Majesty

Home Stiri Religie Unitatea creştină va facilita evanghelizarea

Unitatea creştină va facilita evanghelizarea

A fost făcut public în ziua de luni, 16 noiembrie 2009, un Mesaj din partea Papei Benedict al XVI-lea către Cardinalul Ivan Dias (foto), prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, pentru adunarea plenară a acestui dicaster, care se desfăşoară în prezent pe tema: "Sf. Paul şi noile areopaguri". Referinţa la Areopagul din Atena, unde Sf. Paul a vestit Evanghelia, "reprezintă o chemare presantă la a ne folosi bine de `areopagurile` de astăzi, unde se găsesc marile provocări ale evanghelizării", scrie Papa.

El a subliniat de asemenea că "activitatea misionară a Bisericii trebuie să fie orientată către acei centri nervoşi ai societăţii din mileniul al treilea. Nu trebuie să subestimăm nici influenţa unei larg răspândite culturi relativiste, de obicei lipsite de valori, care intră în sanctuarul familiei infiltrându-se în domeniul educaţiei şi în alte domenii ale societăţii, contaminându-le şi manipulând conştiinţele, în special în rândul tinerilor. În acelaşi timp, însă, în ciuda acestor capcane, Biserica ştie că Duhul Sfânt este mereu în acţiune".

"Noi uşi sunt deschise Evangheliei şi dorinţa de o autentică reînnoire spirituală şi apostolică se răspândeşte în lume", adaugă Pontiful. "Ca şi în alte perioade de schimbare, prioritatea pastorală este de a arăta adevăratul chip al lui Cristos. ... Acest lucru cere ca fiecare comunitate creştină şi Biserica în întregul ei să ofere mărturia de fidelitate faţă de Cristos, construind cu răbdare acea unitate pe care El a dorit-o şi a cerut-o de la toţi discipolii Săi. De fapt, unitatea creştină va face mai uşoară evanghelizarea şi confruntarea cu provocările culturale, sociale şi religioase ale timpului nostru".

Papa încheie Mesajul său cu un apel la "a imita stilul de viaţă şi spiritul apostolic" al Apostolul Neamurilor, "concentrându-se în întregime pe Cristos. Printr-o astfel de adeziune totală la Domnul, creştinii vor putea cu uşurinţă să transmită moştenirea de credinţă noilor generaţii, o moştenire capabilă să transforme chiar şi dificultăţile în oportunităţi pentru evanghelizare".

 

Sursa: Catholica.ro

Comments (0)Add Comment

Write comment
smaller | bigger

busy
 
Doneaza

In obiectiv

credinta
COPIII RUSINII

Majesty Toolbar

Majesty Toolbar

MajestyRSS

MajestyRSS

Acum ascultati:

Majesty Tv

Oameni si Perspective - cu Marius Stanescu

Altar de Seara - cu Petre Danci

Oxigen - cu Edi Constantinescu

Vrei sa fii editor

Sample image

Dacă vrei să fii, mai mult decât consumator, trimite la adresa contact(At)majesty.ro. o selectie de lucrări (poezie sau proza scurtă), o fotografie, şi câteva date biografice.

Noi vom prezenta prin câteva observaţii critice pachetul propus de tine şi vom mai acoperi astfel cu frumos nişte gropi din sufletele celor ce caută mai adânc.

Login