Cuplurile "de succes", potrivit standardelor sociale, dar prea ocupate pentru a avea prieteni, îşi închiriază actori care să joace acest rol la evenimentele importante din viaţa lor. Nu doar că nu trebuie să-ţi baţi capul cu "darul" la o nuntă din Japonia zilelor noastre, dar ai putea fi chiar plătit, ca să fii un musafir vesel, care întreţine atmosfera. Cuplurile "de succes", potrivit standardelor sociale, sunt atât de ocupate, încât nu mai au prieteni, ci trebuie să-i închirieze pentru propria nuntă, relatează corespondentul The Guardian de la Tokyo.
Pentru "fericitul" invitat nu contează nici că nu cunoaşte mirele şi mireasa mai bine decât chelnerii. Dacă rosteşte un toast inspirat, dacă e bun la karaoke sau la dans, el poate primi o sumă suplimentară faţă tariful achitat doar pentru că a apărut acolo îmbrăcat elegant şi a jucat cu măiestrie rolul unui tânăr cu o carieră la fel de promiţătoare cu a mirilor.
De fapt, actorul-invitat nu încasează banii direct, ci este plătit prin intermediul uneia dintre agenţiile specializate în oferirea de... prieteni. Prima asemenea firmă a apărut acum nouă ani, dar - pe măsură ce tot mai numeroşi japonezi absorbiţi de propria carieră au devenit izolaţi, lipsiţi de relaţii sociale în afara serviciului - cel puţin 10 astfel de agenţii există în prezent. Aceste firme nu oferă nimic ilegal, dar nişte servicii care pot fi judecate, în esenţă, drept la fel de imorale precum agenţiile care oferă compania unor tinere drăguţe şi stilate unor... burtoşi chelioşi, cu conturi a căror grosime rivalizează cu cea a taliei. Tinerii care angajează actori-musafiri îşi mint ceilalţi invitaţi că au un cerc social extins, format din oameni "bine" - educaţi, cu slujbe interesante, îmbrăcaţi elegant, cu simţul umorului etc.
O industrie a prietenilor fictivi
Una dintre cele mai cunoscute agenţii, Hagemashi Tai (denumire care s-ar traduce drept "Vreau să te înveselesc"), angajează 30 de astfel de actori, care au jucat o varietate de roluri pe lângă cele care sunt cele mai căutate - de nuntaş sau invitat la o înmormântare. Patronul agenţiei, Ryuichi Ichinokawa, el însuşi actor, şi angajaţii săi au jucat şi roluri precum cel de tată chemat la şedinţa cu părinţii sau "unchi" care asistă la un eveniment sportiv şi îşi încurajează nepotul şi nepoata în timp ce îi filmează.
Cu alte ocazii, actorii agenţiei au fost "părinţi" ai unei fete care era peţită şi unul dintre ei a jucat rolul de "fost prieten" care apare pe neaşteptate, pentru a stârni gelozia actualului iubit, a cărui afecţiune părea să se răcească. Numărul de posibile roluri este infinit, astfel că cea mai de succes astel de agenţie din Japonia (Office Agent) are peste o mie de angajaţi.
Şomerii îşi angajează... şef
În ultimele luni, s-a întâmplat ca unii japonezi să vrea să ascundă ruşinea concedierii faţă de prieteni, astfel că şi-au angajat actori care să joace rolul de şef la anumite evenimente sociale de la care nu puteau lipsi. Tot pentru a păstra aparenţele, şomerii şi-au angajat presupuşi colegi.
Pe lângă stigmatul social aplicabil celui rămas fără muncă, există anumite împrejurări (nunţi sau înmormântări) când este inadmisibil ca un japonez să apară neînsoţit. Prin urmare, pe lângă rolul de invitaţi la nuntă angajaţi de miri, chiar şi nuntaşii pot veni cu un "partener" angajat.
Prieteni de vânzare şi pe Facebook şi Twitter
"Pentru o investiţie de 177 dolari vă aducem o mie de noi prieteni pe pagina de Facebook", promite o companie australiană, oferta acesteia sintetizând o obsesie care se răspândeşte între utilizatorii siteurilor de social networking. Oamenii vor să dea impresia că sunt populari şi să aibă cât mai multe accesări. Astfel de "prieteni" costă 0,18 dolari australieni pe Facebook, respectiv 0,05 dolari pe Twitter. Dacă prietenii online cumpăraţi "la pachet" pot servi anumite obiective de marketing ale unor companii, utlizatorii individuali care cumpără aşa ceva nu sunt decât foarte singuri sau însetaţi de gloria efemeră din lumea virtuală.
Sursa: Gandul










