Majesty

Dificultăţile de vorbire sunt întâlnite la copiii crescuţi cu bonă sau la cei care nu merg la grădiniţă. Astfel de tulburări se întâlnesc şi în familiile cu părinţi de naţionalităţi diferite.

Copiii ar trebui să pronunţe primele cuvinte în jurul vârstei de un an, pentru că atunci sistemul lor nervos este suficient de dezvoltat. Până la un an şi jumătate, vocabularul lor ar trebui să  includă 20 de cuvinte pe care să le pronunţe corect şi alte 50 de cuvinte inteligibile.

La doi ani, copiii pot spune propoziţii simple, iar până la trei ani, acumulează rapid cuvinte noi şi au o capacitatea mare de a înţelege limbajul adulţilor. Cei mai mulţi dintre copiii de această vârstă încep să înţeleagă şi să folosească pronumele personal „eu“.

Răsfăţaţii întârzie să vorbească

Părinţii foarte grijulii reuşesc să înţeleagă dorinţele micuţilor, chiar şi atunci când aceştia nu vorbesc. Dacă adulţii din preajmă îi înţeleg şi le sunt tot timpul la dispoziţie, copiii sunt tentaţi să întârzie vorbirea, pentru că nu au nevoie de cuvinte pentru a obţine ceea ce-şi doresc.

La polul opus sunt copiii neglijaţi de familie. Dacă cei mici încearcă să vorbească, dar sunt ignoraţi sau întrerupţi, ajung să renunţe să mai comunice prin intermediul cuvintelor.

„O mare parte din copiii preşcolari (peste 30%) au dificultăţi de vorbire. Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt în afara colectivităţilor (n.r. - nu merg la grădiniţă), sunt neglijaţi de părinţi sau crescuţi de bone”, explică Gabriela Şuiu-Apostol,  medic specialist pediatru la Fundaţia Acces din Bucureşti.

Şi copiii crescuţi în familiile în care se folosesc mai multe limbi pentru comunicare pot prezenta întârzieri de vorbire. În primii trei ani de viaţă, este recomandat ca în prezenţa micuţilor să se folosească o singură limbă. Altfel, copilul învaţă cuvinte fără să le înţeleagă, iar pronunţia va fi greoaie. Foarte probabil, micuţul se va bâlbâi când va începe să vorbească.

Semnale îngrijorătoare

Întârzierea semnificativă a vorbirii poate indica dificultăţi în definirea personalităţii, lipsa afecţiunii din familie sau probleme de sănătate (auz deficitar, întârzieri în dezvoltare, malformaţii ale gurii, limbii ori ale dinţilor sau autism).

Indiferent de cauză, în jurul vârstei de doi ani este necesar un consult medical de specialitate (la logoped), pentru a vedea dacă există una dintre aceste probleme.

Părinţii ar trebui să se îngrijoreze dacă, până la vârsta de un an, copilul nu comunică gestual (nu arată cu degetul), nu priveşte când îi este atrasă atenţia şi nu reacţionează la sunete.

Dacă micuţul foloseşte gesturile, dar până la vârsta de un an şi câteva luni nu poate folosi şi sunetele pentru a comunica, consultaţi un pediatru.

Metode

Comunicaţi cât mai mult, povestiţi-i copilului tot ceea ce faceţi, citiţi-i şi provocaţi-l să vorbească, adresându-i întrebări. Atunci când pronunţă cuvintele incorect, copilul trebuie corectat, pentru că, altfel, nu va face efortul de a vorbi clar.

Lăudaţi-l de fiecare dată când spune un cuvânt nou şi încercaţi să-l ajutaţi să înveţe altele, arătându-i obiecte.

Sursa: Adevarul