Un transplant de celule stem pare să fi vindecat de HIV un pacient din Germania, care suferea de leucemie. Deși cazul a fost reconfirmat luna aceasta, situația unică a pacientului și a donatorului împiedică aplicarea procedurii la nivel mondial.
Vindecat de HIV prin transplant de celule stem
|
||
|
||
| Pagina 8 din 94 |
Dacă vrei să fii, mai mult decât consumator, trimite la adresa contact(At)majesty.ro. o selectie de lucrări (poezie sau proza scurtă), o fotografie, şi câteva date biografice.
Noi vom prezenta prin câteva observaţii critice pachetul propus de tine şi vom mai acoperi astfel cu frumos nişte gropi din sufletele celor ce caută mai adânc.