și homosexuali."
Joan Burton, ministrul portofoliului protecției sociale a apreciat evenimentul căsătoriei prin parteneriat civil drept unul de culme din perspectiva drepturilor partenerilor. În urmă cu 18 ani homosexualitatea a fost legiferată în Irlanda (1993). În Irlanda de Nord parteneriatele civile au fost aprobate prin lege încă din 2005, un cuplu de lesbiene fiind astfel primul cuplu gay din Marea Britanie.
sursa:www.semneletimpului.ro
Set as favorite
Hits: 624
Comments (0)

Write comment









