Majesty

Home Stiri Sanatate Cancerul, o consecinţă a evoluţiei speciei

Cancerul, o consecinţă a evoluţiei speciei

Inteligenţa oamenilor, superioară celei a cimpanzeilor, are un preţ scump, potrivit cercetătorilor de la Şcoala de Biologie din Georgia, SUA.

După ce au analizat mostre de ţesut prelevat din creierul, ficatul, inima şi rinichii ambelor specii, aceştia au ajuns la concluzia că cimpanzeii nu au aceeaşi predispoziţie genetică de a face cancer, comparativ cu oamenii.


Rezultatul studiului a indicat faptul că procesul de moarte celulară programată, numit în termeni ştiinţifici apoptoză, nu este la fel de bine pus la punct în cazul oamenilor, comparativ cu cimpanzeii.

Procesul de moarte programată a celulelor este esenţial, fiind mecanismul prin care celulele canceroase se autodistrug.

„Diferenţa a apărut pentru că, încetinind procesul de autodistrugere a celulelor care se înmulţeau necontrolat, oamenii au putut să-şi mărească dimensiunea creierului. Consecinţa negativă este creşterea vulnerabilităţii noastre în faţa cancerului“, spune profesorul  John Mc Donald, unul dintre cercetători.

Descoperirea ar putea sta la baza dezvoltării unor tratamente anticancer, mai spun oamenii de ştiinţă americani.

Sursa:Adevarul

Comments (0)Add Comment

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Vrei sa fii editor

Sample image

Dacă vrei să fii, mai mult decât consumator, trimite la adresa contact(At)majesty.ro. o selectie de lucrări (poezie sau proza scurtă), o fotografie, şi câteva date biografice.

Noi vom prezenta prin câteva observaţii critice pachetul propus de tine şi vom mai acoperi astfel cu frumos nişte gropi din sufletele celor ce caută mai adânc.

Login