Grija pentru ziua de mâine nu te bagă în spital, spun din ce în ce mai mulţi medici, iar un stres pe termen scurt se poate dovedi sănătate curată: încetineşte procesul de îmbătrânire, face minuni pentru sistemul imunitar şi e eficient împotriva artritei şi bolii Alzheimer, susţine dr. Mario Kyriazis, preşedintele Societăţii Britanice pentru Longevitate, citat de “The Independent”: “Avem tendinţa să dăm vina pe stres pentru orice, de la epuizare până la stări proaste şi boli de inimă. Departe de a fi nesănătos, stresul este vital pentru supravieţuire. Îi sfătuiesc pe oameni să caute stresul, pentru că te poate face să trăieşti mai mult.
Oamenii care au vieţi monotone, necomplicate şi care nu le pun probleme tind să fie loviţi mai rău de problemele de sănătate”. Kyriazis aduce în sprijinul teoriei sale mai multe studii care arată că stresul uşor şi moderat contribuie la creşterea producţiei de proteine regenerative ce hrănesc celulele nervoase, făcându-le să lucreze la capacitate maximă.
Unele cercetări sugerează că stresul poate fi un adversar al cancerului la sân, în timp ce altele arată că oamenii care sunt stresaţi înainte de o intervenţie chirurgicală se recuperează mai repede decât cei relaxaţi. Totodată, copiii mamelor supuse stresului în timpul sarcinii se dezvoltă mai mult decât cei născuţi de mame fără griji. Un studiu făcut la Universitatea din Texas relevă că oamenii care au avut toată viaţa lor slujbe nesolicitante au cu 43% mai multe şanse să moară prematur, faţă de cei care au avut parte de porţii moderate de stres. Lui Kyriazis i se pare logic să fie aşa: “Când corpul tău este stresat, este stimulat şi drept urmare sistemul imunitar este încontinuu testat şi provocat”.
Un deadline strâns sau un interviu dificil pentru un job pregăteşte sistemul imunitar pentru pericol şi îmbunătăţeşte funcţionarea inimii, ajutând corpul să lupte împotriva infecţiilor. Însă stresul cronic, provocat de o perioadă îndelungată de şomaj sau de o viaţă grea de familie, este o cauză majoră a problemelor de sănătate, mai spun cercetătorii.
Sursa: Cotidianul










