Majesty

Home Stiri Sanatate Cum să-ţi creşti cu 30% capacitatea de memorare

Cum să-ţi creşti cu 30% capacitatea de memorare

Mâzgăleala pe hârtie poate stimula atenţia oamenilor şi ajută la o mai bună memorare a textelor sau a discursurilor dificile, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Plymouth din Marea Britanie, informează AFP.

În urma cercetării întreprinse, specialiştii au constatat că voluntarii care au mâzgălit o foaie de hârtie în timp ce ascultau un mesaj telefonic au reţinut cu 30% mai multe detalii în comparaţie cu cei care nu făceau nimic în timp ce ascultau acelaşi mesaj. Informaţiile comunicate telefonic aveau o durată de două minute şi jumătate, iar mesajul cuprindea nume de localităţi şi persoane. Voluntarii care desenau pe hârtie au reuşit să memoreze opt nume din cele ascultate, spre deosebire de grupul celor inactivi în timpul audiţiei, care au ţinut minte aproape şase nume.

„Atunci când o persoană efectuează o sarcină plictisitoare, precum ascultarea unei conversaţii telefonice neinteresante, aceasta va fi cuprinsă de reverie, fapt care îi va deturna atenţia de la activitatea principală şi îi va scădea nivelul de performanţă”, a explicat coordonatorul studiului, Jackie Andrade.
Potrivit cercetătorilor, acest studiu confirmă ideea că mâzgăleala este mai degrabă o modalitate care-i ajută pe oameni să efectueze mai bine o sarcină, decât o distracţie inutilă, în faţa căreia trebuie să reziste, aşa cum li s-a spus în copilărie.

Sursa: Gandul

Comments (0)Add Comment

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Vrei sa fii editor

Sample image

Dacă vrei să fii, mai mult decât consumator, trimite la adresa contact(At)majesty.ro. o selectie de lucrări (poezie sau proza scurtă), o fotografie, şi câteva date biografice.

Noi vom prezenta prin câteva observaţii critice pachetul propus de tine şi vom mai acoperi astfel cu frumos nişte gropi din sufletele celor ce caută mai adânc.

Login