Cine trece curajos de gropile Lipscanului, nu lasă tristeţea să-i intre în oase pe Covaci şi dă de luminile Străzii Franceze şi ale Smârdanului se poate considera mântuit: s-a transformat dintr-un bucureştean apatic în locuitorul unui oraş cosmopolit.
Dacă se poartă ca exploratorii din vechime şi închide ochii la urâţeniile din stânga şi din dreapta, păstrându-şi neatinsă nădejdea că va ajunge la liman, trecătorul care umblă prin centrul vechi al Bucureştiului are toate şansele să dea de ceea ce-şi doreşte. În zona renovată a Centrului Istoric barurile, restaurantele şi bistrourile răsar unele după altele: un publicitar român a deschis săptămâna trecută un restaurant cu specific franţuzesc, un irlandez a inaugurat, tot atunci, un restaurant cu mâncare italienească şi nume de dandy român, iar nişte lituanieni au făcut, cu o zi înainte, prima petrecere în pubul lor irlandez.
Astă-toamnă, un olandez a deschis, în apropiere, o cafenea în care românii pot să stea alături de "oameni înalţi şi blonzi care vorbesc ciudat". Iar loc ar mai fi pentru şi mai multe baruri şi restaurante, de toate felurile, pe lângă cele aflate în construcţie, spun patronii din zonă.
publicitate
"Ne-au refăcut două străzi şi uite ce am făcut din ele", spune Claudiu Leonte, unul dintre acţionarii bistroului franţuzesc La Bonne Bouche, referindu-se la localurile răsărite în ultima vreme pe străzile Franceză şi Smârdan. "Eu şi soţia mea suntem îndrăgostiţi de Paris şi ce loc mai bun de a ne deschide un restaurant decât pe ruinele Micului Paris", s-a gândit publicitarul Claudiu Leonte. La Bonne Bouche vinde vinuri din toată lumea veche şi nouă, are un consultant francez de bucătărie şi un chef care a lucrat timp de 20 de ani în Miami, Portugalia, Franţa şi Anglia. "Specialitatea noastră este coq au vin, iar mâncărurile noastre sunt făcute din materii prime bio.
Cocoşii pe care-i gătim sunt crescuţi pe pământ şi hrăniţi cu porumb şi aşteptăm să dea vara şi să luăm legumele de la producătorii români din jurul Bucureştiului, le vom lua noi cu sacoşa", povesteşte Leonte. El crede că mai este încă loc pentru mulţi în centrul vechi. "Este la 30% din ce ar putea să fie, eu nu cred că există o concurenţă între noi cei din centrul vechi, este o concurenţă între noi şi restul oraşului. Omul ştie că dacă vine aici are unde să mănânce, pleacă de la restaurant şi se duce la un club", spune acţionarul. Investiţia în restaurant s-a ridicat până acum la 230.000 de euro. "Tot ce mi-a trebuit mi-am făcut eu singur, începând cu canalizarea", spune Leonte.
Peste drum, o firmă cu acţionari lituanieni a deschis un pub irlandez, cu nume american, "Dirty Harry". "Avem lucruri pe care nu le-ai găsi într-un pub irlandez: de exemplu, barul este pe mijloc, iar barmanul este înconjurat de clienţi. Clientul poate să intre în bar şi să-şi toarne singur o bere. Ce avem atipic faţă de barurile româneşti este că nu ţinem sticlele pe perete, le ţinem la îndemâna clientului, nu ne este teamă că o să ne fure", zice Bogdan Tănase, pub manager. Au încercat să reproducă atmosfera unui bar de la 1800, povesteşte proiectantul italian Corrado Miccadei, cu arcade din fier forjat, dar au stricat-o cu televizoarele de pe pereţi, puse acolo pentru meciuri. În cramă, organizează seri de karaoke, stand up comedy sau cu muzică live.
Lângă Teatrul de Comedie, un irlandez, John McCarty, a deschis un restaurant cu specific italienesc şi cu nume de dandy român: "Malagamba". "Sergiu Malagamba a fost un dandy. Îi plăcea să se îmbrace spilcuit, ostentativ, poate provocator. Prin îndrăzneala croielilor şi a combinaţiilor de culori, a anticipat gustul epocii. În Bucureştii anilor '40, Malagamba a fost un trendsetter absolut", stă scris pe meniu, iar pereţii barului sunt inscripţionaţi cu versurile lui Malagamba. În cinstea excentricului, 10% din meniu e format din preparate care n-ar avea ce să caute într-o bucătărie italiană, precum salata d'Asia, spune Dan Ardelean, managerul restaurantului.
"Am încercat să integrăm acest loc în istoria centrului vechi şi de aceea am folosit numele lui Malagamba. Bucătăria e formată din 80-90% preparate italiene, dar în spiritul ideii de malagambism, o să trântim şi două preparate japoneze sau sud-americane. Meniurile sunt într-o continuă metamorfoză", promite managerul. Dar şi preparatele italiene sunt uşor imprevizibile, restaurantul oferind la desert şi un sorbetto din lime şi busuioc. Ardelean spune că atunci când va veni vremea teraselor va introduce în meniu şi preparate vegetariene. Totodată îşi propune ca, în fiecare duminică dimineaţa, să aducă în restaurant copii de la centrele de primire minori. "Vrem să le oferim o ieşire în centrul vechi, pe care cei mai mulţi dintre ei nu ajung să-l vadă, o să le gătim ceva potrivit pentru copii, iar pe ecrane o să fie ceva specific vârstei lor", continuă Ardelean.
Jerry Van Schaik a deschis cu aproape 10 ani în urmă Amsterdam Cafe, pe vremea când centrul vechi era chiar o ruină. Era prea devreme, centrul vechi nu era chiar pregătit pentru asta. A urmat apoi hotelul Rembrandt, iar în octombrie cafeneaua Van Gogh, care îşi duce viaţa de zi şi de noapte în sediul unei foste bănci. La subsol, unde se fac degustări de vinuri şi de brânzeturi olandeze, clienţii trebuie să treacă mai întâi de uşile masive ale fostului seif al băncii, la parter îşi pot bea cafeaua, vorbi cu prietenii şi citi ştirile pe laptop într-o muzică în surdină, iar la primul etaj există două săli care sunt închiriate pentru traininguri sau conferinţe.
"Dacă aveţi chef să veniţi şi să staţi alături de nişte oameni înalţi care vorbesc ciudat, vă aşteptăm", îi invită Jerry Van Schaik pe români, în cafeneaua preferată a olandezilor. "În Olanda, când te duci într-un loc, te aşezi la bar şi ceri două beri, nu contează ce marcă. Românii se aşază întotdeauna la masă, dacă mesele sunt pline, pleacă, chiar dacă există locuri la bar. Apoi vor să vadă meniul, vor o anumită marcă de bere, iar uneori o vor caldă. Sunt obişnuiţi să fie atenţi cu cheltuielile, iar când dau banii pe ceva vor să ştie că merită", povesteşte olandezul despre cât de chibzuiţi sunt românii. Şi de petrecăreţi. "În alte ţări, barurile sunt goale în timpul săptămânii. În România sunt pline chiar şi lunea".
Sursa: Gandul
