Sau cel puţin asta arată un sondaj realizat cu ocazia lansării filmului artistic "X-Files: I want to believe" (Dosarele X: vreau să cred) pe DVD, şi publicat de către DailyMail. Studiul arată că în timp ce 54% dintre cei intervievaţi cred în existenţa lui Dumnezeu, 58% cred în supranatural. Suma procentajelor nu trebuie să fie 100% dat fiind faptul că existenţa uneia dintre preferinţe nu o exclude automat pe cealaltă, deci există oameni care cred atât în Dumnezeu cât şi în paranormal.
Studiul dezvăluie că femeile cred mai mult decât bărbaţii în supranatural, şi sunt mai predispuse să apeleze la un medium, sau vrăjitor. Un sfert dintre cei 3000 de intervievaţi au afirmat că au avut o întâlnire paranormală. Iar 37 procente au spus că extratereştrii şi fantomele sunt baza sistemului lor de credinţa.
Tu crezi în Dumnezeu? Sau crezi în extratereştrii, spirite sau fantome? Sau crezi în amândouă? Există posibilitatea asta, să crezi în amândouă opţiunile? Sau defapt e o variantă a celei de-a doua opţiuni, pentru că dacă tu crezi în Dumnezeu nu ai cum să crezi în spirite?










