Majesty

Cristian Salcianu: În dimineața aceasta, lumea românească s-a cutremurat de anunțul morții celebrei interprete Mădălina Manole. Un mesaj de adio pe telefonul soțului, o supradoză de medicamente, o tentativă anterioară despre care acum se află - toate duc spre ipoteza sinuciderii. Ancheta va elucida cazul în zilele următoare.
 Am urmărit câteva dintre personalitățile care au avut curajul să vorbească despre gestul artistei. Prieteni apropiați, colegi de scenă, nimeni nu și-a putut imagina că Mădălina Manole s-a sinucis - Monica Anghel, Marcel Pavel, Angela Similea. Două sunt perspectivele: aceea a necunoștinței cu privire la dramele vieții personale și greul de a accepta gestul final al sinuciderii.

    Nu am aflat decât în dimineața aceasta istoria vieții artistei, cu zbuciumul dat de pierderea primului soț, de imposibilitatea de a avea un copil în tinerețe, de boala care îi îngreuna viața. Așadar, nu voi scrie despre fondul problemei. Ce mi-a născut dorința de a scrie acest post a fost mai degrabă greutatea artiștilor de a lua în calcul actul sinuciderii, teama de a judeca, neștiința sau lipsa curajului de a lua și o altfel de poziție.

    De ce ne e greu să acceptăm sinuciderea? Pentru că - și aici redau clișee populare - este rușinos să faci așa ceva, este un semnal de lașitate al omului biruit, este păcatul suprem împotriva propriei persoane.

    Din păcate, în lumea creștină românească predomină ideea conform căreia sinuciderea este cel mai mare păcat față de sine. Citez aici din pravile și canoane oficiale: prin sinucidere omul îşi închide definitiv calea spre pocăinţă; sinucigaşul dă dovadă de necredinţă sau o credinţă bolnavă (Judecători 9:54-57, Abimelec; 1Împărați 31:4-6, Saul; Matei 27:5 şi Fapte 1:18, Iuda); sinucigașul păcătuieşte contra trupului său care este biserica Duhului Sfânt (1Corinteni 6:19; Romani 14:8-12), şi deci nu mai are iertare nici în lumea aceasta, şi nici în cea viitoare. În concluzie, sinucigaşului nu i se mai poate face nici un fel de slujbă şi nici nu se îngroapă în cimitir cu cei credincioşi.

    Într-un studiu european din 2009, în România sinuciderea se situa pe poziția a treia în topul cauzelor de deces. Este cazul să discutăm deschis, serios, despre problema aceasta. Pentru că este fatală la propriu celor ce mor, și este deplin descurajatoare pentru cei ce rămân în viață, prieteni sau apropiați ai celor ce mor. Iar când biserica te mai și tratează „ca pe un câine” (citez o cunoștință care a avut în familie un astfel de caz) sau se face că plouă, dacă ești vedetă (vezi cazul soției lui Ștefan Augustin Doinaș), atunci chiar nu mai știi încotro să mergi.

    Niciun om nu aplaudă sinuciderea. Chiar și Mădălina și-a cerut iertare soțului ei, într-un SMS trimis în dimineața aceasta. Unde văd o rază de lumină ar fi în curajul nostru de a sta drept. Drept în fața unei interpretări strâmbe și medievale a Bibliei. Drept în fața unor oameni descurajați, care nu înțeleg ce s-a întâmplat cu persoana iubită, și cărora Biblia poate să le dea un mesaj de speranță. Drept în fața propriilor noastre persoane, atunci când și noi înșine trecem prin depresii și descurajări. Biblia ne încurajează că viața adevărată și veșnică înseamnă a-L cunoaște personal pe Dumnezeu (Ioan 17:3).

     Nu se cade să judecăm pe cei ce își iau viața ca și cum le-am fi dat-o noi! Gestul Mădălinei Manole va fi fost înțeles deplin doar de Dumnezeu. Împlinea exact azi 43 de ani. Pentru ea totul s-a sfârșit, cu bune și rele. Pentru noi, în versul ei, „viața merge mai departe”. Chiar contează cum o trăim!  

sursa:www.semneletimpului.ro