Majesty

Home Stiri Social Avionul prăbuşit în Atlantic s-a dezmembrat în aer

Avionul prăbuşit în Atlantic s-a dezmembrat în aer

Unul dintre principalele cotidiene braziliene, O Estado de Sao Paulo, afirmă că examenul preliminar al primelor 16 corpuri, din cele 44 găsite, ale victimelor zborului AF 447 întăreşte ipoteza dezmembrării în aer a cel puţin unei părţi din aparatul care s-a prăbuşit în Atlantic, scrie cotidianul francez Liberation, în ediţia sa on-line.

O Estado a scris că majoritatea cadavrelor erau parţial sau complet dezbrăcate, ceea ce ar putea indica faptul că hainele le-au fost smulse de vânt. Corpurile prezintă toate fracturi multiple, rezultate probabil în urma coliziunii cu apa.

Corpurile au fost găsite în două "grupuri" în ocean, la o distanţă de 85 de kilometri unul faţă de cealălal. Dacă avionul ar fi căzut întreg în mare, corpurile ar fi fost relativ aproape unele de altele, chiar şi după mai multe zile de derivă, au explicat anchetatori ai cazului pentru publicaţia braziliană.

Examenul prelimirar al primelor 16 cadavre a exclus ipoteza unui incendiu sau a unei explozii la bordul aparatului, pentru că niciun corp nu prezintă arsuri. Victimele nu au murit nici din cauza înecului, plămânii nu sunt plini de apă.

Primele 16 corpuri se găsesc la Institutul Medico-legal din Recife, pentru autopsie şi identificare, restul urmând a fi aduse pe parcursul week-end-ului.

O dificulate întâmpinată de medici este şi să diferenţieze leziunile produse de accident de cele cauzate de fauna marină.



Sursa: REALITATEA.NET
Comments (2)Add Comment
opriti imaginatia
written by sefi, 13 iunie, 2009
e prea teribil, nu incercati sa va imaginati intr-un accident de acest gen
vaisamar
written by Ralu, 21 iunie, 2009
Si dau imagini din LOST ...cum ca ar fi avionul cu pricina!!! :-J

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Vrei sa fii editor

Sample image

Dacă vrei să fii, mai mult decât consumator, trimite la adresa contact(At)majesty.ro. o selectie de lucrări (poezie sau proza scurtă), o fotografie, şi câteva date biografice.

Noi vom prezenta prin câteva observaţii critice pachetul propus de tine şi vom mai acoperi astfel cu frumos nişte gropi din sufletele celor ce caută mai adânc.

Login